Examen de capacitate preoteasca in Episcopia Giurgiului

În ziua de 28 martie 2017, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Dr. Ambrozie, Episcopia Giurgiului organizează examenul de capacitate preoţească.

Examenul se va desfăşura în sala „Nichifor Crainic" din incinta sediului administrativ al centrului eparhial, începand cu ora 8.00. Acesta va consta din evaluarea, în scris, a cunoştinţelor de doctrină şi misiune, şi la oral a cunoştinţelor de liturgică, muzică bisericească, drept şi administraţie parohială, catehetică şi omiletică.

Înscrierea candidaților se face în perioada 21-27 martie 2017 la sediul Centrului Eparhial.

Graficul examenului de capacitate preoţească, sesiunea martie 2017, organizat de Episcopia Giurgiului este următorul:

 

ora 8.00 - test psihologic

ora 9.00 - susţinerea probei scrise la disciplinele Dogmatică şi Misiologie

ora 13.00 - susţinerea probei orale la disciplinele: Teologie Liturgică, Catehetică şi Omiletică, Drept şi administraţie parohială, Muzică bisericească.

29 martie – afişarea rezultatelor

Examenul de capacitate preoţească este valabil timp de un an de zile.

 

Media generală de titularizare rezultă din: media examenului de bacalaureat / licenţa, media de atestare a competentelor profesionale/ media anilor de studiu din facultate şi media examenului de capacitate preoţească.

 

Candidaţii care nu au promovat examenul de capacitate preoţeasca se pot prezenta la un nou examen în sesiunea următoare, în aceleaşi condiţii amintite mai sus.

 

Media de promovare a examenului de capacitate este minimum 7 (şapte).

 

În răstimpul dintre sesiunile examenului de capacitate preoţească numirea în posturile vacante (titularizarea) se face, la cerere, în ordinea mediilor, dintre candidaţii reusiţi în anul în care este valabil examenul de capacitate.

20 Martie 2017

Vizualizari: 114

Voteaza:

Examen de capacitate preoteasca in Episcopia Giurgiului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE