Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Ramnicu Valcea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 24-26 aprilie 2015, Arhiepiscopia Râmnicului organizează mai multe evenimente cultural-duhovnicești care marchează hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu Vâlcea.



Vineri, 24 aprilie.
Concert extraordinar de muzică psaltică. La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Theodoros Vassilikos, cel mai renumit interpret grec de muzică psaltică al secolului al XX-lea, va fi prezent în Râmnicu Vâlcea. Concertul va avea loc vineri, 24 aprilie, începând cu ora 18:00, la Cinematograful „Geo Saizescu” - Ostroveni, din Râmnicu Vâlcea. Intrarea eate liberă.

Sâmbătă, 25 aprilie.
Simpozion național închinat Sfântului Calinic de la Cernica. Cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la instalarea Sfântului Ierarh Calinic în scaunul de Episcop al Râmnicului, sâmbătă, 25 aprilie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează Simpozionul național „Lucrarea duhovnicească și culturală a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului”. Lucrările simpozionului se vor desfășura în Sala „Iosif Episcopul” din Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Eparhiei Râmnicului și vor debuta la ora 10:00. Va fi lansat un CD audio cu cântări psaltice din „Slujba Vecerniei şi Utreniei Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica” și o nouă lucrare editorială, apărută la Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul „Carte cu rugăciuni”, o reeditare a cărții de rugăciuni a Sfântului Ierarh Calinic din 1861. Vor continua lucrările propriu-zise ale simpozionului, mai mulți invitați de seamă urmând a susține referate, până la ora 13:00.

Vecernia pentru Sfântul Calinic de la Cernica. Slujba de seară pentru Sfântul Ierarh Calinic, Vecernia mare și Litia, va fi săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală începând cu ora 15.00, de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Procesiune în cinstea Sfântului Ierarh Calinic. Tot sâmbătă, 25 aprilie, îndată după săvârșirea slujbei Vecerniei mari, se va desfășura o amplă procesiune în orașul Râmnicu Vâlcea. Pelerinii vor porni din curtea Catedralei Arhiepiscopale la ora 16:30 și vor merge pe Bd. Calea lui Traian, până în dreptul Bisericii Toți Sfinții, unde se va face un popas de rugăciune. Procesiunea va continua pe Bd. Tudor Vladimirescu și Str. General Praporgescu, până în fața Bisericii Sfântul Dumitru, unde va avea loc al doilea popas duhovnicesc. Pelerinii vor porni apoi spre Catedrala Arhiepiscopală, pe Bd. Nicolae Bălcescu și Str. Episcopiei. La catedrală, pelerinii vor fi întâmpinați de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care va rosti un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 26 aprilie
Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală. Duminică, 26 aprilie, când este prăznuită „Aducerea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”, Sfânta Liturghie la va fi săvârșită de la ora 09:00, pe scena amenajată în faţa Catedralei Arhiepiscopale. Vor participa zece ierarhi: IPS IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei; IPS VARSANUFIE, Arhiepiscopul Râmnicului; IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților; PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei; PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; PS Visarion, Episcopul Tulcii; PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

***
Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea este prilejuit de sărbătoarea mitropolitană „Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”. Această sărbătoare în care este cinstit Sfântul Ierarh Calinic rememorează evenimentul duhovnicesc și istoric petrecut în perioada 28 aprilie - 5 mai 2012, când Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au poposit în mai multe locuri de seamă din Mitropolia Olteniei, precum: Catedrala Mitropolitană din Craiova, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Lainici, Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin și Mănăstirea Clocociov.

Sursa: Biroul mass-media al Arhiepiscopiei Râmnicului

.

22 Aprilie 2015

Vizualizari: 144

Voteaza:

Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Ramnicu Valcea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE