Icoana Maicii Domnului - Pantanassa se afla in Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea

Incepand din aceasta luna, credinciosii valceni doritori de traire spirituala sfanta se pot inchina si aduce jertfa de lauda Maicii Domnului in fata Icoanei Sale facatoare de minuni - Pantanassa.

Prin mila lui Dumnezeu, cu voia Maicii Domnului si cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, din luna August a acestui an, in Catedrala Arhiepiscopala „Sfantul Nicolae” din Ramnicu Valcea, a fost adusa Icoana facatoare de minuni a Nascatoarei de Dumnezeu – Pantanassa. Sfanta icoana, copie fidela la scara mai mica a Icoanei Pantanassa de la Sfantul Munte Athos, a fost adusa de la Manastirea Vatopedu cu mare evlavie de o familie de dreptmaritori crestini din municipiul Ramnicu Valcea.

Icoana Maicii Domnului a fost asezata permanent spre inchinare in Catedrala Arhiepiscopala, si in fiecare zi de vineri, dupa slujba Vecerniei se citeste Acatistul Maicii Domnului - Pantanassa - Izbavitoarea de cancer.

Icoana Maicii Domnului - Pantanassa - Izbavitoarea de cancer

Aceasta icoana facatoare de minuni a Nascatoarei de Dumnezeu este o icoana pe lemn, portabila, zugravita in secolul al XVII-lea si a fost adusa de catre obstea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obste care s-a inchinoviat la Vatopedi, manastire care a devenit astfel din nou de obste in 1990. Icoana se afla pe proschinitarul din stanga al bisericii mari. Prima dovada ca aceasta icoana are un har deosebit a fost urmatoarea intamplare:

Intr-o zi un tanar din Cipru a intrat in biserica sa se inchine. Indreptandu-se catre icoana, Gheronda Iosif a vazut deodata ca fata Maicii Domnului straluceste. In acelasi moment o putere nevazuta l-a aruncat pe tanar la pamant. Indata ce si-a revenit a marturisit cu lacrimi parintilor ca era necredincios, dispretuind poruncile lui Dumnezeu si se ocupa cu vrajitoria. Astfel, interventia miraculoasa a Nascatoarei de Dumnezeu l-a convins pe tanar sa-si schimbe viata si sa devina un bun credincios.

Aceasta icoana are de la Dumnezeu si harul deosebit de a vindeca infricosatoarea boala a cancerului. Cunoastem foarte multe cazuri de cancerosi vindecati recent, dupa citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.

De asemenea, multe minuni au avut loc in ultimii ani in Rusia dupa ce au fost aduse - la cererea Patriarhului Moscovei - trei copii ale icoanei Pantanassa: una la biserica Tuturor Sfintilor din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Manastirea Schimbarii la Fata a Mantuitorului din Novospaski, iar a treia la Manastirea Valaam. Iata insa ca Maica Domnului are de acum trei icoane Pantanassa vindecatoare de cancer si in Romania: la biserica Rusa din Bucuresti, la Sf. Manastire Oasa din judetul Alba și la Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea. Ii indemnam asadar pe credinciosi sa alerge cu credinta la ajutorul acestor icoane, cerand ulei de la candela Maicii Domnului si aghiazma si citind in fata icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului (in curand vor fi traduse in limba romana Acatistul si Paraclisul icoanei Pantanassa).

Minuni savarsite de icoana Maicii Domnului Pantanassa

Prezentam cateva minuni savarsite de icoana Maicii Domnului Pantanassa culese din bogata arhiva a Manastirii Vatopedu.

• Pe data de 30.9.1990 ieromonahul Evdochim, duhovnicul Schitului vatopedin Sf. Dumitru, dupa ce s-a inchinat la icoane impreuna cu ceilalti monahi, in timpul stihoavnei de la Vecernie, s-a asezat in locul sau, in strana aflata in fata icoanei Pantanassa. Deodata a vazut limpede cum din icoana ies nenumarate raze de lumina. L-a intrebat apoi pe ieromonahul care sedea alaturi daca vede si el lumina si razele care ies din icoana Maicii Domnului. Acesta ii raspunde ca nu vede si indata stralucirea razelor a incetat. ”Razele acelea si lumina care ieseau din icoana Maicii Domnului Pantanassa mi-au bucurat inima, caci dupa 60 de ani in Sf. Munte m-a invrednicit Nascatoarea de Dumnezeu sa vad o asemenea minune” a marturisit Parintele Evdochim.

• Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relateaza urmatoarea intamplare petrecuta catre sfarsitul anului 1990. Intr-o noapte, pe cand dormea, a scos un geamat puternic, s-a intins si, cu ochii deschisi, a intrat in coma. Membrii familiei au crezut ca a murit. Dupa primul ajutor, a inceput sa dea semne de viata. La spital i s-au facut multe analize, cateva zile in sir si s-a descoperit astfel ca avea tumora pe creier, trebuind operata de urgenta. Dupa ce s-a spovedit si i s-a facut Sf. Maslu, s-a dus la operatie cu incredere in Maica Domnului Pantanassa a carei icoana o avea—chiar si la spital—mereu cu dansa. In timpul operatiei nu s-a reusit insa extirparea completa a tumorii, ramanand cateva ramasite. Din cauza aceasta avea mari greutati (ametea, nu putea sa umble si sa vorbeasca bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A iesit insa din spital deoarece se apropia sarbatoarea Craciunului. Intr-o zi, pe cand se afla intinsa pe pat iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simtit o buna mireasma inexplicabila care a durat in jur de 10 minute, devenind din ce in ce mai puternica. La inceput membrii familiei nu au simtit nimic. Apoi insa si-au dat seama si ei de mireasma si au inteles emotionati ca era vorba de cercetarea Maicii Domnului. Dupa cateva zile mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnava ca Maica Domnului o va vindeca. Mergand din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dansa cu rezultatul tomografiei si a intrebat-o mirat: „Ati urmat vreo terapie in afara spitalului?” „Nu” i-a raspuns bolnava. „Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!” Atunci bolnava i-a marturisit ca se astepta sa nu mai gaseasca nici o urma de tumora si le-a povestit ce se intamplase. Medicul i-a raspuns: „Si eu cred in minunile Maicii Domnului, pentru ca mi-a vindecat si mie fetita de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sanatoasa”. Astazi prezvitera este complet restabilita si ii multumeste Maicii Domnului pentru minune.

• La Centru Oncologic Infantil din Moscova era internat un baietel de 8 ani pe nume Mihail Iacunin din orasul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului sau, in stanga, se afla o iconita de hartie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11.11.1991, mama baiatului, care statea alaturi si se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea baiatului impreuna cu o prietena pe nume Claudia Ohartina, a vazut cum din icoana ies raze de lumina. Peste cateva zile insa, in timpul noptii, mama baiatului a constatat cu durere ca inima lui Mihail incetase sa mai bata. A alergat dupa infirmiera. Intorcandu-se impreuna, in timp ce pe culoar si in salon era intuneric, au vazut cum din icoana doua raze de lumina se indreapta catre trupul copilului mort. Indata inima baiatului a inceput din nou sa bata. Acest caz a determinat Patriarhia Moscovei sa invite o delegatie vatopedina, in frunte cu Arhimandritul Efrem, pentru a aduce la Moscova doua copii ale icoanei Pantanassa (la dimensiunile celor aduse in Romania). Recent o noua copie a fost dusa la Manastirea Valaam, cu doua luni inainte de pelerinajul icoanelor Pantanassa in Romania.

• Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am vizitat manastirea Vatopedi in vara anului 1994. Ghidul manastirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa care vindeca bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problema a pielii fetei, m-am rugat in fata icoanei Maicii Domnului, in genunchi, ca sa o vindece, promitandu-i ca voi lasa la icoana cruciulita mea de aur. Plecand de la manastire am luat cu mine ulei de la candela pe care l-am dat mamei. Dupa ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergand din nou la spitalul din Drama pentru obisnuita cauterizare, i s-a spus ca nu mai este nevoie, pentru ca tumora nu mai exista. De atunci mama s-a vindecat complet.”

• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul „Macarios” din Nicosia, suferind de cancer in regiunea rinofaringiana, cu multiple hemoragii din nas si din gat. Cancerul a fost certificat si prin biopsii si analize. Peste doua zile trebuia operata. Seara eram acasa si ma uitam la televizor. Era o emisiune a canalului „Logos” si vorbea Egumenul Sf. Manastiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat a mentionat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am facut cruce, m-am rugat Maicii Domnului si i-am facut o fagaduinta. Toate acestea se petreceau in februarie 1995. A doua zi o echipa de medici a spitalului „Macarios” au venit la patul mamei pentru control. Seful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat catre ceilalti: „Credeti in minuni? Nu mai are nimic!” Intr-adevar, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operatie. Mama se numeste Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani si locuieste la Limassol, Cipru”.

• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie in ziua de 22.12.1995: „Va scriu despre o minune care mi s-a intamplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boala la ambele urechi, din care iesea un lichid cu miros dezgustator. De asemenea, aveam o mancarime insuportabila. Cand, cu harul Maicii Domnului, am venit la Manastirea Vatopedi in februarie 1995, am auzit de la staretul manastirii o minune a icoanei Pantanassa. In aceeasi clipa nadejdea mantuirii mele s-a indreptat catre uleiul facator de minuni de la candela icoanei Pantanassa si i-am fagaduit Maicii Domnului ca daca ma fac bine voi lasa la icoana crucea mea de aur de la botez. Dupa un interval de trei luni de zile, mirosul urat din urechi a disparut, diminuandu-se si mancarimea. Astazi cand va scriu sunt complet vindecat si ii dau slava lui Dumnezeu si Preacuratei Maicii Sale”.

• In ziua de 18.3.1996 o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul bisericii Tuturor Sfintilor din Crasanoe Selo, Moscova—unde a fost adusa una din copiile icoanei Pantanassa—un caz petrecut in familia ei dupa rugaciuni staruitoare in fata icoanei. Fiul sau se droga de multi ani cu narcotice foarte puternice. Toate incercarile de a-l face sa renunte la ele au ramas zadarnice. Intr-o zi, cand femeia s-a intors acasa dupa ce se rugase la biserica in fata icoanei Pantanassa, fiul sau i-a cerut sa-i dea din aghiazma care tocmai se sfintise la icoana Maicii Domnului, spunandu-i totodata ca s-a hotarat sa intrerupa definitiv narcoticele si ca vrea sa urmeze o profesie prin care sa ajute pe cei dependenti de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical doctorii au constatat absenta desavarsita a urmelor a droguri si regenerarea completa a organismului tanarului. Acum acesta urmeaza cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Astfel Maica Domnului l-a salvat pe acest tanar de la moarte.

• Liudmila avea o tumora maligna cat o maslina in regiunea fetei care a disparut complet dupa ce s-a uns pe fata cu ulei in timpul savarsirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfintilor din Moscova (martie 1996).

• Nadejda din Moscova a suferit un traumatism al coloanei vertebrale (compresiune articulara cu deplasare). Era chinuita continuu de dureri si nu putea face nici douazeci de pasi. De asemenea, suferise un traumatism al mandibulei si avea o eczema pe fata. Dupa ce s-a rugat in fata icoanei Pantanassa s-a vindecat complet (iunie 1996).

• O credincioasa citea zilnic Paraclisul icoanei Pantanassa in biserica Tuturor Sfintilor din Moscova pentru rudele sale atee. La putina vreme acestia au inceput sa frecventeze biserica (august 1996).

• Niki Anniva din Pafo, Cipru, ne scrie in 5.9.1996: „Acum doua zile am sunat la Manastirea Vatopedi ca sa-mi faceti un Paraclis la icoana Maicii Domnului Pantanassa (slavit sa-i fie numele!) pentru ca aveam un chist ovarian mare iar medicul mi-a spus ca e nevoie de operatie. M-am speriat tare, deoarece mama mea a murit anul trecut de cancer uterin. Astazi insa, mergand la medic, mi-a spus ca nu am nimic si ca nu mai este nevoie de interventie chirurgicala, deoarece chistul a disparut. Bucuria mea nu se poate descrie! Slavit sa fie Domnul!”

• Moscova, decembrie 1996. Liuboi avea cancer uterin si medicii i-au propus interventie chirurgicala. A venit indata la biserica pentru a participa la Acatistul icoanei Pantanassa. Inainte de operatie, la examenul medical, s-a descoperit ca disparuse complet tumora uterina.

• Moscova, ianuarie 1997. Iuri, in varsta de 48 de ani, avea o slabire totala a sistemului nervos. Rudele au inceput sa citeasca pentru el Paraclisul Maicii Domnului la icoana Pantanassa. S-a vindecat complet.

• Moscova, aprilie 1997. Alexandru, de 20 de ani, avea tumora pe creier. A inceput sa se roage in fata icoanei Pantanassa. Tumora a disparut.

• Moscova, mai 1997. Victor avea o tumora in tesutul medular din coloana vertebrala. Mama lui a citit acatistul Pantanassei. La reexaminare nu s-a mai gasit nici o urma a tumorii.

• Iunie 1997. Sofia, de 50 de ani, suferea de o forma rara de cancer si medicii au propus-o pentru operatie. La Centrul Oncologic din Moscova s-a certificat diagnosticul si s-a propus urgent interventia chirurgicala. Femeia s-a dus la biserica rugandu-se in fata icoanei Pantanassa, iar acasa a continuat sa citeasca Acatistul icoanei. Dupa o luna de zile, la reexaminare, tumora nu a mai fost gasita.

• Moscova, iulie 1997. Maria avea cancer uterin. A citit Paraclisul Pantanassei si in doua saptamani cancerul a disparut.

• August 1997. Alexandru din orasul Ulianovsk suferea inca din ianuarie 1997 de cancer la rinichi, vezica urinara si prostata. A inceput sa se roage la icoana Pantanassa. Peste putin timp la control s-a constatat ca boala disparuse complet.

• Moscova, septembrie 1997. Olga avea cancer uterin de gradul 4. A citit la biserica Paraclisul Pantanassei iar acasa Acatistul icoanei, timp de 40 de zile. La control s-a observat disparitia tumorii.

• Ianuarie 1998. Bisericii cu hramul Sf. Ioan de Kronstadt din Udmurtia (langa muntii Ural) i-a fost daruita o copie dupa icoana Pantanassa si ulei sfintit la Paraclisul savarsit in biserica Tuturor Sfintilor din Moscova. Astfel au avut loc multe vindecari de boli incurabile iar astazi se citeste saptamanal Acatistul icoanei in biserica.

• Ianuarie 1998. Un tanar se ruga in biserica Tuturor sfintilor din Moscova pentru mama sa care suferea de cancer si care citea si ea, acasa, Acatistul icoanei. La putin timp dupa aceea cancerul a disparut.

• Moscova, ianuarie 1998. Maria avea cancer la unul dintre sani, care se umfla incontinuu. A cerut sa i se faca Paraclisul icoanei Pantanassa la biserica. Dupa trei zile s-a simtit mai bine iar dupa o saptamana era complet vindecata.

• Moscova, februarie 1998. O femeie trebuia sa faca operatie pentru extirparea ganglionilor, insa nu dorea. A inceput sa citeasca Acatistul icoanei Pantanassa. Peste trei zile s-a prezentat la medic care i-a spus ca nu mai are nimic si ca este complet sanatoasa.

• Moscova, martie 1998. Talina avea cancer intestinal. A facut operatie. La un control ulterior s-a constatat ca tumora avea metastaze la ficat si splina. Rugandu-se in fata icoanei Pantanassa s-a vindecat complet.

• Moscova, primavara anului 1998. Roman avea hepatita tip C care ii provoca dureri de stomac si somnolenta. Mama lui se ruga in fata icoanei Pantanassa si il ungea cu ulei din candela de la icoana. In scurt timp tanarul s-a vindecat.

• Iunie 1998. O prunca pe nume Ana era internata la Centrul Oncologic Infantil din Moscova cu diagnosticul de cancer abdominal de gradul 3. Acasa parintii citeau Acatistul icoanei Pantanassa. Intr-o luna de zile tumora a disparut.

• O tanara pe nume Ana a fost diagnosticata cu peritonita. A citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa si s-a vindecat complet (Moscova, 7.6.1998).

• Un copil suferea de 4 ani de lepra. Mama lui a citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a participat la Sf. Liturghie in biserica Tuturor Sfintilor si a luat ulei de la candela icoanei, cu care l-a uns pe copil. S-a vindecat complet (Moscova, 13.8.1998).

• Alexandru din Moscova avea cancer la vezica urinara. Dupa ce a citit Acatistul Pantanassei si s-a uns cu ulei de la icoana, s-a vindecat (ianuarie 1999).

• Natalia Marinova din Bulgaria scria pe data de 24.2.1999 la Manastirea Vatopedi: „Am aflat de icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului care se cheama Pantanassa si m-am bucurat mult. Stiu ca va rugati pentru oamenii care sufera de cancer. De aceea am prins curaj si m-am hotarat sa va deranjez rugandu-va sa mijlociti pentru o femeie in varsta care are cancer. Nepotul dansei merge la biserica Sf. Nicolae din cartierul nostru. Acum cateva zile am vazut la biserica din centrul orasului Varna Acatistul Maicii Domnului Pantanassa (tradus in bulgareste) impreuna cu icoana pe care o aveti la manastire. I-am dus femeii bolnave Acatistul—se numeste Veselina—si a inceput sa-l citeasca. Astazi nepotul ei mi-a spus ca pe masura ce citeste Acatistul se simte din ce in ce mai bine. De aceea m-am decis sa va scriu, ca sa va cer sa va rugati pentru dansa…”.

• Un barbat din Moscova, pe nume George, avea sotia bolnava de cancer la san. A citit Acatistul icoanei Pantanassa si a luat ulei din candela pentru sotie. In scurt timp aceasta s-a vindecat complet (martie 1999).

• Angelica suferea de cancer. Medicii erau neputinciosi, nu se mai putea face nimic. A inceput sa se roage in fata icoanei Pantanassa si s-a uns cu ulei din candela in zona bolnava, vindecandu-se complet (Moscova, aprilie 1999).

• Micutul Chiril Soprokov in varsta de 3 ani si jumatate, din orasul Oral a fost diagnosticat de catre medici cu leucemie. Parintii lui au inceput sa se roage fierbinte in fata icoanei Pantanassa. Dupa 8 luni s-a vindecat (4.6.1999).

• O femeie suferea de o boala grava la pancreas. Medicii nu puteau face nimic. Fiica ei, Tania, a inceput sa se roage la icoana Pantanassa si peste cateva zile si-a mai revenit. La reexaminare medicii nu au mai gasit nimic (Moscova, iulie 1999).

• Preotul ortodox Efrem din Worchester, Massachusetts (USA) in epistola sa din 7.7.1999 scrie despre o intamplare legata de o copie a icoanei Pantanassa pe care a cumparat-o de la Vatopedi pentru enoriasii din parohia sa. Intr-o duminica a vizitat o femeie care nu se putea deplasa din cauza unui accident vascular cerebral. Nu suferea insa de cancer. Femeia locuia cu cele doua fiice ale sale. La sosirea preotului, una dintre fete l-a intampinat bucuroasa. Cealalta insa, Elisabeth, nici nu i-a vorbit, ci statea langa patul mamei cu ochii tintuiti in podea, leganandu-se pe marginea patului. Preotul a crezut ca fata se comporta astfel deoarece era suparata pe el. Dupa ce a rostit rugaciunea de impartasire a bolnavei, a asezat langa dansa, in pat, icoana Pantanassa. In acel moment, Elisabeth, ca si cum s-ar fi trezit din reverie, l-a privit in ochi, i-a luat icoana din maini si a apropiat-o de bolnava ca sa o sarute si au rostit impreuna rugaciunile de impartasire. Apoi n-a mai scos nici un cuvant si, dupa Sfanta Impartasanie, a inceput iarasi sa priveasca podeaua si sa se legene pe pat. Intorcandu-se acasa, preotul a sunat-o pe sora lui Elisabeth ca s-o intrebe despre comportamentul ciudat al acesteia. Tanara i-a raspuns ca, imediat dupa plecarea lui, Elisabeth a cazut dintr-o data la pamant, fara simtire. Au dus-o repede cu ambulanta la spital si astfel au aflat explicatia comportarii sale: Elisabeth avea o tumora mare pe creier, ca recidiva a unui cancer al sanului care stagnase de multi ani. Fata nu avea nimic cu preotul, insa nu putea vorbi si nu se putea misca din pricina crizei pe care o avea, cu exceptia momentelor in care s-a rugat impreuna cu mama ei si s-au inchinat la icoana! Dupa efectuarea tomografiei medicii i-au acordat fetei doar cateva saptamani de viata. La urmatoarea reexaminare s-a constatat insa ca tumora a disparut cu desavarsire, medicii neputandu-si explica decat printr-o minune vindecarea fetei.

• Eugenia Constantinova avea nevralgie cu dureri insuportabile. A citit timp de 40 de zile Acatistul maicii Domnului Pantanassa, a mers la Sf. Liturghie in biserica Tuturor Sfintilor din Moscova si s-a uns cu ulei din candela icoanei, vindecandu-se. Aceasta s-a petrecut in septembrie 1999.

• Lidia Bitcova Dimitrievna, din Moscova, avea o jena in regiunea stomacului. Dupa biopsie a fost diagnosticata cu tumora maligna, medicii propunandu-i interventie chirurgicala. In final, operatia a fost stabilita peste trei luni. In timpul acesta femeia a citit zilnic Acatistul si s-a uns cu ulei din candela icoanei Pantanassa. La urmatorul examen medical cancerul disparuse (7.9.1999).

• Nina, din Moscova, suferea de o degradare profunda a organelor vitale (rinichi, pancreas, ficat). S-a chinuit vreme de 6 ani, fara a afla vreun remediu. Cineva i-a spus despre icoana facatoare de minuni Pantanassa. A mers la Liturghie si apoi a cerut ulei din candela icoanei. La scurt timp s-a vindecat complet (9.1.2000).

• Natalia Galit Gherknevna, din Orsk, regiunea Orenburg, avea cancer la piept. Dupa citirea timp de 40 de zile a Acatistului Pantanassei s-a vindecat (29.1.2000).

• Liudmila avea cancer la colon de gradul 4 si tumori canceroase la uter si ficat. Dupa operatie medicii i-au acordat doar doua saptamani de viata. Muribunda a inceput sa se roage fierbinte si sa cante Acatistul Maicii domnului in fata icoanei Pantanassa. Acum, dupa trei ani de zile, Liudmila traieste si ii da slava Atotimparatesei pentru minune (Moscova, februarie 2000).

• Valentina, din orasul Orel avea tumora maligna. Medicii nu o puteau ajuta. A inceput sa citeasca Acatistul Atotimparatesei. In scurt timp tumora a disparut (20.3.2000).

• Lidia, din Muntii Altai, avea cancer la stomac. I s-a extirpat o portiune bolnava insa cancerul s-a extins. A inceput sa citeasca Acatistul si sa bea zilnic putina aghiazma sfintita in timpul Paraclisului savarsit la biserica Tuturor Sfintilor. Metastaza a incetat. Acum este vie si sanatoasa (mai 2000).

• Olga Axenova are o sora la Nijni Novgorod care suferea de cancer gastric. Medicii au propus-o pentru operatie. A inceput sa se roage citind Acatistul Atotimparatesei si la scurta vreme s-a vindecat (27.9.2000)

• Arhidiaconul Serghie Reinhardt din orasul belgian Silly prezenta cancer in metastaza care atacase cateva organe interne. A trimis o scrisoare la biserica Tuturor sfintilor din Moscova unde se afla copia icoanei Pantanassa, cerand sa i se faca rugaciuni. Dupa putin timp starea sanatatii s-a ameliorat, iar in cateva luni s-a vindecat complet (14.1.2001).

Sursa: arhiram.ro

.
Pe aceeaşi temă

05 Septembrie 2012

Vizualizari: 4139

Voteaza:

Icoana Maicii Domnului - Pantanassa se afla in Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Lenuta RujaPostat la 2022-04-12 20:26

    Slăvită și binecuvântată să fie Maica Domnului nostru Isus, cea pururea Fecioară! Mare și nemăsurată este iubirea ei pentru oameni, multe și nenumărate sunt binefacerile pe care le primim de la Preacurata Fecioară! Cu mulțumire, închinăciune și veșnică recunoștință mărturisesc, că citind câteva zile Acatistitul Icoanei Maicii Domnului Pantanasa, convinsă fiind de puterea vindecătoare a acestei icoane, Maica Preacurată și Milostivă mi-a ascultat rugile fierbinți, izvorâte din sufletul meu de mamă și a făcut o minune. Fiica mea a avut un chist ovarian, care a dispărut, pur și simplu ca prin minune, desigur.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE