Evenimente dedicate Familiei la Iasi

Asociația Familia Tradițională, în colaborare cu Pro Vita Iași,organizează în acest sfârșit de săptămână mai multe evenimente speciale dedicate familiei și educării copiilor.Astfel, organizatorii invită ieșenii să participe la o serie de evenimente cu scopul de a promova adevăratele valori în creșterea și educarea copilului.
Programul evenimentelor din perioada 5-7 iunie 2015:

- 5 iunie 2015, ora 17.00 – Atelierul „Hrănește-l sănătos și va relaționa sănătos!” – invitat: Alina Stoica. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești din Palas Mall.

„Femeie, soție, mamă a trei copii, terapeut nutriționist – toate acestea se împletesc armonios în viața mea. Realizând care sunt proporțiile crizei nutriției în rândul copiilor din România, am dezvoltat un concept unic, prin care propun conturarea unei educații asupra valențelor alimentației în sănătatea fizică, emoțională și intelectuală. Ceea ce mâncăm ne influențează în mod direct starea de sănătate, dispoziția, energia, predispoziția către anumite simptome sau afecțiuni, precum și capacitatea de concentrare, de învățare, somnul și capacitatea de vindecare”, a menționat Alina Stoica.

- 5 iunie 2015, ora 19.00 – Dezbaterea publică „Cine educă astăzi copilul? Soluții pentru părinții ocupați” – invitați: Andreea Ignat, Alina Stoica, Catrinel Zaharia, Iulian Capsali, Cosmin Stoica. Evenimentul va avea loc în Aula Emil Palade, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași.

Andreea Ignat este event planner, blogger ieșean(http://blogdeparinti.info/) și mamă a unei fetițe; Alina Stoica este terapeut nutriționist (http://nutribalance.ro/) și mamă a trei copii; Catrinel Zaharia este om de afaceri, trainer, autoare a cărții „Totul despre femei” și mamă a doi copii; Iulian Capsali este om politic independent, regizor, publicist și tată a nouă copii; Cosmin Stoica este doctor în economie, colaborator al Doxologia Media (http://www.doxologia.ro/) și tată a trei copii.

- 6 iunie 2015, ora 15.00 – Atelierul „Nevoia de intimitate la copil” – invitat: Ovidiu Gavrilovici. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești din Palas Mall.


Ovidiu Gavrilovicieste conf. univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Știintele Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde susține cursuri de consiliere psihologică, psihoterapie transgenerațională și terapie narativă. Este inițiator și animator al Grupului de Reflecție Narativă la Iași din 2008 și președintele Asociației Psiterra din Iași prin care promovează psihologia și serviciile psihosociale în România.

- 6 iunie 2015, ora 18.00 – Atelierul „Influența mediului în educația copilului” – invitat: Bogdan Neculau. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești din Palas Mall.

Bogdan Neculau este lector universitar titular în cadrul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Inspector educaţie permanentă la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

- 7 iunie 2015, între orele 16.30 și21.00 – Marșul pentru Familie:

- 16.30 – Organizarea participanților în Parcul Copou;
- 17.00 – 19.00 – Desfășurarea marșului petraseul: Parc Copou – Universitate – Fundație – Piața Unirii – Primărie – Capătul Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt;
- 19.00 – Cuvântări finale – scena amplasată pe pietonalul Ștefan cel Mare;
- 19.30 – Moment artistic susținut de Juniorii Operei Iași și Tineri de la Palatului Copiilor din Iași;
- 20.30 – Lansare de lampioane.

Aceste evenimente au loc în cadrul Săptămânii pentru Familie 2015, săptămână ce cuprindeă un ansamblu de evenimente menite să atragă atenția asupra faptului că familia este cel mai important grup social și că părinții sunt datori să se implice activ în educarea copiilor. Detalii și programul complet al săptămânii 1-7 iunie sunt disponibile pe http://marsulpentrufamilie.ro/.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să-l contactați pe dr. Eugen Neculai Gazzi, director executiv al Asociației Familia Tradițională: Tel.: 0745 327 331, E-mail: eugengazzi@gmail.com sau pe Dragoș Bălinișteanu, referent Pro Vita Iași,Tel.: 0745 317 555, E-mail: dragos.balinisteanu@gmail.com.

03 Iunie 2015

Vizualizari: 104

Voteaza:

Evenimente dedicate Familiei la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE