Intrunirea Comisiei Patriarhiei Romane pentru Curriculumul Disciplinei Religie

În perioada 04-06 septembrie 2015, la Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman, va avea loc întrunirea Comisiei Patriarhiei Române pentru Curriculumul Disciplinei Religie.

La această întâlnire vor participa: Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal şi Coordonatorul Sectorului Teologic-Educațional al Patriarhiei Române, Pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, prof. univ. dr. Constantin Cucoș, Director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Conf. univ. dr. Adrian Lemeni, Consilier Patriarhal în cadrul Sectorului Teologic-Educațional.

Pregătirea proiectului de programă școlară la disciplina Religie pentru clasele gimnaziale V-VIII, elaborarea unui ghid pentru profesorii care predau disciplina Religie la clasele primare a II-a şi a III-a sunt subiectele aflate pe ordinea de zi a întrunirii.

Întrunirea se va încheia duminică, 06 septembrie 2015, prin oficierea Slujbei Utreniei şi a Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii Caraiman.

Sursa: basilica.ro

04 Septembrie 2015

Vizualizari: 144

Voteaza:

Intrunirea Comisiei Patriarhiei Romane pentru Curriculumul Disciplinei Religie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

disciplina religie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE