IPS Adrian Hritcu, inmormantat la Manastirea Poglet din judetul Bacau

Inalt Preasfintitul Parinte Adrian Hritcu, fost Arhiepiscop al romanilor ortodocsi din Franta si Europa Occidentala, a fost inmormantat marti, 26 februarie, la Manastirea Poglet-Corbasca, din judetul Bacau.

Slujba inmormantarii a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox pentru romanii din Europa Occidentala si Meridionala, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisulu, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Macarie, Episcopul Ortodox Roman al Europei de Nord, PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar Patriarhal, PS Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, si de PS Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, alaturi de un sobor de preoti si diaconi.

Inmormantarea ierarhului a fost precedata de Sfanta Liturghie, oficiata de IPS Teofan, alaturi de IPS Iosif, de PS Varlaam Ploieseanul si de PS Ioachim Bacauanul in biserica Manastirii Poglet. Raspunsurile la strana au fost oferite de un grup de maici de la Manastirea Tisa Silvestri.

La final, sicriul cu trupul neinsufletit al Inalt Preasfintitului Adrian a fost scos din sfantul lacas si a fost asezat pe un podium special amenajat. Aici, ierarhii amintiti au savarsit slujba inmormantarii calugarilor.

La momentul de rugaciune au participat peste 100 de preoti din Patriarhia Romana, monahi si monahii, precum si sute de credinciosi care l-au cunoscut, iubit si pretuit pe IPS Adrian.

Dupa savarsirea slujbei, PS Varlaam Ploieseteanul a transmis mesajul de condoleante al Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. IPS Teofan a rematcat ca fostul Arhiepiscop al romanilor ortodocsi din Franta si Europa Occidentala a avut o viata binecuvantata, pentru ca Dumnezeu l-a binecuvantat multi ani la Catedrala mitropolitana, bucurandu-se de prezenta moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva.

A urmat cuvantul Inalt Preasfintitului Iosif, care a amintit ca IPS Adrian Hritcu a pus temeliile multor comunitati, mai ales ca vrednicul ierarh mutat la Domnul a ramas la Paris dupa ce s-a retras din scaunul arhiepiscopal, "ca o marturie a trecutului, a traditiei dar si a continuitatii romanilor de mai bine de 170 de ani pe meleagurile Europei Occidentale".

PS Ioachim Bacauanul a mentionat ca retragarea Inalt Preasfintitului Adrian la Manastirea Poglet a fost pricinuita de prietenia pe care ierarhul o avea cu un fost duhovnic al acestei asezari monahale, parintele Calistrat Ifrim. In acelasi timp, PS Ioachim Bacauanul a multumit ierarhilor, preotilor si credinciosilor pentru ca au venit la slujba inmormantarii Inalt Preasfintitului Adrian.

Sursa: epr.ro

27 Februarie 2013

Vizualizari: 1380

Voteaza:

IPS Adrian Hritcu, inmormantat la Manastirea Poglet din judetul Bacau 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE