Examen de capacitate preoteasca - 11 septembrie 2017

Arhiepiscopia Bucureștilor organizează în ziua de luni, 11 septembrie 2017, examenul de capacitate preoțească, sesiunea septembrie 2017. Înscrierea candidaţilor se va face la Centrul eparhial în perioada 16 august – 1 septembrie 2017.

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte:
• Cerere către Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL;
• Copii după actele de studii: diploma de licenţă în teologie, masterat, doctorat şi foile matricole;
• Curriculum Vitae;
• Copie B.I./ C.I.;
• Chitanţa din care să reiasă că a fost achitată taxa de înscriere la examen (70 lei);
• Dovadă că nu există impedimente canonice la hirotonie (de la duhovnic);
• Document care să ateste Înalta binecuvântare a Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru efectuarea studiilor de licență la facultăți din alte eparhii (unde este cazul).

Examenul de capacitate are două probe (scris şi oral), fiind precedat de Testul psihologic, care se va susţine la Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti, în prima săptămână din luna septembrie 2017.

Proba scrisă a Examenului de capacitate preoţească va avea loc în ziua de luni, 11 septembrie 2017, orele 09.00, iar proba orală va începe în aceeaşi zi, după afişarea rezultatelor de la proba scrisă, în jurul orelor 15.00.

Examenul va avea loc la Centrul pentru formare continuă Dumitru Stăniloae din Bucureşti și se va desfășura în mai multe serii, programate la intervale diferite de timp (săptămâni), ținându-se cont de numărul de candidați și de ordinea înregistrării dosarelor.

Tematica – Îndrumătorul Administrativ Bisericesc – ghidul practic pentru examenul de capacitate preoţească, ediţia a III-a, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2017 (care poate fi procurat din magazinele Arhiepiscopiei Bucureştilor; bibliografia indicată la finalul fiecărui capitol este obligatorie) și Gheorghe Cristian Popa, Preotul – misionar în areopagul mediatic. Mijloace moderne de comunicare în pastorația ortodoxă, Ed. Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2013.

Media de promovare a examenului de capacitate preoțească este minimum 7,00 (șapte), cu nici o notare parțială – la proba scrisă sau proba orală – sub 6,00 (șase).
Examenul de capacitate preoțească are valabilitate de 1 an (pentru cei care vor obține media între 7,00 și 8,99) și 2 ani (pentru cei care vor obține cel puțin media 9,00).

Iulian Dumitrascu
Sursa: basilica.ro

18 August 2017

Vizualizari: 488

Voteaza:

Examen de capacitate preoteasca - 11 septembrie 2017 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE