IPS Andrei, la hramul Capelei Spitalului Judetean

IPS Andrei, la hramul Capelei Spitalului Județean: „Îngrijirea bolnavilor este prețuită în mod deosebit de Domnul Hristos”

Hramul Capelei Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca a fost serbat sâmbătă, 17 octombrie 2015, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei.

Mitropolitul Clujului a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie în prezența unui sobor de preoți și a numeroși credincioși care au făcut ca bisericuța să fie neîncăpătoare, dar plină de viață. La slujbă a luat parte și managerul spitalului, dr. Petru Șușcă.

Îngrijirea bolnavilor este prețuită în mod deosebit de Domnul Hristos

În această zi, în care bolnavii aflați în îngrijirea unității medicale au putut participa la slujba arhierească, nici Evanghelia nu a fost întâmplătoare. Mesajul acesteia a fost că „nu cei sănătoși au nevoie de vindecare, ci cei bolnavi”. Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului a vorbit despre cât de plăcută este în fața lui Dumnezeu, îngrijirea bolnavilor:

„Am venit să sărbătorim cu anticipație de o zi hramul acestui lăcaș de închinăciune, ocrotit de Sfântul Apostol Luca – Luca doctorul. Ce subiect ar fi mai potrivit într-un loc unde se depun eforturi enorme pentru a le da sănătate celor bolnavi, ce patron ar putea fi mai potrivit decât Sfântul Luca? Chiar Evanghelia sâmbetei de astăzi ne sugerează să ne oprim la această lucrare minunată și importantă: de a alina, de a tămădui suferințele celor bolnavi. E mare lucru să ai grijă de cei bolnavi! Aceasta este una din faptele milei trupești, prețuită în mod deosebit de Domnul Iisus Hristos. Vreau să vă amintesc că și din Legea Veche, doctorul, cel ce încerca să aline suferințele altora, era cinstit din cale-afară! Am zis că aceasta este una din faptele milei trupești de primă mână – îngrijirea bolnavilor. Nu numai Sfânta Scriptură, ci întreaga literatură religioasă subliniază acest adevăr. Realizăm cât de plăcută lui Dumnezeu este lucrarea pe care corpul medical, în frunte cu managerul ei, o desfășoară aici! La Dreapta Judecată va fi una din faptele meritorii, această îngrijire a bolnavilor!”

În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Mitropolitul Andrei la Capela Spitalului Județean din Cluj, ierarhul a hirotonit un diacon și a felicitat conducerea spitalului și pe părintele misionar, pentru activitatea pe care o desfășoară.

Capela ocrotită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, pomenit mâine, pe 18 octombrie de Biserica Ortodoxă a fost amenajată odată cu ridicarea spitalului, însă a fost închisă în timpul regimului comunist și redeschisă după 1990.

Sursa: radiorenasterea.ro

19 Octombrie 2015

Vizualizari: 90

Voteaza:

IPS Andrei, la hramul Capelei Spitalului Judetean 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE