Expozitia 'Incununare' a copiilor clujeni, dedicata Sfintilor Brancoveni

47 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Elf” din Cluj-Napoca au prezentat la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești o expoziție dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni.

Intitulată „Încununare”, expoziția a fost alcătuită din lucrări de pictură, desen și colaj realizate de elevi sub coordonarea profesorilor Ludmila Frătescu și a părintelui Ioan Gînscă.

Această expoziție a rezultat din studierea și interpretarea în cadrul orelor de religie și educație plastică a prețioaselor însemne domnești – coroana, sceptrul, stema, sigiliul și sabia domnească și s-a dorit a fi un omagiu adus cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor.



Vernisajul expoziției a avut loc marți, 21 octombrie, la Biblioteca Martha Bibescu din cadrul Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti din Mogoșoaia, Județul Ilfov. Cei care nu au fost prezenți la vernisaj mai pot vizita expoziția până pe 30 octombrie.

Copiii din Cluj dăruiesc copiilor lui Brâncoveanu
Părintele Ioan Gînscă, cel care a fost prezent la Mogoșoaia împreună cu elevii, a relatat pentru Radio Renașterea: „A fost un vernisaj foarte special și foarte emoționant în cocheta și prețioasa bibliotecă Martha Bibescu din complexul Palatele Brâncovenești. Am participat la vernisaj cu 20 de copii, care au fost trup și suflet. A fost foarte emoționant pentru că acești copii au dăruit ceva copiilor lui Brâncoveanu, i-au încununat. Și când zic că i-au încununat, mă refer la cele mai multe lucrări ale expoziției, care sunt un corpus de 13 picturi, grafici și colaje cu subiectul cununilor. Fiecare copil sau grup de copii, pentru că sunt lucrări colective și lucrări individuale, au făcut pentru cei 11 copii al Brâncovenilor câte o coroană deosebită, o coroană puțin diferită de ceea ce vedem în mod obișnuit. Dorim să itinerăm această expoziție și la Cluj pentru că este bine alcătuită și foarte frumoasă”, a declarat Pr. Ioan Gînscă.

Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești”
Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” este o Instituție Publică de Cultură aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București. Complexul monumental, istoric, cultural, turistic și de agrement Mogoșoaia reprezintă unul dintre locurile cele mai căutate și atractive datorită valorosului patrimoniu arhitectural situat într-un cadru natural pitoresc în imediata apropiere a Municipiului București. Centrul administrează Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia. Curtea Domnească de la Mogoșoaia a fost atestată la sfârșitul secolului XVII, construcția finalizându-se la începutul secolului XVIII. Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.

Autor: Andreea Pâgleşan

.

23 Octombrie 2014

Vizualizari: 97

Voteaza:

Expozitia 'Incununare' a copiilor clujeni, dedicata Sfintilor Brancoveni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE