Ghid practic ortodox al tanarului contemporan

Cu mila lui Dumnezeu a aparut, pe 1 decembrie 2012, la Editura Grai Romanesc, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei, cartea Ghid practic ortodox al tanarului contemporan. E o carte in format A5, de 157 de pagini, cuprinzand aproape 150 de intrebari ale adolescentilor romani din toate colturile tarii, la care raspund, in functie de specialitatea fiecaruia, urmatorii autori:

1) Virgiliu Gheorghe - Biofizician si doctor in bioetica, autor al cartilor: Efectele televiziunii asupra mintii umane (2005), Revrajirea lumii (2006), Efectele micului ecran asupra mintii copilului (2006), Stiinta si razboiul sfarsitului lumii (2008), Pornografia, maladia secolului XXI (2011). Este coordonator al sectiunii stintifice a revistei Familia Ortodoxa.

2) Conf. dr.

Claudia-Elena Tuclea (Bucuresti) - cadru universitar la Facultatea de Comert, Departamentul de Turism si Geografie, autoare de carti si articole stiintifice in tara si strainatate. Intre anii 1995-2001 a fost director economic si coordonator al colectiei economice a Editurii Nemira.

3) Dr. Ioana Bratu din Bucuresti - a absolvit Facultatea de Pediatrie UMF Bucuresti (1972). Preocupata de problema grava a dependentei de droguri, a urmat trei ani cursuri in domeniu, sustinute de Fundatia olandeza ,,De Hope”, obtinand certificatul de consilier in adictii si cotrainer. A functionat patru ani ca voluntar la o comunitate terapeutica pentru fete dependente de droguri, la Campina. In cadrul unui parteneriat cu Penitenciarul Jilava a mers la intalniri saptamanale cu detinutii consumatori de droguri, timp de un an (2010-2011), ca voluntar cu actiuni medico-socio-culturale.

4) Laurentiu Dumitru din Pitesti - in prezent e teolog, publicist si editor ortodox, fiind implicat in activitati misionare cu tinerii. Din 2008, editeaza o revista de lifestyle orthodox, „Orthograffiti”, care se adreseaza in mod special tinerilor de liceu.

5) Pr. dr. Stefan Negreanu din Arad - asistent universitar la catedra de Istorie Bisericeasca Universala a Facultatii de Teologie Ortodoxa, din cadrul Universitatii „Aurel Vlaicu” din Arad. Din anul 2004 este duhovnic la biserica Facultatii de Teologie Ortodoxa din Arad.

6) Anamaria Jitea din Arad - „Sfintii Parinti nu clasifica oamenii in buni si rai, in morali si imorali, ci in bolnavi sufleteste, cei in curs de vindecare si cei vindecati.” (Hierotheos Vlachos). Anamariei ii place sa creada ca face parte acum dintre oamenii ce se afla in curs de vindecare sufleteasca. A cautat multi ani pana cand, intrun tarziu, dar nu prea tarziu, l-a aflat pe Hristos. E absolventa a Facultatii de Drept.

7) Dr. Violeta-Olivera Radosav din Timisoara - absolventa a Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara (2001), medic specialist de medicina de familie. Este voluntar formator in campania „Vreau sa aflu” a Fundatiei Crestine „Parintele Arsenie Boca”.

8) Protosinghel dr. Teofan Popescu de la Manastirea Putna - intre 1995-1999, a fost presedintele ASCOR Bucuresti. Intre 1997-2000, a fost redactor-sef al revistei „Schimbarea la fata”. Din 2001, este inchinoviat la manastirea Putna. In 2004, a fost hirotonit preot, iar in prezent implineste ascultarea de ghid la muzeul manastirii. In anul 2010, a sustinut lucrarea de doctorat.

9) Dumitra Mioara Amihaesie din Bucuresti - a abslovit Facultatea de Psihologie si Sociologie, master in Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala; formare in terapie de grup si individuala, avand atestat de libera practica ca psihoterapeut. Dar cea mai importanta scoala este invatatura Domnului nostru Iisus Hristos. In prezent, preocuparea ei prioritara este a-i ajuta pe tinerii cu probleme sufletesti.

10) Pr. drd. Ioan Irimia din Suceava – a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxa, din Bucuresti, sectia Pastorala (2002), este casatorit si are 3 copii. In prezent este coordonator al sectiunii Cultura Duhului a revistei „Familia Ortodoxa”.

11) Cristian Filip din Bucuresti - absolvent al Facultatii de Electromecanica Navala din cadrul Institutului de Marina „Mircea cel Batran” din Constanta, a profesat ca ofiter electromecanic maritim pana in 1993, dupa care a intrat in sectorul privat, desfasurand activitati manageriale comerciale si financiare. Din 2008 este implicat in sectorul social infiintand, alaturi de Dan Lucinescu (scriitor, om de stiinta si fost detinut politic), Fundatia crestina „Parintele Arsenie Boca”. In prezent este si student la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

12) Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu din Sf. Gheorghe, Covasna - a sustinut doctoratul in teologie ortodoxa, in anul 2008, la Sibiu cu tema „Semnificatia si valoarea Intelepciunii divine in spiritualitatea romaneasca”, sub indrumarea pr. prof. dr. Ilie Moldovan. Actualmente este consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei si director al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.

Cartea cuprinde 7 capitole si trei anexe. Capitolele sunt urmatoarele:
a) Viata si sensul ei
b) Familia mea de acasa si Biserica Ortodoxa
c) Scoala, cariera, integrarea in societate
d) Cum sa intelegem iubirea si casatoria?
e) Distractii si patimi
f) Iubirea de Dumnezeu si de neam
g) Necazurile si moartea.

Acest Ghid este doar un inceput, care speram sa rodeasca in sufletele tuturor cititorilor lui. Pe coperta 4 exista si un mesaj catre ei, alaturi de anuntul ca la adresa ghidultanarului@yahoo.com cei interesati pot trimite intrebari, la care unul dintre autorii Ghidului le va raspunde prompt si concis.
Pretul acestei carti = 8 RON. Pentru comenzile mai mari de 10 carti se acorda 10% reducere. Editurile care vor sprijini raspandirea si vanzarea acestei carti vor avea o reducere de 30%.

Cumparand aceasta carte, veti spijini si eforturile noastre de a construi, in anul 2013, o Comunitate Terapeutica Ortodoxa pentru persoanele cu adictii, la Malnas-Bai, in judetul Covasna. Aceasta Comunitate va fi pusa sub ocrotirea Sfantului Marelui Mucenic Efrem cel Nou.

Va rugam sa ne sprijiniti in efortul nostru ca aceasta carte sa ajunga la cat mai multi tineri, spre folosul lor si al neamului nostru. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa ne pomeniti in rugaciunile dumneavoastra!

Ghidul poate fi procurat contactandu-ne la tel. 0740788876 sau pe adresa ciprioan@yahoo.com

In numele autorilor,
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu,
coordonatorul Ghidului

.

05 Decembrie 2012

Vizualizari: 870

Voteaza:

Ghid practic ortodox al tanarului contemporan 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

ghid practic ortodox

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE