Intalnire cu Academicianul Sorin Dumitrescu la Ramnicu Valcea

Sala "Iosif Episcopul" a Asezamantului Pastoral-Cultural "Sfantul Ierarh Calinic", din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Ramnicului, a gazduit in aceasta seara, 24 ianuarie, de la orele 18.00, intalnirea cu Acad. Dr.

Prof. Univ. Sorin Dumitrescu.

Manifestarea cultural-religioasa a fost organizata de catre Arhiepiscopia Ramnicului in parteneriat cu Fundatia "Anastasia" si Asociatia "Antim Ivireanul" din Ramnicu Valcea.

Tema intalnirii, "Crestinism si crestinisme", se inscrie in ciclul de manifestari cultural-religioase "Nu credeam sa-nvat a invia vrodata".

Prin tematica prelegerii expuse in aceasta seara, Domnul academician Sorin Dumitrescu a nuantat starea de libertate in limite canonice, a fi contemporan in varianta atemporala, cum poti impaca smerenia cu personalitatea, asceza cu senzualitatea, riguarea cu pathosul. Pentru Domnia Sa, intelegerea artei crestine e vaga si partiala, daca nu porneste de la o experienta spirituala nemijlocita. Fara participare liturgica, fara traire rituala, fara ritmica practicii religioase, stricta cultura teologica e un esafodaj abstract, iar arta icoanei o gesticulatie vida, aplicare mecanica a unui retetar. Lecturile si deprinderea analizei vizuale nu pot da socoteala singure de rosturile imaginii sacre, nu pot lamuri "modul de functionare" al nevazutului. E nevoie, in plus, de viata comunitara si rugaciune.

La eveniment a fost prezent si Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului. Au mai participat Parinti consilieri, membri ai Permanentei Consiliului eparhial, preoti, oameni de cultura, profesori, studenti si elevi.

Discipol al Parintelui Constantin Galeriu, Academicianul pictor Sorin Dumitrescu a fost, totodata, initiatorul si curatorul Galeriei "Catacomba", al carei program s-a remarcat in anii 1992-2001, prin promovarea pe simeze si in spatiul dezbaterii publice a unei arte de mare anvergura spirituala. Profesor universitar in cadrul Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, a organizat si desfasurat numeroase expozitii in tara si strainatate unde a fost laureat cu numeroase premii: 1974 - Premiul pentru ilustratie de carte, Maastricht; 1974 - Premiul pentru Tineret al U.A.P; 1980 - Premiul pentru Pictura al U.A.P; 1980 - Mentiunea de Onoare a Festivalului International de Carte de la Leipzing; 1982 - Medalia de bronz a Concursului International de Carte de la Leipzing; 2000 - Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Comandor; 2008 -Crucea Casei Regale a Romaniei.

Pictorul si graficianul Sorin Dumitrescu este membru corespondent al Academiei Romane din anul 2006, un practicant al ortodoxiei si fondatorul Editurii si Fundatiei "Anastasia", una dintre primele din Romania care a inceput sa publice exclusiv lucrari de teologie crestina, spiritualitate ortodoxa, istorie, eseu filosofic, precum si memorialistica si literatura religioasa. Domnia sa este si fondatorul Gruparii 9+1, alaturi de Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig, grup de artisti plastici romani care a activat intre 1981 si 1990.

Sursa: arhiram.ro

.

25 Ianuarie 2013

Vizualizari: 259

Voteaza:

Intalnire cu Academicianul Sorin Dumitrescu la Ramnicu Valcea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE