Intronizarea PF Ieronim al II lea, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe din Grecia


Intronizarea PF Ieronim al II lea, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe din Grecia

 

IPS Mitropolit Ieronim al Thebei si Livadiei a fost ales Intaistatator al Bisericii Ortodoxe din Grecia, pe data de 7 februarie 2008, dupa doua tururi de scrutin, cu 43 de voturi. Ceremonia de intronizare se va desfasura astazi, 16 februarie a.c., incepand cu orele 11.00, si va avea loc in catedrala arhiepiscopala din Atena.

 

Intronizarea este actul care consfinteste luarea functiei celei mai inalte in cadrul unei Biserici Ortodoxe autocefale nationale. Intronizarea va consta din citirea Gramatei sinodale, care este semnata de catre toti membrii Sfantului Sinod.  Apoi, dupa randuiala, mitropolitii ii vor inmana insemnele patriarhale. E vorba de mantia patriarhala si de  insemnele pectorale, respectiv engolpionul cu Maica Domnului, engolpionul cu Mantuitorul Hristos, crucea si carja patriarhala care este  semn al autoritatii, potrivit randuielilor noastre canonice. Dupa ce primeste insemnele patriarhale, va fi asezat in tronul arhieresc.


Insemnele patriarhale si semnificatia lor 

Mantia este un vesmant lung si larg, fara maneci, impodobit pe laturi cu niste benzi, numite fasii sau rauri. Este imbracata de arhiereu doar cand intra in biserica, la vecernii, la slujbele mici si la alte ceremonii.

 

Sunt mai multe ipoteze cu privire la originea mantiei. Potrivi unor autori originea mantiei este din Persia, unde mantia reprezenta o manta militara. De aici ea va ajunge la imparatii din Orient, ca un supra-vesmant de ceremonie pe care la randul lor l-au acordat patriarhilor, ca un semn distinctiv fata de ceilalti arhierei.

 

Alti cercetatori afirma ca mantia provine din mantia filosofilor, ori din acea cappa magna, purtata in vechime de apuseni.

 

Insa, cei mai multi sustin ca mantia deriva din mantaua monahala. Mantia arhiereasca a pastrat numai forma acesteia, ca trasaturi generale. Culoarea si materia acesteia s-au schimbat. Mantia arhiereasca ajunge sa fie mult mai larga decat cea monahala. 

           
Mantia calugareasca inseamna, dupa Sfantul Gherman, "sim­pli­tatea calugareasca si haina ingereasca".

           
Potrivit Sfantul Simeon, mantia arhiereasca inseamna "darul lui Dumnezeu cel purtator de grija".

           
Raurile mantiei, inseamna invataturile ce izvorasc din cele doua Legi, cea Veche si cea Noua.

 

Mantia arhiereasca se inchide in fata, la gat si in partea de jos. Langa in­cheietura de la gat, deoparte si de alta, sunt doua patrate de stofa numite table sau lespezi, iar jos alte doua, numite "poluri".

 
Engolpionul


Engolpionul este o iconita mica, rotunda (in medalion), care infatiseaza pe Mantuitorul sau pe Maica Domnului cu Pruncul in brate.

           
Arhiereii o poarta atarnata cu un lantisor la piept, spre a-si aduce aminte ca sunt datori sa-si puna nadejdea numai in Hristos.

                                   
Aceasta podoaba isi are originea dintr-un mic relicvarium. Acesta cuprindea moaste ale Sfintilor sau o bucatica din lemnul Crucii Domnului.

 

Potrivit altor cercetatori, engolpionul nu este altceva decat hosenul sau pectoralul arhiereilor din Legea Veche, in care se pastrau sortile sfinte: Urim si Tumim (Iesire, XXVIII, 4, 15-30).

           
Engolpiul avea la inceput doua forme: o forma rotunda si o forma de cruce.


In scrisoarea patriarhului de Constantinopol, Nichifor Marturisitorul catre Leon al III-lea, Papa al Romei (811), se vorbeste de un engolpiu arhieresc. Acest engolpiu era o cutiuta de aur, in care se afla o bucatica din lemnul Crucii Domnului. Podoaba a fost trimisa in dar Papei, impreuna cu alte odajdii.

           
Sfantul Simeon al Tesalonicului denumeste engolpiul si cruce, ceea ce inseamna ca pe vremea lui era inca un reliquar. De asemenea, relatarile lui Goar si ale Cardinalului Bona (sec. XVIII) ne arata ca engolpiul sau crucea reprezinta una si aceeasi podoaba, purtand aceste doua nume.

           
Engolpiul, ca podoaba arhiereasca, nu apare in miniaturile secolelor IX, XI, XII si nici in picturile de la Arges (sec. XIV). Una din explicatiii ar fi ca in acea vreme se purta sub omofor si nu putea fi vazut ca podoaba exterioara.

           
In picturile secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea din bisericile noastre, el apare cand in forma rotunda, cand in forma de cruce, insa numai cate unul, niciodata amandoua. 

           
Ambele podoabe - engolpiul si crucea - apar la un loc, in reprezentarile picturale, abia in secolul trecut.


Dupa Sfantul Simeon Tesaloniceanul engolpiul (ca si crucea) inchipuie "pecetea si marturisirea credintei".

Crucea (de piept)


Potrivit cercetarilor, crucea de piept provine din engolpiu. In vechime, engolpiul era acordat arhimandritilor si protopresbiterilor, ca un semn de distinctie pentru vrednicia lor.

                       
In picturile de la Arges, Cozia, Sucevita, Arnota, crucea nu apare la pieptul arhiereilor, deasupra vesmintelor liturgice, pana aproape de sec. al XVII-lea. Ele insa erau purtate de arhierei.


Crucea era cel mai inalt grad preotesc acordat de episcop numai arhimandritilor si preotilor distinsi. Purtatorii ei se numeau iconomi stavrofori, adica "purtatori de cruce". Distinctia aceasta este, desigur, mai veche de sec. al XV-lea, ea fiind mentionata de Sfantul Simeon din Tesalonic.

                       
Crucea de piept simbolizeaza "biruinta in care biruim, ne intarim, ne povatuim, ne pastram, ne invatam, omorand poftele, gonind pe vrajmasi si pazindu-ne de pretu­tin­denea". (Sfantul Simeon din Tesalonic)

 

Mitra arhiereasca


Mitra se foloseste numai de arhierei in serviciul liturgic si in alte oficii divine. Cu privire la originea acesteia, cel mai probabil ea inlocuieste cununa sau chidaris-ul purtat de catre arhiereii Legii Vechi in serviciile religioase de la Cortul Marturiei si de la templu (Iesire XXVIII, 4, 37, 39), ca semn al arhieriei.

 

Potrivit Sfantului Simeon al Tesalonicului, mitra, la inceputul sec. al XV-lea nu era inca gene­ralizata in cultul liturgic. Purtarea ei era chiar interzisa. Se prefera slujirea Sfintei Liturghii cu capul descoperit.

           
Pe vremea aceea, nu era ingaduit sa se poarte mitra pe cap in serviciul liturgic, decat Papei de la Roma si Patriarhului Alexandriei.

           
Primele reprezentari picturale, unde apare mitra, incep din sec. al XI-lea. In Minologiul lui Vasile al II-lea (Biblioteca Vaticanului) se vad figurile Sfintilor Atanasie, Ciril si Spiridon, purtand un acoperamant pe cap. Dar acest acoperamant nu are nimic asemanator cu mitra episcopala de azi. Astfel, la Sfantul Atanasie apare mai mult ca un turban, iar la Sfantul Spiridon, ca o tichie facuta dintr-o impletitura de alb cu negru. Acelas fel de mitra este intalnit si la Sfantul Spiridon, din pictura Manastirii Arnota, din sec. al XVII-lea. Iar Sfantul Ciril poarta o mitra tot dintr-o impletitura, insa de o alta tesatura.

           
In vechea pictura de la Arges (sec. XIV), cu capul acoperit apar doar Sfintii Silvestru al Romei si Spiridon. Mitra prezinta cate o particularitate la fiecare din acestia. La Sfantul Silvestru, mitra pare a fi o camilafca alba, avand in fata un desen de culoare neagra, de forma unui T intors. Poate ca e vorba de o cruce, al carei brat vertical de jos e intors printr-o indoitura, in partea dinauntru. Iar mitra Sfantului Spiridon are forma unei bonete albe si cu intercalari negre. Foarte asemanatoare cu aceasta apare mitra Sfantului Ciril, din pictura pe lemn ce se gaseste la Vatican, apartinand sec. al XVI-lea.


Nu avem nici-o mentiune despre forma mitrei liturgice si nici despre materia din care se facea, inainte de sec. al XI-lea. Din reprezentarile picturale, putem deduce ca materia din care se faceau mitrele, era panza de in alba.

           
Conform documentelor din Apus, mitra avea forma unei bonete, (Constitutio Constantini). La aceasta concluzie ne duc si reprezentarile picturale.

           
Mitra a primit forme diferite, atat in Rasarit cat si in Apus, cand a parasit forma ei primara. Astfel, s-a ajuns in Rasarit la trei tipuri de mitre: 1) vechea mitra alexandrina, de forma unei bonete, facute din panza alba si cu semnul crucii pe ea, fie dintr-o panza cu impletituri ; 2) mitra de forma unei caciulite, bogat impodobita cu broderii si pietre pretioase si uneori cu iconite, avand deasupra asezata o cruciulita si 3) mitra bizantina, in forma de coroana, cu partea superioara rotunda si inchisa, pe care s-au aplicat iconite, reprezentand pe Mantuitorul, Sfanta Fecioara sau Apostolii. Aceasta este forma cea noua ce s-a pastrat, cu mici modificari, pana azi.


Cele mai importante informatii despre purtarea mitrei in timpul Sfintei Liturghii, le avem de la Sfantul Simeon. El ne mentioneaza ca la anumite parti ale slujbei, mitra se scoate de pe cap. Acest obicei se pastreaza si astazi.


Mitra este purtata de arhiereu fie la Sfanta Liturghie, cu toate odajdiile si ornatele sale, fie numai la slujbele mai mici, adica la vecernie, priveghere, Sfintele Taine si Tedeumuri, impreuna cu mantia, epitrahilul si omoforul. 

Ea simbolizeaza "cununa de spini a Mantuitorului" sau "mahrama de pe capul Lui".

           

Carja


Din cele mai vechi timpuri, slujitorii sfintiti purtau un baston ca semn al puterii pastorale.

           
In Orient, carja a fost intai de lemn, terminata de obicei printr-o cruce, in forma unui T.

           
Carjele pastorale pe care le intalnim astazi,  par a ne arata o alta origine. La curtea imperiala bizantina, ofiterii curtii purtau la ceremo­nii un baston inalt, care era oferit ca o distinctie de catre imparat. Impodobirea lui era felurita, potrivita cu gradele curtenilor.


Pentru "crossa" apuseana exista documente mai vechi pentru a fixa existenta ei inca din sec. al IV-lea.

           
In Rasarit, numai Codin Curoparatul si Sfantul Simeon al Tesalonicului fac mentiune despre ea. Sfantul Simeon ne spune ca "pentru ca arhiereul sa poata povatui si sa pedepseasca pe cei plecati si a aduna la sine pe cei departati este data aceasta carja".


Dupa Sfantul Simeon, deducem ca pe vremea aceea (sec. XV) carja avea in partea de sus o terminatie. Cardinalul Bona ne descrie cam patru feluri de terminatii de carje (a unui glob, a unei cruci, a unui T si a doi serpi afrontati).

           
Forma prezenta a carjei pare a fi rezultatul unei combinatii a formelor de mai sus: carja se termina prin doi serpi afrontati, avand intre ei un glob mic cu cruce pe el.

            
Pana in sec. al XVIII-lea, numai patriarhii si mitropolitii purtau carje argintate, numite la noi "paterite". O astfel de carja - paterita - tine in mana Antim Ivireanul, in portretul sau ctitoresc de la Biserica Antim. 

            
De fiecare data cand arhiereul intra in biserica, se imbraca in mantie si primeste  carja.

                                   
In afara de cult, carja nu se poate lua decat la procesiuni (impreuna cu mantia).

 

Sfantul Simeon Tesaloniceanul ne arata ca ea simbolizeaza "puterea de a povatui, pedepsi si aduna pe cei departati".

 

Delegatia Bisericii Ortodoxe Romane care va lua parte la intronizarea PF Ieronim al II lea este formata din IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, PS Ciprian Campineanul, Episcop Vicar Patriarhal, si Preacuviosul Parinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor.

 

Adrian Cocosila

.

15 Februarie 2008

Vizualizari: 1023

Voteaza:

Intronizarea PF Ieronim al II lea, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe din Grecia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE