Evocarea Monahiei Teodosia Latcu, la 25 de ani de la trecerea sa la cele vesnice

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la mănăstirea cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” - Vladimireşti, judeţul Galaţi a avut loc un simpozion teologic dedicat evocării monahiei Teodosia Laţcu, la 25 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.

La eveniment au participat şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, preoţi profesori, teologi, oameni de cultură, monahi şi monahii, atât din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos cât şi din alte Eparhii.



Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii şi oficierea slujbei de pomenire, după care au început dezbaterile propriu-zise.

Cuvântul de deschidere a aparţinut Chiriarhului locului, care a evocat cele mai importante aspecte din viaţa şi lucrarea monahiei Teodosia Laţcu, după care a luat cuvântul Preasfinţitul Visarion.

În continuare, prof. univ. dr Lucia Balint şi monahia Pantelimona Popescu au prezentat în power - point documente şi imagini reprezentative din viaţa monahiei Teodosia Laţcu, urmat de prezentarea CD-ului cu poezii ale poetei şi audierea unor pasaje recitate de arhim. Teofil Părăian.

Pc pr lect. univ. dr Nicolae Jan de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia a reliefat câteva ”Aspecte mistice privind Sf Scriptură şi Sf. Euharistie în poezia monahiei Teodosia Laţcu, iar conf. univ.dr. George Enache a vorbit celor prezenţi descpre monahia Teodosia ca mărturisitoare a lui Hristos.

La finalul dezbaterilor, corul mănăstirii Vladimireşti a interpretat piesa ”Pentru eroii noştri” iar câteva monahii au recitat versuri din opera monahiei Teodosia Laţcu.

Evenimentul s-a încheiat cu vernisarea unei expoziţii de documente, fotografii şi obiecte care au aparţinut monahiei Teodosia Laţcu.

Sursa:ziarullumina.ro

.

10 August 2015

Vizualizari: 77

Voteaza:

Evocarea Monahiei Teodosia Latcu, la 25 de ani de la trecerea sa la cele vesnice 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Teodosia Latcu

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE