Eminescu, in amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat astăzi la Cluj, la împlinirea a 127 de ani de la moartea sa. Festivitatea organizată de municipalitate a început în jurul orei 10:00, la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional. La eveniment au participat preoți, scriitori, oameni de cultură, autorități locale, precum și reprezentanții mai multor instituții publice.

Ceremonia a început cu oficierea unei slujbe de pomenire, săvârșită de ÎPS Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Răspunsurile la slujbă au fost date de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din municipiu. Ierarhul a menționat în discursul său un articol scris de poet în luna mai a anului 1883 în ziarul Timpul, care vorbește despre unitatea poporului român și despre rolul pe care îl avem în comunitatea Uniunii Europene.

Președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, Irina Petraș, i-a invitat pe cei prezenți nu doar să-și amintească cu drag de Eminescu, ci și să învețe câte ceva din felul lui de a fi și de a acționa în interesul oamenilor și a omenirii.

În cadrul manifestării reprezentanții principalelor instituții publice au depus jerbe și coroane de flori la statuia poetului din fața Teatrului Național, în semn de apreciere pentru ceea ce a fost Eminescu și pentru moștenirea culturală ce a lăsat-o în urma lui.

Sursa: radiorenasterea.ro

15 Iunie 2016

Vizualizari: 81

Voteaza:

Eminescu, in amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE