Expozitie de arta textila la Galeria Horeb

Galeria Horeb a bisericii „Sfantul Ilie Tesviteanul” din Cluj-Napoca gazduieste in aceasta perioada expozitia de arta textila intitulata „Spre sine”, a artistei Ana Raveca Branzas, care cuprinde o mare varietate de amintiri: peisaje, vietuitoare, figuri geometrice si alte elemente care au marcat in anumite momente viata artistei. Vernisajul expozitiei a avut loc luni, 18 iulie, in avanpremierea hramului parohiei, sarbatorit pe 20 iulie. Aceasta expozitie va ramane deschisa in urmatoarele doua saptamani.

Artista Ana Raveca Branzas a surprins, in cateva cuvinte, mesajul pe care a dorit sa-l transmita prin creatiile sale: „Am mai multe teme, o lucrare cu inscriptii stramosesti, cicluri de lucrari cu ferestrele, ele se incadreaza in preocuparile mele din 1971, de la absolvirea facultatii. Temele apar pe masura ce ne lovim de o anumita situatie, ne inspira. Am lucrat si cu pensula si cu materialul textil. Sunt si imagini de peisaj ramase in minte atunci cand, ca si cadru didactic, calatoream cu trenul si imi ramaneau in minte anumite imagini. Mesajul expozitiei este sa fii tu insuti”.

Expozitia prilejuita de sarbatoarea Sfantului Ilie Tesviteanul are o legatura stransa cu pestera acestui sfant din Muntele Horeb, de la care si-a luat si numele, dupa cum argumenteaza preotul paroh Vasile Istrate: „Galeria noastra se numeste Horeb, or se stie ca pe Muntele Horeb Sfantul Ilie a locuit o vreme si am dorit ca pestera aceasta a Sfantului Ilie, care este in Galeria Horeb de la subsolul bisericii noastre sa fie locuita de aceasta expozitie de arta textila, de o sensibilitate extraordinara, a unei artiste extraordinare, care are mai bine de 40 de ani de activitate didactica la Universitatea de Arte din Cluj-Napoca”.

Prima expozitie organizata in Galeria Horeb a avut loc in noiembrie 2009 si a cuprins icoane pe sticla. Un an mai tarziu, profesorul Radu Serban a expus aici lucrari de pictura si multimedia, sub titlul „Amintiri despre ganduri”. Galeria a fost ulterior inchisa pentru lucrari de extindere, fiind redeschisa anul acesta, prin expozitia de sculptura a lui Dorel David Morar, pe tema rastignirii.

Sursa: radiorenasterea.ro

20 Iulie 2011

Vizualizari: 275

Voteaza:

Expozitie de arta textila la Galeria Horeb 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE