Intalnirea tinerilor din zona metropolitana Brasov

Peste 500 sute de elevi braşoveni au participat sâmbătă, 17 octombrie, la prima ediţie a întâlnirii tinerilor din zona metropolitană Braşov, un eveniment organizat de Centrul de Copii şi Tineret “Sfântul Sebastian” din Braşov, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Tineret.

Evenimentul s-a adresat în mod special tinerilor cu vârste cuprinse între 13 şi ani 19 ani şi a fost organizat cu scopul de ale oferi elevilor braşoveni experienţe duhovniceşti şi culturale unice. Întâlnirea a fost un bun prilej de a le oferi tinerilor răspunsuri la întrebările care îi frământă la această vârstă şi de a le arăta cum pot petrece timpul liber într-un mod plăcut, ziditor şi decent.

La întâlnire au fost prezenţi elevi de la şcolile din Braşov şi din împrejurimi, iar programul manifestărilor a început cu Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de Preasfinţitul Ilarion, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, reprezentanţii Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, diaconii Alexandru Ioniţă şi Marius Tofan, precum şi alţi slujitori. De asemenea, au fost prezenţi preşedintele Centrului de Copii şi Tineret “Sfântul Sebastian” din Braşov, Flavius Sava, autorităţi locale şi invitaţi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul “Anatoly” şi de corul de fete de la Colegiul Naţional “Andrei Şaguna”, dirijat de prof. Andrada Mureşan.

La finalul slujbei, PS Episcop Ilarion i-a binecuvântat pe tineri şi i-a felicitat pentru această întâlnire. Ierarhul a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Programul a cuprins o serie de ateliere interactive pe diverse teme de interes pentru tinerii participanţi. Un moment de maximă importanţă pentru întâlnire a fost conferinţa duhovnicească susţinută la Centrul Cultural “Reduta” din oraş. Invitatul tinerilor a fost părintele Sava de la Mănăstirea Oaşa, cunoscut ca “Americanul”. De asemenea, cvintetul “Anatoly” a oferit tinerilor un moment artistic, alături de alţi artişti invitaţi.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Pe aceeaşi temă

20 Octombrie 2015

Vizualizari: 534

Voteaza:

Intalnirea tinerilor din zona metropolitana Brasov 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

tinerii si biserica

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE