Evenimente liturgice in Arhiepiscopia Craiovei

Duminica Sfintei Maria Egipteaca, a V-a din Postul Mare, a adunat sute de credincioşi la rugăciune în locaşurile de închinare din Mitropoie Olteniei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la altarul Mănăstirii „Sfânta Treime” – Strâmba Jiu.



Cel de al cincela popas duhovnicesc al Postului Mare, închinat după tradiţie de Sfânta noastră Biserică Sfintei Maria Egipteanca, a fost marcat prin rugăciune şi comuniune euharistică în bisericile şi mănăstirile din Mitropolia Olteniei. În Arhiepiscopia Craiovei, programul evenimentelor arhiereşti din această perioadă a fost încununat prin Sfânta Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu în mijlocul obştii monahale a Mănăstirii „Sfânta Treime”, din localitatea Strâmba Jiu, judeţul Gorj.

„O binecuvântare atât pentru noi cât şi pentru pământul acesta”
Sâmbătă, 28 martie, ora IPS Părinte Mitropolit a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică ce va fi ridicată în cartierul din zona magazinului Selgros, de lângă Craiova. În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi la eveniment, Mitropolitul Olteniei a precizat că zidirea unei biserici este „lucrul cel mai de preţ în această lume, pentru că biserica este Casa Tatălui ceresc. Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o şi Duhul Sfânt a sfinţit-o, spunem la rugăciunea de sfinţire a bisericii. Deci, Cel care a zidit întreaga lume ne ajută să zidim şi noi această casă unde El, cu puterea Sa dumnezeiască, doreşte să locuiască şi să împărtăşească tuturor celor care, cu credinţă şi cu evlavie intră în ea, darurile Sale cele bogate. Prin urmare, lucrarea pe care noi o împlinim în această sâmbătă din Postul Sfintelor Paşti, nu este o întâmplare, ci o rânduială divină. Faptul că Dumnezeu a reunit astăzi a pune aici piatră de temelie pentru un nou locaş de închinare este o binecuvântare atât pentru noi cât şi pentru pământul acesta, pentru locul acesta care primeşte pe el o casă a lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu.

Misiunea de a duce la bun sfârşit ridicarea sfântului locaş de rugăciune îi revine tânărului preot Răzvan Samfira, ajutat de enoriaşii care îşi doresc foarte mult o biserică în cartierul lor ridicat în ultimii ani la intrarea dinspre Caracal a municipiului Craiova.
Duhovnici noi pentru credincioşii din Arhieoiscopia Craiovei.

Vineri, 27 martie, nouă tineri slujitori din Arhiepiscopia Craiovei au fost hirotesiţi duhovnici de IPS Părinte Irineu, în Paraclisul Seminarului „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. După săvârşirea sfintei slujbe, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit noilor duhovnici despre importanţa pe care o are Taina Sfintei Spovedanii în activitatea pastoral misionară pe care preotul o desfăşoară într-o parohie. „Duhovnicia este un har încredinţat de Dumnezeu prin care vi se oferă prilejul să intraţi în comuniune cu credinciosul care a venit să-şi mărturisească păcatele, care a venit să se împace cu Dumnezeu, să primească harul şi să reia legătura cu Tatăl ceresc, întrucât păcatul alungă harul şi duce la pierderea legăturii cu Dumnezeu. Trebuie să reţinem că Spovedania oferă cea mai bună ocazie de a sta de vorbă cu credincioşii, de a-i îndemna să împlinească ceea ce ne cere Mântuitorul Hristos pentru mântuirea sufletelor. De asemenea, Spovedania este necesară, nu numai din poziţia preotului care săvârşeşte această Sfântă Taină, ci este necesară şi în calitatea de credincioşi care, la rândul dumneavoastră, trebuie să vă mărturisiţi păcatele. Aveţi posibilitatea, în această perioadă de post şi rugăciune, să lucraţi cu mult spor în via Domnului, să scoateţi rădăcinile uscate şi spinii păcatelor, pregătindu-i astfel pe credincioşi pentru Sfânta Înviere, vârful cel mai înalt pe care trebuie să-l atingem şi noi, curăţiţi prin Taina Spovedaniei şi a Sfintei Euharistii, împreună cu enoriaşii pe care Dumnezeu ni i-a încredinţat spre păstorire”, a conchis IPS Irineu.

În cadrul slujbei de vineri, au fost hirotesiţi duhovnici: Pr. Aurelian Dinuţ – Parohia Poiana Mare I, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, Pr. Cătălin Ştefan Glăvan – Parohia Moţăţei I, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, Pr. Ştefan Mădălin Petre – Parohia Filiaşi II, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, Pr. Vasile Cătălin Mănescu – Parohia Hodoreasca, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, Pr. Valentin Şerban – Parohia Câmpu Mare, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, Pr. Ionuţ Robert Prioteasa – Parohia Răcarii de Sus, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj, Pr. Ionel Marcu – Parohia Ciutura, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, Pr. George Apostolache – Parohia Unirea II, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, Pr. Bogdan Adrian Ursan – Parohia Aninoasa, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj.

La final, Fiecare preot duhovnic a primit din partea IPS Părinte Mitropolit Irineu câte un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce.

Arhid. Ioniţă Apostolache,
Diac.
Gheorghe Cioiu,

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.

30 Martie 2015

Vizualizari: 395

Voteaza:

Evenimente liturgice in Arhiepiscopia Craiovei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE