Inaugurarea Centrului parohial pentru copii si tineri in Parohia Balteni - Copaceni, din judetul Valcea

Ieri, 28 mai 2009, de sarbatoarea "Inaltarii Domnului", dupa savarsirea Sfintei Liturghii in biserica „Sfantul Nicolae” a Parohiei Balteni, comuna Copaceni, judetul Valcea, un sobor de preoti in frunte cu parintele paroh Avram Veniamin au savarsit, la monumentul eroilor din centrul comunei, o slujba de pomenire a celor cazuti la datorie pentru apararea patriei, in cele doua razboaie mondiale. La aceasta manifestare au participat copii de la scolile din comuna Copaceni in frunte cu cadrele didactice, autoritatile locale si credinciosii parohiei. Au mai fost prezenti si reprezentanti ai Organizatiei umanitar crestine World Vision Biroul Valcea care le-au oferit copiilor prezenti mici daruri.

A urmat apoi un moment artistic organizat de cadrele didactice de la scolile din cadrul comunei, elevii participanti realizand un spectacol deosebit. Dupa ce copii au incantat publicul prezent la aceasta sarbatoare a satului, printr-un grupaj de poezii patriotice si cantece folclorice, parintele paroh Avram Veniamin le-a vorbit celor prezenti despre inaugurarea Centrului parohial pentru copii si tineri in cadrul parohiei, precum si a programului catehetic Hristos impartasit copiilor.

In continuare Parintele Arhid. Mihail Pretorian, Inspector eparhial pentru cateheza parohiala in cadrul Episcopiei Ramnicului, a rostit cateva cuvinte prin care le-a explicat celor prezenti necesitatea derularii unui astfel de proiect catehetic si in parohia Balteni – Copaceni. I-a indemnat pe credinciosi sa sustina, din punct de vedere spiritual si moral, proiectul educativ – religios Centrul parohial pentru copii si tineri, fiind convinsi de faptul ca acesta reprezinta cel mai important proiect al comunitatii lor, proiectul care formeaza, din punct de vedere moral si spiritual urmatoarele generatii ale comunitatii.

S-a savarsit apoi slujba de sfintire a spatiului in care copii isi vor derula toate activitatile din cadrul Centrului parohial, imobil pus la dispozitia parohiei pentru derularea proiectului, prin bunavointa Consiliului Local, reprezentat la aceasta manifestare de chiar primarul comunitatii.

Sursa: episcopia-ramnicului.ro

.

29 Mai 2009

Vizualizari: 393

Voteaza:

Inaugurarea Centrului parohial pentru copii si tineri in Parohia Balteni - Copaceni, din judetul Valcea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE