Festival de cantari ale Patimirilor Domnului, la Catedrala mitropolitana din Sibiu

Credincioşii din Sibiu au avut posibilitatea ca, în Duminica Floriilor, după slujba Deniei, să participe la un festival de cântări specifice Postului Mare. Festivalul de cântări ale Pătimirilor Domnului a fost susţinut în Catedrala mitropolitană din Sibiu de grupul vocal “Artes”, condus de Marius Ştefan Talmaţchi, urmat de corala “Timotei Popovici” a locaşului de cult, dirijată de diac. Dan Alexandru Streza.

La festival a participat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, fiind prezenţi şi slujitori ai Catedralei mitropolitane şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.

Cele două formaţii corale au interpretat imnuri şi cântări precum “Şi era la ora a şasea”, “Doamne pe noi miluieşte-ne”, “Ospătând la cină pe ucenici” sau “Întru o zi ai învrednicit”.

La final, ierarhul i-a felicitat pe corişti pentru performanţa lor muzicală şi a vorbit despre cântarea bisericească prin care slujbele religioase capătă o frumuseţe aparte.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

.

07 Aprilie 2015

Vizualizari: 149

Voteaza:

Festival de cantari ale Patimirilor Domnului, la Catedrala mitropolitana din Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE