Hram la biserica maramureseana din Mizil

De sărbătoarea Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Mizil, săvârşind Sfânta Liturghie la biserica de lemn în stil maramureşean din oraş, care şi-a serbat ieri hramul principal. Cei care au participat la slujbă s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Mănăstirea Cernica, aduse în pelerinaj în oraşul prahovean.

Locaşul care adăposteşte o frumoasă icoană a părinţilor Maicii Domnului a fost ieri neîncăpător pentru credincioşii prahoveni care au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele Ştefan Muşat, protoiereul Protopopiatului Ploieşti, părintele Valentin Cazan, protoiereul Protopopiatului Urlaţi, părintele paroh Ioan Negoiţă de la Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana“ din Mizil, precum şi alţi preoţi de la biserici din oraşul prahovean şi din împrejurimi şi diaconi.



Ca o binecuvântare specială pentru credincioşi, anul acesta, la sărbătoarea hramului au fost aduse în pelerinaj moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Mănăstirea Cernica. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul l-a hirotonit pe diaconul Ciprian Hangu întru preot, pe seama capelei Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, iar pe tânărul teolog Andrei Liviu Sârb l-a hirotonit întru diacon. „Am ascultat astăzi la Sfânta Liturghie o pericopă din Evanghelia după Sfântul Luca în care Mântuitorul vorbeşte despre un lucru firesc şi normal: atunci când cineva aprinde o lumină sau o lumânare nu o pune sub obroc sau acoperământ, ci o pune într-un sfeşnic ca să lumineze tuturor celor din casă. Ni s-a amintit de acest lucru pentru că astăzi sunt sărbătoriţi Sfinţii Ioachim şi Ana pe care îi numim „drepţii şi dumnezeieştii părinţi“. La sfârşitul slujbelor şi tainelor Bisericii Ortodoxe, atunci când facem binecuvântarea de final, după ce îi pomenim pe sfinţii care sunt rânduiţi în calendar, le cerem mijlocirea şi Sfinţilor Ioachim şi Ana. Ei sunt două lumini premergătoare venirii în lume a „Soarelui dreptăţii“ Care este Mântuitorul Iisus Hristos, Care a spus despre Sine înaintea ucenicilor şi a mulţimilor: «Eu sunt Lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric»“, a spus PS Varlaam Ploieşteanul în cuvântul de învăţătură. Toţi credincioşii care au participat la slujbă au fost invitaţi şi la agapa frăţească organizată de ctitorii locaşului.

Biserica de lemn din Mizil, cu pridvor deschis şi turlă înaltă în stil maramureşean, a fost ridicată între anii 2006 şi 2007, iar pictura bizantină de la interior a fost realizată între 2011 şi 2012. Locaşul de rugăciune a fost sfinţit la 9 septembrie 2012 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Marius Nedelcu
Sursa: ziarullumina.ro

.

10 Septembrie 2014

Vizualizari: 231

Voteaza:

Hram la biserica maramureseana din Mizil 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE