Intalnirea profesorilor de religie din Capitala

Peste 250 de profesori de religie din toate sectoarele Capitalei s-au întrunit luni, 5 septembrie, în amfiteatrul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, pentru a pune la punct o mai bună organizare a noului an școlar. Întâlnirea profesorilor de religie a fost prezidată de părintele David Pestroiu, consilier eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, moderatorul întâlnirii fiind părintele Gheorghe Dogaru, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Invitații speciali ai întâlnirii au fost Vasile Timiş, inspector general pentru disciplina religie, în cadrul Ministerului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, și Emilia Iorgandopol, reprezentând Societatea Biblică Internațională. Cea din urmă a prezentat cu acest prilej un nou caiet de lucru și un nou manual școlar elaborat în vederea combaterii criminalității. Cele două materiale auxiliare reprezintă roade ale Proiectului „Unde-i lege nu-i tocmeală”, în care parteneri, pe lângă Societatea Biblică, au fost atât Patriarhia, cât și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

În cadrul întâlnirii, părintele conferențiar dr. David Pestroiu, consilier eparhial, a ținut să mulțumească profesorilor de religie care s-au implicat ca voluntari și facilitatori în cadrul Întâlnirii internaționale a Tinerilor Ortodocși, desfășurată zilele aceastea în Capitală. Reprezentantul Arhiepiscopiei a reamintit atât nevoia de o și mai bună calitate a actului didactic, cât și campania de sprijinire a copiilor cu posibilități materiale reduse, desfășurată în cadrul parteneriatelor dintre școli și parohii.

Părintele Gheorghe Dogaru a făcut numeroase precizări organizatorice pentru anul care începe, salutându-i pe reprezentanții celorlalte confesiuni și mulțumind totodată metodiștilor pentru activitatea lor de până acum. „Vă felicit pentru tot efortul și pentru toate realizările pe care le-ați avut în anul școlar 2015-2016. Cu toate greutățile prin care a trecut catedra de religie, alături de dumneavoastră am reușit lucruri extraordinare. Sunt mândru că suntem împreună o echipă care putem răspunde așa cum se cuvine tuturor nevoilor și greutăților pe care viața ni le pune înainte”.

Inspectorul general Vasile Timiş a accentuat la rândul său importanța utilizării mijloacelor moderne de comunicare în cadrul orei de religie în contextul pluralismului religios de astăzi. „Eu nu vreau un alt statut al orei de religie decât cel pe care ni-l dă legea, pe care îl au alte discipline, și cel pe care îl regăsim în Europa, cu două, trei excepții”, a mai precizat inspectorul general.

Tot acum a fost prezentat și Caietul de religie pentru clasa a IV-a, apărut la Editura Corint. În cadrul întâlnirii a luat cuvântul și Cristian Alexa, vicepreședintele Asociației Profesorilor de Religie, făcând o scurtă prezentare a asociației recent apărute.

Ionuţ Aurelian Marinescu
Sursa: ziarullumina.ro

06 Septembrie 2016

Vizualizari: 72

Voteaza:

Intalnirea profesorilor de religie din Capitala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE