Duminica romanilor migranti

Binecuvantare pentru ortodocsii romani din strainatate - Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la Duminica romanilor migranti, 19 august 2012:

Aceasta duminica dedicata romanilor migranti reprezinta un nou prilej de a adresa cuvant de intarire duhovniceasca tuturor credinciosilor ortodocsi romani aflati departe de tara.

Biserica Mama, prin slujitorii ei, se ingrijeste atent de fiii ei duhovnicesti din afara granitelor tarii si se roaga la fiecare sfanta slujba pentru binecredinciosul popor roman de pretutindeni, dorind astfel, ca fiecare credincios roman, oriunde s-ar afla, sa aiba parte de bucurie si implinire sufleteasca, sa isi pastreze credinta ortodoxa si sa arate iubire fata de Biserica si neam.

Este o mare binecuvantare faptul ca in parohiile romanesti infiintate in strainatate, din ce in ce mai numeroase, se realizeaza multe activitati pastoral-misionare si cultural-educationale. Pe langa acestea, se desfasoara proiecte cu caracter social-filantropic, astfel incat romanii din strainatate aflati in dificultate pot gasi un sprijin in Biserica. Este binecunoscut faptul ca Sfantul Sinod al Bisericii noastre a declarat anul 2012 - An omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor – initiativa care incurajeaza ajutorarea oamenilor in suferinta si in dificultate.

In acest sens, indemnam pe toti romanii ortodocsi din diaspora sa cultive intrajutorarea si respectul reciproc, sa promoveze unitatea familiei si conlucrarea fraterna cu toti oamenii, indiferent de etnie si stare sociala, sa ajute si pe cei saraci, batrani si bolnavi pe care i-au cunoscut in Romania, sa ajute parohiile care zidesc biserici si sa contribuie la construirea Catedralei Mantuirii Neamului. La acestea, adaugam cuvintele Sfantului Apostol Pavel care spune: „Dojeniti pe cei fara de randuiala, imbarbatati pe cei slabi la suflet, sprijiniti pe cei neputinciosi, fiti indelung rabdatori fata de toti. Luati seama sa nu rasplateasca cineva cuiva raul cu rau, ci totdeauna sa urmati cele bune unul fata de altul si fata de toti. Bucurati-va pururea. Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi. ” (I Tes V, 14-18).

Deodata cu aceste indemnuri parintesti si fratesti, ne rugam milostivului Dumnezeu sa va daruiasca pace si sanatate, bucurie si mantuire, sa va ocroteasca de tot raul si sa va intareasca in tot lucrul bun, spre bucuria Bisericii noastre si a poporului roman de pretutindeni!

Cu pretuire, binecuvantare si dragoste in Hristos Domnul,


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
 

09 August 2012

Vizualizari: 304

Voteaza:

Duminica romanilor migranti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE