Hramul Manastirii Romanesti

Pelerini din întreg Banatul şi-au îndreptat paşii astăzi spre Mănăstirea Româneşti, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, care şi-a prăznuit la această dată Ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Bucuria pelerinilor veniţi la hram a fost încununată de prezenţa în mijlocul lor a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului.

Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, alcătuit din consilieri de la Centrul eparhial, ieromonahi de lamai multe mănăstiri din eparhie şi clerici de la parohiile de pe raza Protopopiatului Făget. Alături de pelerini, la slujbă au luat parte şi oficialităţi locale şi judeţene.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a evocat viaţa aleasă şi de aspră nevoinţă a slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, ca model pilduitor de credinţă stăruitoare şi de neclintit în Dumnezeu.

După Sfânta Liturghie, Chiriarhul a oficiat slujba de Sfinţire a Apei la izvorul cu apă termală din incinta sfintei mănăstiri, precum şi o slujbă de pomenire în cimitirul monahal pentru vieţuitorii, ostenitorii şi ctitorii aşezământului trecuţi la cele veşnice.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral Theoforos.

Mănăstirea Româneşti, din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, se află la poalele Munţilor Poiana Ruscă, la un kilometru de drumul ce leagă localităţile Româneşti şi Tomeşti. Mănăstirea mai este numită de credincioşii bănăţeni şi „Balta Caldă”, deoarece în incinta ei se află un izvor cu apă semitermală, cu o temperatură constantă de 18°C, dar şi „Izvorul lui Miron”, aceasta fiind ctitoria Patriarhului Miron Cristea. În anul 1910, Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcop al Caransebeşului, a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi, uimit de frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri. Mănăstirea Românești are hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Izvorul Tămăduirii”.

În prezent, aşezământul monahal este organizat ca mănăstire de maici, cu viaţă de obşte, stareţă fiind monahia Harisa Cruceanu, iar duhovnic, ierom. Marcu Borgovan.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

22 Iulie 2015

Vizualizari: 109

Voteaza:

Hramul Manastirii Romanesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE