Hramul manastirii Casiel, in prezenta IPS Parinte Andrei

De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marcat pe 14 septembrie 2015, mii de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din Arhiepiscopia Clujului, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Mântuirea o dobândim dacă împlinim trei condiții

Cu prilejul praznicului serbat în această zi, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre cele trei condiții pe care omul trebuie să le îndeplinească pentru a se putea mântui: „Cea mai importantă preocupare a creștinului este mântuirea. Și trei sunt condițiile mântuirii: pe de o parte, cea mai importantă este dobândirea Harului Duhului Sfânt, prin Sfintele Taine, iar celelalte două condiții sunt credința și faptele bune. Încă o dată ne-am adunat în jurul Sfintei Cruci, aici la Mănăstirea Cășiel unde maicile împreună cu părintele se roagă și muncesc. Și din pilda lor învățăm și noi să iubim Crucea Domnului Iisus Hristos și să fim foarte preocupați de mântuirea noastră”.

„La mănăstirea Cășiel ne simțim ca în Rai”

În cadrul Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Cășiel, mulți oameni s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Numeroși pelerinii veniți la hramul asezământului monahal vizitează des mănăstirea Cășiel și spun că aici, se simt ca-n rai: „Vin din țara Năsăudului. La mănăstirea Cășiel ne simțim ca în Rai. Îl cunosc pe părintele Serafim de 10 ani de la mormântul părintelui Arsenie Boca. Venim la părintele cu dragoste, gândindu-ne că îl întâlnim aici și pe părintele Arsenie. Este o atmosferă deosebită în acest loc, iar prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei a fost încă un motiv prin care să venim și în acest an aici la mănăstire”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, le-a împărțit tinerilor prezenți la sărbătoarea mănăstirii Cășiel, cărți de rugăciune.

Sursa: radiorenasterea.ro

15 Septembrie 2015

Vizualizari: 82

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE