Hotarare inadecvata la CEDO

- Vocatia sacerdotala a fost asimilata cu actiunea sindicala -

Patriarhia Romana a luat cunostinta cu uimire de hotararea in prima instanta a completului de judecatori din cadrul sectiei a III-a a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) in cauza autointitulatului sindicat al preotilor din Mitropolia Olteniei Pastorul cel bun contra Romaniei avand ca obiect dreptul clericilor la libera asociere in organizatii de tip sindical. Studiind cu atentie aceasta hotarare, Patriarhia Romana constata urmatoarele:

1. Cunoasterea trunchiata (insuficienta) de catre CEDO a specificului relatiilor dintre stat si culte in Romania si ignorarea prevederilor Constitutiei Romaniei (art. 29), a Legii Cultelor nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor din Romania (art.

8) si a Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane recunoscut prin HG nr. 53/2008 si publicat in Monitorul oficial nr. 50/22 ianuarie 2008 - Statut, care enunta cu claritate autonomia si libertatea Bisericii fata de Stat;

2. Confuzia intre specificul vocational al preotiei care este chemare la misiune sfanta prin actul hirotoniei sau „slujire liber asumata a comunitatilor de credinciosi” (art. 123 alin. 7 din Statut), pe de o parte, si raporturile de munca specifice angajatilor civili, pe de alta parte;

3. Retinerea total eronata in hotararea CEDO ca statutul asanumitului sindicat nu ar contraveni prin nimic Statutului Bisericii Ortodoxe Romane, Legii cultelor si canoanelor. Insa, in realitate, sindicatul are obiective total incompatibile cu slujirea sacramentala si pastorala a preotilor, si anume:

- „organizarea de mitinguri, demonstratii si greve” (pct. 3.2 lit. j din Statutul sindicatului), mentiune care contravine statutului recunoscut cultelor de catre statul roman de „factori ai pacii sociale” (art. 7 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor);

- „respectarea prevederilor legale privind concediile de odihna si sarbatorile legale” (pct. 3.2 lit. c din Statutul sindicatului) in cazul clericilor, ceea ce inseamna ca zilele de sambata si duminica, prima si a doua zi de sarbatorile Sfintelor Pasti, Nasterii Domnului si Rusaliilor, precum si in alte sarbatori legale care coincid cu sarbatorile religioase ar fi zile libere pentru clericii membri ai sindicatului, cand tocmai atunci credinciosii sunt in numar mai mare prezenti la biserica;

- „asigurarea prezentei si reprezentarii sindicatului la toate nivelurile si in toate organismele de decizie bisericeasca” (art. 3, pct. 2, lit. i din Statutul sindicatului), inclusiv la lucrarile Sfantului Sinod (art. 3, pct. 2, lit. s), ceea ce ar reprezenta o incalcare flagranta a autonomiei Bisericii si o incercare a Sindicatului de a deveni un grup de presiune si de a eluda caile statutare de consultare a clericilor in adunarile eparhiale, in conferintele preotesti administrative lunare, cercurile pastorale, conferintele preotesti pastoral-misionare semestriale sau in Permanentele Consiliilor eparhiale, inclusiv in Consiliul National Bisericesc si Adunarea Nationala Bisericeasca ale Bisericii Ortodoxe Romane.

Reamintim ca, potrivit Sfintelor Canoane universale si Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, preotii – asemenea magistratilor si militarilor - nu au dreptul sa se angajeze in politica partinica, sa desfasoare activitati economice, direct sau prin interpusi, si sa participe la alte forme de asociere, inclusiv de tip sindical pentru a fi impartiali si total angajati in slujirea binelui comun al populatiei.

O eventuala adoptare finala a acestei hotarari de catre CEDO ar constitui un atac direct la organizarea constitutionala si legala a cultelor din Romania si din statele membre ale Consiliului Europei, asimiland vocatia sacerdotala misionara cu actiunea sindicala protestatara. De altfel, aceasta decizie a CEDO a trezit nedumerire in randurile unor reprezentanti ai altor Biserici europene care si-au exprimat intentia de a se solidariza cu Statul roman si Biserica Ortodoxa Romana deoarece considera aceasta hotarare un precedent inacceptabil care submineaza autonomia tuturor cultelor religioase din Europa.

In plus, aceasta hotarare contravine deciziilor anterioare, unele chiar recente (de pilda, in cauzele Műller, Reuter si Baudler contra Germaniei din 6 decembrie 2011), ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si opiniei separate a doi dintre judecatorii din aceasta cauza, care au confirmat ca statutul, drepturile si obligatiile slujitorilor unui cult religios fata de acest cult tin de competenta exclusiva a cultului respectiv.

Ne exprimam speranta ca Statul roman va contesta cu fermitate aceasta hotarare inadecvata si avem convingerea ca Marea Camera a Curtii Europene a Drepturilor Omului va corecta o hotarare pripita in cauza autointitulatului sindicat al preotilor din Mitropolia Olteniei Pastorul cel bun contra Romaniei, care nu tine cont de autonomia si de specificul organizarii si functionarii activitatii cultelor religioase, recunoscute si garantate ca atare in toate statele democratice.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

.

01 Februarie 2012

Vizualizari: 357

Voteaza:

Hotarare inadecvata la CEDO 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE