Inhumare sau Incinerare?

Declaratie de presa - Inhumare sau Incinerare?

Conform traditiei noastre crestine, ba chiar si iudaice si musulmane, mortii se inhumeaza si nu se ard. Incinerarea este o practica de sorginte pagana sau hinduista. La inceputuri, Biserica s-a confruntat cu practica greco-romana, care presupunea incinerarea mortilor, si a biruit-o.

Doar odata cu secularizarea si cu indepartarea societatii Occidentale de Biserica, practica incinerarii a reaparut in veacul al XIX-lea. Intai discret, in Statele Unite, apoi in tarile din Nordul Europei si in Marea Britanie.



S-a incercat, din motive ideologice, introducerea incinerarii in Uniunea Sovietica, regimul ateu de acolo, vrand sa sublinieze faptul ca, odata cu moartea, totul s-a terminat, inclusiv ramasitele pamantesti trebuie facute sa dispara.

Biserica Crestina in general, si cea Ortodoxa, in special, n-au fost de acord niciodata cu incinerarea defunctilor. Biserica Ortodoxa a si interzis oficierea ceremoniei religioase pentru persoanele care sunt incinerate.

Daca e sa mergem pe firul istoriei, vom spune ca Biserica Ortodoxa Romana a luat pozitie in mai multe randuri impotriva incinerarii. Pravila de la Govora, care aparea in anul 1641 spunea in glava 378: „Sa nu se arda trupurile!”

In 1923 Asociatia generala a clericilor se opunea construirii crematoriului din Bucuresti. In 1928 Sfantul Sinod hotara: 1) preotii sa-i previna pe credinciosi ca, daca cineva este incinerat, Biserica ii refuza orice serviciu religios; 2) inainte de a oficia slujba inmormantarii, preotii ii vor intreba pe membrii familiei in care cimitir va fi inmormantat defunctul; 3) celor care au fost incinerati sau urmeaza sa fie incinerati li se va refuza slujba inmormantarii.

In 1933 Sfantul Sinod a emis o Pastorala in care li se atragea preotilor atentia ca, daca vor oficia slujba inmormantarii pentru cei ce urmeaza sa fie incinerati, vor fi deferiti judecatii Consistoriului disciplinar.

Dupa 1989 Sfantul Sinod a mai abordat acest subiect, in legatura cu unii preoti indisciplinati care oficiau servicii religioase la crematoriul „Cenusa” din Bucuresti, ramanand pe pozitia hotararilor amintite.

Biserica are ratiunile ei atunci cand e vorba de respingerea incinerarii. Nu e vorba ca Dumnezeu, la Parusie, nu-i va putea invia si pe cei incinerati. Ci este vorba de alte considerente morale, dintre care, pe unele le trecem in revista.

1. Este vorba de a respecta cuvantul lui Dumnezeu: „pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Facere 3, 19). Acest cuvant al Sfintei Scripturi este preluat de slujba inmormantarii si de cea a parastasului.

2. Inmormantarea marturiseste atat stricaciunea, cat si preamarirea si invierea trupurilor. Incinerarea, promovata, in general de oameni nereligiosi, este o contramarturie pentru amandoua. Ar vrea sa sugereze ca nu este nici stricaciune a trupurilor, nici inviere a lor.

3. Ca si graul, trupurile sunt puse in pamant pentru a renaste la o alta modalitate de existenta.

4. Inmormantarea Domnului Hristos si Invierea Sa din morti au pentru crestini o valoare arhetipala.

Sa nu mai adaugam apoi faptul ca traditia noastra de doua mii de ani are o mare valoare. Sufletul iti cere sa ai un mormant al celor plecati, langa care sa te reculegi, sa pui o floare, sa-ti dai seama ca faci parte dintr-un sir nesfarsit de oameni minunati care-ti dau incredintarea ca nu esti suspendat intr-un vid, ci faci parte dintr-un neam. Vizitarea Cimitirului Central din Cluj, de exemplu, are un efect educativ deosebit.

† ANDREI
Arhiepiscopul, Vadului, Feleacului si Clujului
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Biroul de presa al Arhiepiscopiei Clujului
 

.

27 Octombrie 2011

Vizualizari: 685

Voteaza:

Inhumare sau Incinerare? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE