Instalare de protoiereu la Protoieria Targoviste Sud

Luni, 20 aprilie 2015, la biserica Buna-Vestire din Municipiul Târgovişte, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial, a instalat pe Pc. Pr. Sorin NECULĂESCU ca protoiereu al Protoieriei Târgovişte Sud, în prezenţa preoţilor din această protoierie.

După săvărşirea slujbei de hirotesie şi a Te Deum-ului, în cuvântul Său, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit fostului protopop, Pc. Pr.

Marius DOGARU, pentru întreaga activitate depusă în slujba Bisericii noastre străbune, evidenţiind câteva din provocările misionare ale contemporaneităţii şi de nevoia implicării noului protopop în intensificarea activităţii pastoral-misionare a protoieriei, pentru aprofundarea vieţii spirituale şi culturale în parohiile din jurisdicţie.

Noul protoiereu, Pc. Pr. Sorin NECULĂESCU a mulţumit pentru încrederea acordată şi a subliniat câteva din obiectivele pastoral-misionare pe care le are în vedere în mandatul său.

Precizăm că fostul protoiereu, Pc. Pr. Marius DOGARU, a fost numit Consilier Administrativ-Bisericesc II, Pc. Pr. Iulian Rainea, fostul Consilier Administrativ-Bisericesc II, a fost numit Consilier Social-Filantropic, iar. Pc. Pr. Adrian RADA, fostul Consilier Social-Filantropic, a fost numit Director al Centrului Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTE

.

21 Aprilie 2015

Vizualizari: 486

Voteaza:

Instalare de protoiereu la Protoieria Targoviste Sud 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE