Hramul Manastirii Cerneti

Luni, 4 iunie, dupa Rusalii sau Pogorarea Sfantului Duh, Sfanta Manastire Cerneti isi serbeaza hramul, fiind un asezamant monahal aflat sub obladuirea Sfintei si Celei de viata facatoarei Treimi.

Credinciosii mehedinteni sunt invitati sa participe la slujba de hram, savarsita de catre Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, impreuna cu un alai de ieromonahi, preoti si diaconi.



Binecuvantarea pentru Sfanta Liturghie va fi data la ora 9.30.

Aceasta veche vatra monahala este asezata in imediata apropiere a municipiului Drobeta Turnu-Severin, la o distanta de trei kilometri, mai precis in satul Cerneti, comuna Simian, Judetul Mehedinti, fiind o manastire de maici.

Construita in anul 1662 de Grigore Ghica voievod, cu transformari ulterioare intre anii 1784 - 1794. Biserica fortificata, avand un turn clopotnita masiv si inalt, ziduri groase si ferestre de tragere inguste, permitand apararea din interior. Face parte din ansamblul fostei manastiri, din care se mai pastreaza urme din ruinele chiliilor si zidului de incinta. Alaturi de Gura Motrului, Topolnita, Valea cu Apa, manastirea Cerneti a fost printre metoacele inchinate manastirilor Tismana si Bistrita.

Manastirea Cerneti este cunoscuta in istorie si ca asezamant episcopal, atestata ca asezare monahala de calugari, iar ca ultim monah vietuitor este pomenit Protosinghelul Ghenadie, plecat la Domnul in anul 1837. Slujbele in biserica manastirii au fost oficiate o buna parte de timp, de preotul paroh, iar din anul 1970 a fost trecuta in patrimoniul muzeului „Portile de Fier”, moment in care toate obiectele de cult au fost asimilate in depozitul muzeului, loc in care se pot vedea si astazi.

In temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului si Strehaiei, in sedinta de lucru din 16 decembrie 2004, a dezbatut si aprobat reactivarea Manastirii ,,Sfanta Treime" din satul Cerneti, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, in sedinta din data de 5 iulie 2005, a aprobat reinfiintarea acestui lacas monahal care va functiona in cadrul protoieriei Drobeta Turnu-Severin Sud.

Tot luni isi serbeaza hramul si manastirile Strehaia si Mraconia din cuprinsul Episcopiei Severinului si Strehaiei.

Sursa: episcopiaseverinului.ro
 

.

30 Mai 2012

Vizualizari: 207

Voteaza:

Hramul Manastirii Cerneti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE