IPS Bartolomeu lanseaza un apel la solidaritate cu sinistratii

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Bartolomeu, a transmis ieri o scrisoare pastorala catre credinciosii din Mitropolie, in care ii indeamna sa-i ajute pe sinistratii greu incercati de inundatiile care au avut loc in aceasta saptamina in Moldova. In toate parohiile si manastirile din Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Vadului, Feleacului si Clujului, pe durata urmatoarelor doua saptamani, adica intre 4-18 iulie, se va organiza o colecta in bani pentru a veni in sprijinul sinistratilor de pe urma recentelor inundatii. Sumele rezultate vor fi depuse la protopopiate, iar acestea, la rindul lor, le vor trimite la Centrul eparhial, pina la data de 23 iulie, de unde vor fi distribuite in zonele calamitate, prin mijlocirea episcopiilor respective. „Dumnezeu a pus in aceste zile la grea incercare poporul roman prin marile inundatii din nord-estul Moldovei soldate cu pierderi de vieti omenesti si mari pagube materiale. Mii de persoane au fost nevoite sa-si paraseasca gospodariile si agoniseala de o viata.

(…) Dumnezeu sa-i binecuvinteze si sa-i rasplateasca din darurile Sale pe toti care vor participa la aceasta colecta“, si-a incheiat scrisoarea IPS Bartolomeu.

Sursa: monitorulcj.ro

.

02 Iulie 2010

Vizualizari: 350

Voteaza:

IPS Bartolomeu lanseaza un apel la solidaritate cu sinistratii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE