Fata, duhovnicul si dusmanii BOR

Fata, duhovnicul si dusmanii BOR Mareste imaginea.

Suntem in Duminica Intoarcerii Fiului Risipitor. Daca ar fi sa ne uitam la cazul Iuliei Ionescu, l-am putea numi foarte bine „Duminica intoarcerii fiicei risipitoare”. Sau a neintoarcerii fiilor dusmanosi ai Bisericii, care au gasit momentul sa-I mai dea un ghiont, neintelegand mare lucru din existenta ei.

Sunt foarte multe planuri de discutie in cazul elevei care a plecat de acasa. Nu ma refer aici la posibilul triumfalism al autoritatilor, care s-au grabit sa anunte succesul gasirii fetei, chestiune cumva motivata dupa tragicul accident din Apuseni. Ma refer strict la planul bisericesc, asupra carora multi „priceputi” s-au grabit sa „comenteze”, de fapt sa mai acuze un pic Biserica, fara a pricepe prea mult cum functioneaza. Dovada este faptul ca imediat dupa ce autoritatile au oferit detalii oficiale legate de caz, majoritatea televiziunilor de stiri au abandonat brusc subiectul. Nu se confirmase nimic din teoriile mediocrilor, care doreau prinderea pe picior gresit a Bisericii. Dar sa ne aplicam un pic asupra acestor planuri de discutie. Ordinea este aleatoare, fara a prioritiza ceva anume.

1. Duhovnicul. Putin a lipsit ca duhovnicul (sau Biserica) sa nu fie scos (scoasa) vinovat(a) de gestul fetei. Desi Patriarhia a explicat in detaliu ce inseamna duhovnicul si viata monahala, opozantii BOR mai aveau putin si puneau pistolul la tampla duhovnicului/Bisericii, nepricepand chestiuni de profunzime. Cum ar fi: a) Duhovnicul nu poate fi obligat sa divulge secretele spovedaniei. Mai mult, legile romanesti il protejeaza in fata aceste invazii in spatiul intim al fiecaruia. In cazul fetei, desi era minora, duhovnicul nu putea fi obligat de nici o lege sa spuna ceva parintilor. El are libertatea (garantata de legi, repet) de a actiona de la caz la caz, spre binele fiului sau duhovnicesc, cat si al familiei. El nu poate „turna” copilul parintilor, daca acestia nu-l pot intelege, deoarece ar provoca tensiuni inutile in familie (mai ales cand acestia sunt despartiti si isi disputa copilul). Dar nici nu poate tine secrete date care ar pune in pericol integritatea copilului. Pentru modul in care isi trateaza fii duhovnicesti, duhovnicul nu poate fi judecat decat de catre instantele bisericesti, in afara de situatia cand la mijloc ar fi incalcari ale legilor zis lumesti. In schimb, duhovnicul poate colabora cu autoritatile oricand, in interesul fiului sau sufletesc. b) Cand un copil destainuie unui duhovnic ganduri pe care nu le poate comunica parintilor, inseamna ca deja exista o bariera de comunicare intre parinti si copil. Nu e vina duhovnicului pentru aceasta situatie. Dar el nici nu poate fi politist, sa stea sa faca ancheta in sufletul copilului, in numele parintilor. c) Duhovnicul te sfatuieste, niciodata nu-ti poate impune. „Ascultarea de duhovnic” precum si „canonul” sunt chestiuni liber consimtite. Nimeni nu poate fi stapanitorul constiintei altcuiva si nici nu-l poate indoctrina spre fapte contrare vointei lui, cum fals acuza opozantii BOR. Alegerea unei vieti monahale nu este o joaca, nu se discuta pe loc si nu se poate impune de nimeni. Exista o perioada de proba care are tocmai rolul de a demonstra practic daca esti facut pentru asa ceva. Dar toate acestea numai dupa varsta majoratului. Cine isi inchipuie ca BOR este un bau-bau care papa copii parintilor onorabili, smulgandu-i de la inima lor, se inseala amarnic. In plus, sunt destui monahi intelectuali, cu studii superioare, chiar premianti, ca si Iulia. De unde, deci, aceasta tendinta de a blama monahismul, ca fiind rezervat celor slab pregatiti? Monahismul nu este rezervat „ratatilor vietii”. Poate ca unii merg spre manastire cu deceptii, dar vor fi primiti doar ca mireni ce cauta alinare pentru o vreme.

2. Fata risipitoare. Adolescentii au adeseori crize de personalitate si li se pare ca stiu totul. Cine n-a trecut prin asa ceva? Chiar Hristos rosteste pilda fiului risipitor, care pleaca de acasa, luand ce credea ca-i apartine si nesocotindu-si tatal. Este si motivul pentru care sfatul duhovnicului a contat prea putin in fata Iuliei Ionescu. Ba inca a mai gasit cu cale sa-i atraga atentia ca vine Apocalipsa si ar fi bine sa puna mana sa se roage (cum ar veni, duhovnicul era slab pregatit in fata ei). Din acest moment, relatia sufleteasca cu duhovnicul a fost rupta, probabil in favoarea altei „oferte spirituale” mai tentante: un alt duhovnic, un alt cult sau poate chiar un sarlatan spiritual. Ortodoxiei nu ii este caracteristica nici neascultarea de parinti, nici previziuni apocaliptice, desi Internetul pare plin de situri fals-ortodoxe.

3. Internetul. Spatiu al libertatii maxime de exprimare, Internetul a ajuns precum odinioara hartia: suporta multe falsuri si aiureli. Sunt absolut convins ca iminenta Apocalipsei din mintea Iuliei nu a fost culeasa de pe siturile oficiale ale BOR, ci de pe o serie de situri anonime, aproape para-ortodoxe sau extremiste, care au uneori pretentia ca sunt mai ortodoxe decat Ortodoxia. Exista, mai ales in zona monahala, tot soiul de „sfintisori” socotiti mai de incredere decat toata Ortodoxia la un loc, care devin generatori de opinii ce nasc uneori, in mintea unor credinciosi, in circumstante aproape patologice, curente de opinie mai puternice decat invataturile oficiale al Bisericii. Acestea, de regula, desconsidera autoritatea preotilor de mir, socotiti mai „lumesti” si incapabili de desavarsire spirituala. Posibil ca Iulia sa fi fost atrasa de un asemenea curent, Eu insumi am fost (si sunt convins ca voi mai fi) injurat de diversi „curentati” pentru pozitia privind CIP-ul sau alte bazaconii, scornite de asa-zisi „ucenici” ai unor duhovnici cu renume.

4. Haina monahala. Multi au spus ca presa a avut un rol benefic in descoperirea fetei, prin mediatizarea cazului. Corect. Dar nu as folosi asta ca masca sub care sa ascund mecanisme viciate de atragere a audientei. Presupuneri, insinuari, afirmatii nefondate sau nedocumentate, rastalmaciri, toate acestea nu au ce cauta intr-un act de presa de calitate. De pilda,s-a vehiculat ideea ca un angajat CFR a gasit-o pe fata in tren, in haine monahale. Dupa ce autoritatile au demontat ipoteza (hainele erau aceleasi cu care plecase de acasa), niste „gurnalisti” au mai incercat sa mai stoarca ceva audienta, inventand un calugar care ar fi adus-o inapoi pe fata la gara imbracata in haine, iar acolo s-ar fi schimbat si s-a suit in trenul de Bucuresti. Pai, pana la urma, ce a vazut CFR-istul? Sau era doar prilej de a specula ca BOR face monahi la repezeala, chiar si minori, din lipsa de personal? Rog presa sa se documenteze bine inainte de a afirma lucruri grave. Hainele monahale sunt insemne oficiale ale cultului si se dau in anumite conditii stricte. N-am vazut insa masuri concrete luate de autoritati pentru sarlatanii care folosesc ilegal astfel de haine, monahale sau chiar preotesti, dandu-se ceea ce nu sunt. Pare ca autoritatile nu prea mai au autoritate.

5. Autoritatile. Este absolut jenant sa vezi demnitari ai Statului care, profitand de acest caz, au reactionat repede, atacand Biserica si religia cu aceleasi argumente uzate si dezumflate. De pilda, domnul Remus Cernea, nici una, nici doua, vrea sa scoata religia din trunchiul comun (asta e veche, o stim toti) dar are pretentia ca junii Romaniei sa studieze „obligatoriu” etica. N-am aflat care, dar inclin sa cred ca cea materialist-stiintifica. Cea crestina nu-i place. E dreptul dumnealui. Dar as vrea sa-i comunic doua chestiuni (daca tot il platesc, desi, spre deosebire de dansul, nu protestez ca o fac): a) Ar trebui sa lase interesele personale si cele de alianta politica in favoarea interesului celor ce l-au votat. Nu inteleg de ce se comporta ca si cum l-au votat doar opozantii Bisericii. O fi etic sa te voteze ortodocsii si sa lucrezi contra lor? b) Desi pretinde ca a citit mult, calificarea dansului (absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti, dar nelicentiat, zice Wikipedia) imi lasa de inteles ca nu prea stie ce spune sau chiar face afirmatii eronate, cand vine vorba de religie. Doua mi-au atras atentia, intr-un mic dialog televizat cu dansul. Prima ar fi citarea tendentioasa a Art. 29, alin. 6 din Constitutie: Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine. Domnul Cernea considera ca ora de religie contravine acestui articol, parintii fiind obligati sa-si indoctrineze religios copii in scoala. O enorma falsitate. Orice parinte poate sa refuze participarea copilului la ora de religie. Iar libertatea de constiinta presupune, egal, si posibilitatea de a-i asigura educatia religioasa. Dar tendentiozitatea nu se opreste aici.

Aud ca domnul Cernea vrea ca participarea la ora de religie sa se faca doar printr-o cerere expresa a parintilor, in schimb etica domniei sale trebuie predata obligatoriu. In virtutea carei legi? Ce are periculos religia, fata de chimie, fizica, matematica si alte materii pozitive, de iti trebuie cerere expresa? Uite-asa se nasc dictatorii, limitand ce nu le convine si impunand propriile viziuni. A doua afirmatie domniei sale ar fi opinia ca etica nu are legatura cu teologia. Fals, dar nu conteaza acum. Ceea ce conteaza este ca domnul filosof Cernea vrea sa ne spuna altceva: ca sunt mai multe sisteme etice in filosofie, unele intr-adevar netinand seama de teologie. Dar in acest caz, pe care il vor studia copii obligatoriu? De ce pe unul si nu pe altul? Care ar fi criteriul de alegere al domniei sale? Il impune cu de la sine putere sau face un referendum? Are curaj sa faca unul? Eu nu cred ca are, dar sunt convins ca toate actiunile domniei sale urmaresc doar atragerea de capital electoral din partea celor ce nu iubesc Biserica sau religia.

Caz in care practica ceea ce fac toti politicienii lipsiti de solutii realiste pentru Romania: atacul la adversar. Si ar mai fi ceva. Domnul Cernea, ca si alti „analisti”, considera ca preotul nu se poate adresa unui copil, nefiind abilitat sa faca asta. Ii informez cu condescendenta ca in Facultatile de Teologie, viitorii preoti urmeaza si un modul psiho-pedagogic, tocmai in virtutea faptului ca ei pot deveni viitori profesori de religie. Cat despre faptul ca discutiile unei fete de 15 ani cu un duhovnic ar fi anormale, ca reminiscente din Evul Mediu, cred ca sustinatorii acestei idei nu s-au documentat suficient. Ei nu cunosc nici ce este un duhovnic si nici faptul ca un duhovnic are foarte multe in comun cu un psiholog, poate ca si cu un sociolog. Adica, sa trimitem psihologii in Evul Mediu? Sau sociologii? Din fericire, Iulia s-a intors acasa, dar cred ca deocamdata doar fizic. Ce-o fi in sufletul ei, doar Dumnezeu stie si cui o vrea ea sa spuna. Noua ne ramane doar sa urmam modelul tatalui din Pilda Fiului Risipitor, care si-a reprimit copilul cu iubire infinita. In nici un caz sa nu facem precum fratele celui plecat, care a devenit invidios si dusmanos pe tata, pe fiu si pe dragostea dintre ei. Probabil suparat ca nu i-a mai iesit o stire negativa cu fiica cea pierduta de catre BOR.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)  

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 06 Decembrie 2016

17 Februarie 2014

Vizualizari: 1888

Voteaza:

Fata, duhovnicul si dusmanii BOR 5.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Lungu CostelPostat la 2014-02-17 15:14

    Domnule Tanasescu ca de obicei esti in afara subiectului din prea multa logica si patima omeneasca totul se reduce la comunicare,fata afost gasita de autoritati ce este rau in asta,duhovnicul isi face legea lui si e foarte bine asta deci totul este bine cand se termina cu bine

  • N DPostat la 2014-02-17 05:11

    Domnule Tanasescu, gresiti putin in articolul acesta si nu aratati corect atitudinea si solutia ortodoxa asupra acestei probleme. FAMILIA este baza educatiei. Duhovnicul trebuie sa-si indrume copiii catre familie. Trebuia sa vorbeasca cu fata ca sa discute cu familia ei, usor, sa pregateasca familia pentru gandurile ei. Duhovnicul este un GHID, dar nu este un PARINTE PERMANENTE. Duhovnicul nu se poate substitui unui parinte care este lasat de Dumnezeu sa supravegheze copilul. Duhovnicul trebuia vorbeaca cu copilul sa expuna problema intregii familii. Asa trebuia procedat. Problemele unui om NU trebuie ascunse de familie. Pentru ca un duhovnic nu se poate substitui unei familii adevarate si unui parinte adevarat. Invocarea "incalcarii tainei spovedaniei" este puerila. Se foloseste acest argument pentru a se ascunde solutia gresita a duhovnicului. Copiii trebuie sa discute problemele cu familia. Asta este solutia corecta pe care un duhovnic trebuie sa o aplice in cazul problemelor. Duhuvnicul trebuie sa cheme familia si sa discute problemele copilului daca acestea sunt deosebite. Strategia "strut" nu merge. Aceasta problema, ca un copil sa mearga la manastire nu este o problema intre copil si duhovnic ci este a familiei copilului. Duhovnicul a procedat gresit si se ascunde dupa vorbe goale.... Domnule Tanasescu, suntem oameni si trebuie sa procedam si omeneneste. Numai bine!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE