Hramul Manastirii ”Izvorul Tamaduirii” din Tara Nasaudului

In Vinerea Luminata, 25 aprilie 2014, Biserica Ortodoxa a facut praznuirea Izvorului Tamaduirii, praznic inchinat Maicii Domnului, care ne arata mijlocirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu in lucrarea mantuirii oamenilor. In toate Bisericile Ortodoxe, Sf.

Liturghie a fost precedata astazi de slujba de Sfintire a apei.

In aceasta zi, Manastirea Salva din Tara Nasaudului si-a serbat hramul, sarbatoarea fiind marcata prin Liturghie Arhiereasca savarsita de Mitropolitul Clujului, IPS Parinte Andrei. La intrarea in localitatea Salva ierarhul a fost asteptat in aceasta dimineata de protopopul de Nasaud, pr. Ioan Dambu, de primarii localitatilor invecinate si o ceata de 9 calareti, care l-au insotit pe Parintele Mitropolit pana la manastire. La poarta asezamantului monahal, IPS Andrei a fost intampinat de obstea manastirii, un sobor de peste 30 de preoti si in jur de 3000 de credinciosi, intre care s-au numarat si autoritati locale si judetene.

Slujba a fost oficiata cu incepere de la ora 10 pe o scena special amenajata in incinta manastirii.

Maica Domnului, mijlocitoarea credinciosilor catre Iisus Hristos, Izvorul Tamaduirii

In cuvantul de invatatura IPS Parinte Andrei le-a vorbit credinciosilor despre Maica Domnului, mijlocitoarea credinciosilor catre Cel care este Izvorul Tamaduirii si anume, Mantuitorul nostru Iisus Hristos: “Maica Domnului ne conduce pe noi pe toti inspre Izvorul Tamaduirii. In Evanghelia dupa Ioan aflam cine este Izvorul Tamaduirii. Izvorul Tamaduirii este Insusi Domnul nostru Iisus Hristos care a Inviat din morti: Iar in ziua cea din urma, ziua cea mare a sarbatorii, Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui (Ioan 7, 37-39). De fapt, inca din Vechiul Testament proorocii au prevestit ca Domnul Iisus Hristos este Izvorul Tamaduirii”.

La finalul slujbei, IPS Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei a oferit avocatului Gavril Sasarman, Crucea Transilvana pentru implicarea sa in proiectul de renovare a manastirii.

Potrivit maicii starete, stavrofora Emanuela Moisa, Manastirea ”Izvorul Tamaduirii” de la Salva a fost infiintata in 1994, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Bazele asezamantului monahal au fost puse de un sobor de maici venite de la Manastirea Govora, sub indrumarea parintelui duhovnic Teofil Roman, actualmente Ecleziarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.Piatra de temelie a bisericii-paraclis a fost sfintita pe 14 mai 1994, iar locasul de rugaciune a fost ridicat in doar 30 de zile, pe locul donat de credincioasa Varvara Cotutiu.Pe 10 mai 1996 a fost sfintita piatra de temelie pentru biserica mare care a fost tarnosita de IPS Andrei anul trecut de sarbatoarea hramului.

Sursa: radiorenasterea.ro

.

25 Aprilie 2014

Vizualizari: 188

Voteaza:

Hramul Manastirii ”Izvorul Tamaduirii” din Tara Nasaudului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE