Grupul Nectarie Protopsaltul va lansa un nou CD

Libraria Sophia si Grupul Nectarie Protopsaltul va invita joi, 2 decembrie 2010, ora 18.00, la lansarea CD-ului UTRENIA PRAZNICULUI SFANTULUI GRIGORIE PALAMA ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI.

Cantarile au fost talmacite in romana de parintele Cornel-Constantin Coman, diacon al Paraclisului "Sfantul Grigorie Palama" din cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti. Potrivit regulilor imnografice ale Canonului, strofele din cadrul fiecarei Cantari copiaza fidel o structura-tipar numita irmos, ceea ce le face sa aiba acelasi numar de silabe si aceeasi pozitie a silabelor accentuate ca si irmosul. Astfel, melodia irmosului poate fi preluata intocmai de strofele Cantarii.

La eveniment vor participa Conf. Univ. Dr. Nicolae Gheorghita de la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti si Etnomuzicolog Costin Moisil de la Muzeul Taranului Roman.

Libraria Sophia, str. Bibescu Voda nr. 19, Bucuresti, langa Facultatea de Teologie

Nectarie Protopsaltul - Utrenia Praznicului Sfantului Grigorie Palama Arhiepiscopul Tesalonicului

Grupul psaltic Nectarie Protopsaltul a fost infiintat in anul 2001, din dorinta de a face cunoscuta intr-o mai mare masura cantarea bizantina, muzica traditionala a bisericii ortodoxe. Grupul poarta numele schimonahului Nectarie (†1899), unul dintre cei mai renumiti cantareti de la Muntele Athos din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si, probabil, cel mai de seama psalt roman. Fondat de Valentin Gheorghe - fost protopsalt al bisericilor Sf. Arhangheli "Stavropoleos" si Sfantul Grigorie Palama din Bucuresti, astazi cantaretul bisericii romanesti din Londra -, Grupul Nectarie Protopsaltul este condus din 2008 de Sabin Preda, lector in cadrul Facultatatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

Grupul Nectarie Protopsaltul a participat la numeroase slujbe in biserici de mir si manastiri din intreaga tara si din Sfantul Munte Athos: "Sf. Ecaterina" (alaturi de Corul Bizantin Grec condus de Lykourgos Angelopoulos), "Sf. Grigorie Palama" si Sf. Treimi "Radu Voda" din Bucuresti; biserica "Sf. Trei Ierarhi" - Iasi; "Sf. Pantelimon" - Oasa (Alba); "Sf. Arhangheli" - catedrala arhiepiscopala din Alba Iulia (alaturi de Corul Bizantin Grec); "Adormirea Maicii Domnului" - Sambata de Sus; "Bunei Vestiri" - Vatoped (Sfantul Munte) s.a. A cantat la privegheri de toata noaptea la bisericile "Sf. Grigorie Palama" din Bucuresti si "Sf. Dimitrie" - schitul "Lacu" (Sfantul Munte). De asemenea, a sustinut numeroase concerte ("Cantari bizantine la Nasterea Domnului" - Sala Radio, 2001; "Cantari la Invierea Domnului" - Manastirea Antim, 2002; "Cantari din Saptamana Patimilor" - biserica Sf. Spiridon, 2005; "Cantari din Postul Mare" - biserica Sf. Grigorie Palama, 2007 etc.) sau ca invitat in cadrul unor prestigioase festivaluri sau expozitii (Simpozionul International de Muzica Bizantina - Iasi, 2001 si 2003; Festivalul "Archaeus" - Bucuresti, 2003; Targul Mesterilor Cruceri - Muzeul Taranului Roman, 2003; programul "Romania in Advent" organizat de Institutul Cultural Roman - Roma si Potenza, 2006; Festivalul "Zilele icoanei bizantine" - Bucuresti, 2008).

A editat o caseta audio (Slujba Paraclisului celui Mare al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, 2003) si patru CD-uri (Cantari la praznicul Sfantului Mare Mucenic Pantelimon; Slujba Paraclisului Sfantului Ierarh Grigorie Palama, Slujba Paraclisului Sfantului Nectarie din Eghina, Slujba Paraclisului Sfintilor Brancoveni) pregatind in prezent un nou disc: "Antologie de cantari apartinand Cuviosului Nectarie Protopsaltul”.

De asemenea, Asociatia Nectarie Protopsaltul a tiparit pana in prezent trei volume din colectia "Antologie de cantari psaltice”: "Cantari la sfintele taine si ierurgii”, "Cantari la slujba inmormantarii” si o noua editie a "Paresimierului” lui Anton Pann. Toate cele trei volume sunt tiparite in conditii grafice de exceptie.

Contact:
Asociatia Nectarie Protopsaltul
Telefon: 0762805629
e-mail: nectarieprotopsaltul@yahoo.com
ducamariangabriel@yahoo.com

29 Noiembrie 2010

Vizualizari: 582

Voteaza:

Grupul Nectarie Protopsaltul va lansa un nou CD 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE