Hramul Manastirii Lainici

In fiecare an, sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos aduna credinciosi de pretutindeni la manastirea Lainici din judetul Gorj.

Si in acest an, bucuria duhovniceasca prilejuita de hram va fi mare, intrucat credinciosii vor avea in mijlocul lor doi ierarhi de seama ai Bisericii Ortodoxe, Inaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei si Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, care vor savarsi slujbe atat in biserica manastirii cat si la altarul de vara al Schitului.



La ceremonia religioasa sunt asteptați monahi si monahii din intreaga tara. Dupa Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie savarsita de catre Inaltpreasfintitul Dr. Irineu, clericii si credinciosii vor fi poftiti la traditionala agapa frateasca.

Sarbatoarea "Schimbarii la Fata a Domnului", ca hram al Manastirii Lainici, se leaga mai mult de istoria Schitului Locurele. Cinstitul asezamant monahal este asezat pe versantul vestic al Vaii Jiului, la o altitudine de 750- 800 m, pe muntele Gropul din masivul Valcan. A fost temeluit intre anii 1850 si 1852, prin osteneala monahilor Luca si Cleopa.

Hramul ales, "Schimbarea la Fata", se leaga de o veche traditie monahala, dupa care cei ce fac sihastrie in munti se aseamana Apostolilor Petru, Ioan si Iacov care pe Muntele Taborului au vazut minunea Schimbarii la Fata a Mantuitorului Hristos, asa cum mentioneaza Sfintele Evanghelii.

Sursa:  episcopiaseverinului.ro

.

04 August 2014

Vizualizari: 166

Voteaza:

Hramul Manastirii Lainici 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE