A patra duminica din Postul Mare este Duminica Sfantului Ioan Scararul. Sfantul Ioan este cinstit in Postul Pastelui, pentru ca a fost un dascal al rugaciunii si al postului. El a trait in secolul al VI- lea si in prima parte a secolului al VII-lea, murind in jurul anului 649. Este autorul uneia dintre cele mai renumite carti de spiritualitate crestina, numita Scara sau Scara Raiului, lucrare de referinta din literatura ascetica si mistica a Bisericii, raspandita mai ales in Rasarit, dar si in Apusul crestin. In lucrarea sa prezinta 30 de trepte ale virtutii pe care crestinul trebuie sa urce pentru a ajunge la desavarsire. In traditia romaneasca invatatura despre scara virtutilor a primit o reprezentare originala, in iconografie, fiind pictata pe peretele exterior al Manastirii Sucevita.

Sfantul Cuviosul Ioan Scararul a fost fiul lui Xenofont si al Mariei. Xenofont a avut doi fii: Ioan si Arcadie. Mergand la scoala in Berit (azi Beyrut), in Fenicia, o furtuna a scufundat corabia cu care calatoreau. Prin voia lui Dumnezeu ei au scapat cu viata, ajungand in parti diferite. S-au calugarit amandoi, Ioan si-a pastrat numele, Arcadie s-a numit Gheorghe. Dupa o perioada s-au intalnit cu parintii lor la Ierusalim, care au intrat si ei in monahism. S-a nascut in anul 523, in Palestina. Dorind sa urmeze pilda vietii Cuviosilor Antonie si Ilarion, s-a retras in Muntele Sinai la batranul pustnic Macarie, in Manastirea „Sfanta Ecaterina”. Dupa patru ani de noviciat, tanarul este primit in randul calugarilor. Dupa moartea calugarului Macarie, petrecuta dupa 19 ani de la venirea sa in manastire, Ioan hotaraste sa se dedice si mai mult rugaciunii si contemplatiei, retragandu-se intr-o chilie sapata in munte, la o distanta de cativa kilometri de manastire. Despre aceasta perioada din viata sfantului nu stie nimeni detalii. Desi era ultimul lucru pe care si l-ar fi dorit, faima lui Ioan a crescut intr-atat, incat a devenit o adevarata autoritate duhovniceasca in timpul sau. Dupa 40 ani de viata in singuratate, intrerupta doar de calatoriile la manastire, pentru primirea Sfintei Impartasanii, si de vizitele unor monahi care cautau sfat si lamurire, Ioan a fost ales de calugarii de la manastirea din varful Muntelui Sinai si de sihastrii care traiau prin imprejurimi, sa le fie intaistatator. Avea atunci 75 ani. Ioan Scararul, desi era o persoana modesta, careia nu-i placea sa vorbeasca prea mult despre sine, trezise atata admiratie, incat se auzise despre el pana la Roma. Asa se face ca insusi papa i-a trimis o mare suma de bani, pentru a-i folosi la intretinerea spitalului manastirii sau pentru a ajuta pelerinii veniti de departe. Daca dupa modelul vechi, fiecare monah batran avea cate un tanar invatacel pe care-l deprindea cu tainele ascezei, inmultirea numarului tinerilor in manastiri a ridicat problema unei noi maniere de educare a acestora, mai sistematice.

Din acest motiv s-a simtit nevoia compunerii unui „tratat de indrumare a vietii duhovnicesti“, un manual care sa-i ajute mai ales pe staretii de manastiri cu multi calugari tineri. In acest sens, ideea alcatuirii unui indrumar pentru tinerii novici i-a venit staretului Manastirii Raithu, situata pe tarmul Marii Rosii, la distanta nu foarte mare de Manastirea Sinai. Si-a dat seama, insa, ca o asemenea opera nu putea fi scrisa de oricine, ci doar de un monah intelept si cu experienta ascetica, dar, totodata, si bun cunoscator al psihologiei si firii omenesti. De departe, cel mai capabil in epoca pentru un astfel de demers era Sfantul Ioan, staretul Manastirii Sinai. Primind scrisoarea staretului de la Raithu, Ioan a raspuns cu modestie ca se va stradui sa implineasca porunca primita, desi el nu este in stare sa invete pe altii, aflandu-se inca la varsta la care el insusi invata de la altii. Pentru a se face cat mai bine inteles in explicarea complexului drum spre dobandirea sfinteniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scara, iar fiecare treapta reprezenta o virtute. In total, a imaginat 30 de trepte, dupa numarul anilor pe care Mantuitorul ii avea atunci cand a inceput propovaduirea Evangheliei. Din acest motiv, cartea scrisa de Ioan, staretul Manastirii Sinai, s-a numit „Scara“, iar autorul ei a ramas cunoscut in veacurile ce au urmat ca „Ioan Scararul“.

Acuratetea cu care sunt prezentate ispitele intampinate de cei angajati in drumul spre desavarsire, cat si remediile propuse de Sfantul Ioan in „Scara“ au provocat un extraordinar interes pentru aceasta lucrare, nu doar in epoca, ci pana in zilele noastre. „Scara“ a devenit o fascinanta lectura nu numai pentru calugari, dar si pentru crestinii interesati de cresterea duhovniceasca si de mai buna intelegere a complexului peisaj sufletesti. Tot datorita succesului de care s-a bucurat, „Scara“ a fost introdusa si in slujbele Bisericii, la manastiri citindu-se in intregime, pe durata Postului Mare. Apasat de povara batranetilor, dupa patru ani de staretie la manastirea de pe Muntele Sinai, Sfantul Ioan Scararul, in varsta de aproape 80 ani, hotaraste sa plece din nou in singuratate la chilia sa, unde isi petrecuse cea mai mare parte a vietii sale, trecand la Domnul la 30 martie 649. Este pomenit si in Duminica a patra din Postul Mare care anul acesta cade in data de 14 aprilie.

Tratatul de mantuire al Sfantului Ioan Scararul

Opera Sfantului Ioan, egumenul Manastirii Sinai, intitulata 'Scara', este practic un manual duhovnicesc care are drept scop calauzirea omului spre viata vesnica. Chiar daca au fost redactate pentru a indrepta monahii spre o ingereasca vietuire, invataturile sfantului pot indruma viata oricarui crestin spre Imparatia cerurilor.

Sfantul Ioan Scararul face un portret al adevaratului monah prin urmatoarele cuvinte: 'Calugar este cel ce, in trup material fiind, petrece in treapta, randuiala si starea fiintelor netrupesti. Calugar este cel ce se tine numai in hotarele si cuvintele lui Dumnezeu in toata vremea, in tot locul si lucrul. Calugar este cel ce supune firea sa unei sile neincetate si simturile sale unei paze neintrerupte. Calugar este cel ce si-a facut trupul neintinat, gura curatita si mintea luminata. Calugar este sufletul apasat de durere, care petrece, in veghe si in somn, intru necontenita pomenire a mortii'. In descrierea facuta de Sfantul Ioan se poate regasi orice crestin care cauta pe Dumnezeu si Imparatia cea adevarata.

'Ca o scara rezemata pe portile cerului'

Lucrarea 'Scara' a fost redactata la cererea egumenului Ioan al Manastirii Raith, aflata la 97 km de Manastirea Sinai, langa Marea Rosie. Egumenul s-a adresat Sfantului Ioan Scararul precum parintelui 'de obste al tuturor si ca la unul mai batran ca toti in nevointa si pricepere si ca la invatatorul cel mai bun', rugandu-l sa astearna 'ca un adevarat mare invatator, fara preget si in chip limpede pe hartie, dupa o buna randuiala, datoriile vietii calugaresti, spre mantuirea celor ce au ales aceasta ingereasca vietuire' care sa le fie 'ca o scara rezemata pe portile cerului, care sa-i urce pe cei ce voiesc, nevatamati si fara pagubire, ajutandu-i sa treaca neimpiedicati peste duhurile raului si peste stapanitorii lumesti ai intunericului si peste capeteniile vazduhului'. Opera este alcatuita de smeritul monah in 30 de cuvinte, fiecare cuvant reprezentand cate o treapta in dobandirea mantuirii.

Postul este temelia mantuirii

Lucrarea postului este prezentata drept capitala pentru mantuire. Fara aceasta lucrare 'silitoare a firii' omul nu poate dobandi 'desfatarea raiului'. Cuvintele maiestuoase care definesc postul, prin gandirea si ochii duhovnicesti ai monahului Ioan, sunt concludente in aceasta privinta. Acesta, printr-o expresie deosebita, arata ca 'postul este o silire a firii si o taiere imprejur a dulcetii gatlejului'. Interesant este faptul ca, si din punct de vedere literar, continutul este deosebit de valoros, abundand in figuri de stil. Prin alaturarea expresiei 'taiere imprejur' si 'dulceata gatlejului' creste sonoritatea epica si in acelasi timp se face trimiterea la o durere, la o jertfa - taiere imprejur -, semn distinctiv cerut de Dumnezeu poporului ales, semn care acum primeste noi valente si semnificatii duhovnicesti. Taierea imprejur reprezinta, in cuvintele sale, o infranare de la imbuibare. Cele doua expresii antitetic alese subliniaza faptul ca postul este o dezradacinare a desfatarii, desfatare cauzata de aplecarea omului spre lacomia pantecelui si dorinta de a oferi placere trupului. In alt loc, sfantul insista asupra rolului postirii, pe care o defineste cu aceleasi cuvinte, aratand ca 'sufletul care a cazut nu are alta mangaiere in vremea iesirii decat neplacerile gatlejului (postul) si lacrima'. De multe ori, lipsa trezviei genereaza intrebuintarea afectelor in sens negativ, acestea se transforma in patimi, iar omul isi are incetosata calea spre fericirea vesnica.

Istovirea trupului prin nevointe intareste sufletul

De la imbuibarea trupului urmeaza aprinderea spre pofta trupeasca, caci 'dupa mancare pleaca ticalosul (diavolul) si ni-l trimite pe cel al curviei, vestindu-i ce s-a intamplat (imbuibarea celui care trebuie ispitit): 'Ia-l, ia-l, zice, turbura-l'. Caci pantecele umplandu-se nu va lupta mult'. Imbuibarea duce la consumarea poftei concupiscente, consumare care genereaza, pe langa neliniste sufleteasca, subrezirea sanatatii trupului, dar si departarea de Rai. Sfantul Ioan, in cuvintele sale prin care defineste actul ascetic al postirii, porneste aproape intotdeauna de la trup si evidentiaza importanta opririi imbuibarii trupesti prin 'silirea firii' si prin 'taierea imprejur a dulcetii gatlejului', care face ca omul sa parcurga un alt drum, nu cel spre iad prin patima, ci drumul spre Rai prin post. Definitia postului prezentata de Sfantul Ioan reda, in acelasi timp, si urmarile pozitive ale actului infranarii pentru Dumnezeu, caci postul este 'curmarea aprinderii, alungarea gandurilor rele si eliberarea de visari, curatia rugaciunii, luminatorul sufletului, paza mintii, inmuierea invartosarii, usa strapungerii inimii, suspinul smerit, zdrobirea vesela, incetarea multei vorbiri, inceputul linistirii, strajerul ascultarii, usurarea somnului, sanatatea trupului, pricinuitorul nepatimirii, iertarea pacatelor, usa si desfatarea raiului'.

Accentul este pus, in primul rand, pe 'biciuirea' trupului prin infranare, pentru ca daca trupul nu este supus postului, sufletul nu are nici o posibilitate sa se inalte la cer. Comparatiile pe care le face arata ca oprirea trupului de la excese de orice natura trebuie sa fie baza postului, caci 'precum pasarile cele grase nu pot zbura spre cer, asa nici cel ce-si hraneste si-si slujeste trupul sau'. De asemenea, maritul egumen arata ca 'precum e cu neputinta sarpelui sa se dezbrace de pielea sa cea veche, daca nu intra printr-o crapatura strimta, la fel si noi nu putem lepada vechile patimi ce ne stapanesc si vechimea sufletului si vesmantul omului cel vechi, de nu vom strabate calea cea strimta si plina de necazuri a postului si a necinstirii'. Prin supunerea trupului unor exigente duhovnicesti, omul creste spiritual, ajunge tot mai aproape de Imparatia cerului si rusineaza pe diavoli. Sfantul Ioan, cu aceeasi finete literara, arata ca 'mocirla uscata nu mai place porcilor', subliniind faptul ca omul, odata iesit din mocirla pacatului, nu se mai aseamana animalului. Uscand mocirla pacatelor, oamenii trec la un alt stadiu duhovnicesc, stadiu in care, dupa cum arata Sfantul Ioan, 'trupul vestejit nu mai odihneste pe draci', aceasta fiind inca o treapta urcata spre cer. Cuvintele smeritului calugar arata cat de mult conteaza postul pentru dobandirea mantuirii si cat de mult munceste duhurile rele.

Sezand la masa, adu-ti aminte de judecata…

In aceasta perioada a Postului Mare, cuvintele Sfantului Ioan Scararul pot fi un indreptar spiritual, pot aduce limpezimea mintii si desteptarea sufletului, iar indemnul urmator poate fi purtat in cuget pentru toata perioada postului pentru o buna raportare fata de Mantuitorul Hristos: 'Sezand la masa cu bucate, adu-ti aminte de moarte si de judecata. De abia asa vei impiedeca putin patima. Band bautura nu inceta sa-ti aduci aminte de otetul si de fierea Stapanului. Si, negresit, sau te vei infrana, sau, suspinand, iti vei face cugetul mai smerit. Nu te amagi: Nu te vei izbavi de faraon si nu vei vedea Pastile de sus, de nu vei manca neincetat ierburile amare si azima, sila si greaua patimire a postului'.

Sursa: basilica.ro

• Sfantul Ioan Scararul
  Publicat in : Duminica Sfantului Ioan Scararul