Georgios Mantzaridis si Ierom. Athanasie Simonopetritul vin la Serile DOXOLOGIA

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” organizează, în cadrul manifestărilor culturale Serile DOXOLOGIA, Conferința Părintele Paisie Aghioritul - un om pentru veacul nostru, moderat de Pr.prof.dr. Ion Vicovan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

La acest eveniment, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” îl va aduce în atenția publicului pe Părintele Paisie Aghioritul, prin intermediul a două personalități teologice din spațiul grecesc care l-au cunoscut pe Părintele Paisie: Georgios Mantzaridis și Ierom. Athanasie Simonopetritul. Aceștia vor evoca personalitatea Cuviosului Părinte în cadrul unei conferințe organizate marți, 11 noiembrie a.c. Evenimentul va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, începând cu ora 19.00.

Georgios Mantzaridis este profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic și autorul unui număr impresionant de lucrări, dintre care unele au fost traduse și la noi: Globalizare și universalitate, Despre îndumnezeire și Morala creștină. Ierom. Athanasie Simonopetritul este unul dintre cei mai renumiți imnografi ai zilelor noastre, fiind imnograful Patriarhiei de Constantinopol și o personalitate distinsă a Sfântului Munte Athos.

.

05 Noiembrie 2014

Vizualizari: 589

Voteaza:

Georgios Mantzaridis si Ierom. Athanasie Simonopetritul vin la Serile DOXOLOGIA 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE