Hramul Manastirii vrancene Dalhauti

Vineri, 17 aprilie 2015, în ziua de prăznuire a Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea vrânceană Dălhăuţi şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată, în altarul de vară al aşezământului monahal, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În continuare, ierarhul a săvârşit slujba Aghiasmei Mici în curtea mănăstirii.



Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“.

La slujbele de Izvorul Tămăduirii au participat numeroşi credincioşi veniţi în pelerinaj din întreaga Eparhie.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a explicat că sărbătoarea face referire la vindecarea unui orb, care şi-a recăpătat vederea după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică având hramul acestei sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria.

„În legătură cu izvorul tămăduirilor de la Constantinopol, în momentul de faţă, acolo, este o mănăstire pe nume Valucli, iar pelerinii români şi nu numai, care ajung la această mănăstire, au posibilitatea să ia apă în mâini, să-şi spele faţa şi să bea din apa care, iată, a izvorât în permanenţă, din secolul al V-lea şi până în zilele noastre, fiind tămăduitoare pentru cei credincioşi. Cei care se duc cu o credinţă îndoielnică sau doar raţională, se întorc aşa cum au plecat, însă cei ce coboară în partea de jos a bisericii, unde se află fântâna, şi beau apă cu credinţă în puterea tămăduitoare a lui Dumnezeu, Care a lucrat prin Maica Domnului, aceia, cu siguranţă, pe lângă mângâierea sufletească pe care o simt, se pot întoarce acasă vindecaţi de anumite neputinţe de care suferă“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Mănăstirea Dălhăuţi este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale ale Ortodoxiei româneşti (biserica veche datând din anii 1461-1468), fiind cunoscută, mai ales, prin aceea că aici se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi pentru faptul că, în acest locaş călugăresc, a vieţuit, cu rodnice împliniri duhovniceşti, Sfântul Cuvios Stareţ Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului.

Dacă la început a fost sihăstrie de monahi, astăzi este locaş de rugăciune pentru călugăriţe. În timpul comunismului, măicuţele au fost alungate din mănăstire, dar, cu toate acestea, aşezământul şi cele două biserici ale sale au rezistat. Chinovia de la Dălhăuţi a fost reînfiinţată după 1990.
 

În incinta aşezământului monahal se află un muzeu, unde sunt expuse obiecte şi cărţi bisericeşti, precum şi o parte din catapeteasma bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ (astăzi – ruinată, din cauza cutremurelor). În ultimii ani, la Mănăstirea Dălhăuţi, s-au construit o clopotniţă nouă şi chilii.

Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro

.

20 Aprilie 2015

Vizualizari: 86

Voteaza:

Hramul Manastirii vrancene Dalhauti 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

manastirea dalhauti

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE