IPS Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, a trecut la cele vesnice

IPS Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, s-a nascut pe 14 noiembrie 1914 si a trecut la cele vesnice pe 9 aprilie 2014. Slujba de inmormantare va avea loc in ziua de sambata, 12 aprilie 2014, orele 11.00, la Catedrala Arhiepiscopala din municipiul RamnicuValcea.

Conform prevederilor statutare si regulamentare bisericesti, pana la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, loctiitor de Arhiepiscop al Ramnicului va fi Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care va fi pomenit la sfintele slujbe ca Loctiitor de Arhiepiscop al Ramnicului, in toate bisericile si manastirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii.
 

Pentru un ierarh cu varsta inaintata, unele dintre cele mai dragi amintiri sunt cele legate de tineretea si intrarea sa in monahism.

Nascut la 14 noiembrie 1914, IPS Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, aduna in viata sa realizari pe toate planurile, duhovnicesc si administrativ-bisericesc. Restaurarea manastirilor din eparhie, construirea din temelii a Centrului cultural-religios "Sfantul Ierarh Antim Ivireanul" si a unei cantine sociale la sediul arhiepiscopiei sunt doar cateva din implinirile ierarhului nonagenar. Despre amintirile vietii sale ne vorbeste chiar Arhiepiscopul insusi, in cele de mai jos.

Inalt Preasfintia Voastra, spuneti-ne cateva cuvinte despre copilarie si despre cum v-ati hotarat sa urmati viata monahala!

Va pot zice mai intai ca sunt orfan de razboi, caci l-am pierdut pe tata inca de mic. Am avut inca o sora, iar mama s-a recasatorit cu un barbat caruia ii murise sotia si avea si el o fetita. Impreuna au mai avut inca doi copii, si am crescut cu totii impreuna in pace si cinste, ca o familie unita si puternica. La un moment dat, mie mi-a intrat in minte ideea de manastire, in urma unei discutii cu un om, Gavrila, care facuse parte din "Oastea Domnului" si care acum era un fel de propovaduitor al Sfintei Evanghelii. Desi noi eram o familie care mergea regulat la biserica, cu copii cu tot, de la el am aflat si am inteles eu mai bine ca exista un singur Dumnezeu Care are grija de toata lumea si ca fara de voia Lui nu putem face nimic. Eu incepusem sa fiu sceptic cu privire la starea noastra materiala: parintii mei munceau mult, aveau o pravalie, tata chiar a ajuns primar, dar era inca nemultumit. Atunci eu m-am gandit: "Daca tata este inca nemultumit, atunci cu noi, cei cinci copii, ce o sa fie?" Apoi, tot discutand cu nea Gavrila, am inceput sa accentuez vointa de a pleca la manastire, si asta nu pentru ca ma temeam de saracie, pentru ca totusi eram o familie instarita. Tata mi-a zis ca daca nu sunt multumit cu el acolo, imi va da partea mea, sa ma duc la casa tatalui meu bun, la mosia parinteasca. Am cumparat casa de la sora mea, am reparat-o, dar in timp ce faceam acest lucru, parca imi dadeam seama ca nu o fac pentru mine, nu ma vedeam eu om gospodar in comuna ialomiteana Muntenii Buzau. Am inceput sa imi cumpar carti bisericesti, "Vietile Sfintilor", "Mineiele", din care citeam pana noaptea tarziu. Ma mai duceam si pe la hora, dar nu prea aveam tragere de inima ca sa joc, desi eram de acum flacau la vreo 19-20 de ani.

"Mai, baiete, daca vrei sa stai la noi, fa ca noi; daca nu, du-te incotro ti-e gandul!"

Imi amintesc de un batran frumos, cu parul alb, care a venit intr-o seara la mine auzindu-ma ca bat toaca in curte la mine; el mi-a zis: "Mai, baiete, daca vrei sa stai la noi, fa ca noi; daca nu, du-te incotro ti-e gandul!" Cine a fost acel batran, cine l-a trimis, stie numai Dumnezeu. Daca acel sfat ar fi venit din partea mamei sau a tatalui meu, nu cred ca l-as fi bagat in seama, dar venea din partea cuiva care nu avea nici un interes decat ca sa fiu eu pe o linie dreapta. Atunci m-am hotarat sa plec, lucru ce nu a ramas neobservat de tata, care mi-a ascuns toate actele, ingreunandu-mi plecarea.

Cum ati ajuns la manastire?

Am reusit totusi sa incropesc un plan de scapare si de plecare la manastire. Cu o caruta am plecat intr-o noapte de acasa cu nea Gavrila si ne-am dus la Manastirea Ciolanu, unde se stia el cu un parinte, Eftimie. Parintele Eftimie mi-a spus ca daca vreau sa vin definitiv la manastire este bine sa invat o meserie, si dupa asta, poate ma voi duce la Cernica, unde aveau ei un diacon care ma putea recomanda Inalt Preasfintitului Firmilian, care avea duhovnici acolo si care se retragea in acea manastire in fiecare vara. Acest diacon m-a recomandat acolo, iar eu ma hotarasem sa invat o meserie. M-am dus la o ruda mai indepartata care se ocupa cu tamplaria si ne-am impacat sa stau la el ca ucenic doi ani de zile: cand era de arat, de secerat mergeam la camp, in rest, faceam tamplarie. Insa intr-un an de zile deja invatasem meserie, si chiar imi cumparasem sculele mele fara sa stie el. Asa incat, inainte de sarbatorile Pastelui anului 1934, am luat din nou calea manastirii si am intrat pe portile Cernicai.
Viata la Cernica

In 1934 ati poposit la Cernica. Ce ascultari ati indeplinit in manastire?

Staretul de la Cernica ne-a primit, caci mai eram cu inca un baiat, si ne-a dat cate o ascultare, pe mine randuindu-ma la arhondaric. Aveam grija sa ii ajut pe cei care veneau acolo duminica, lucru pentru care ei voiau sa imi dea cate ceva, dar nu primeam; cu toate acestea, imi aruncau bani si alimente pe un geam acolo unde stateam eu. Trecand vara, am observat ca, fiind ocupat cu oaspetii, nu ma mai duceam deloc duminica la biserica: toata saptamana ma duceam cu fratii la ascultare, noaptea la Miezonoptica, dar duminica deloc. Asa incat m-am dus la un parinte duhovnic, zicandu-i ca in lume ma duceam mult mai des la biserica decat aici in manastire; el mi-a zis sa nu descurajez, ca asa fusese si el, iar acum se duce in fiecare zi la biserica, si voi ajunge si eu asa batran ca el si ma voi duce si eu, de data asta, numai la biserica.

Pe toamna, cand trebuia sa se inceapa inscrierile la Seminarul Monahal de la Cernica, am fost chemati de staret. Acesta si-a aratat intentia de a ne da la scoala, desi acest lucru se facea abia dupa ce fratii stateau in manastire doi-trei ani, iar noi de-abia aveam cateva luni. Apoi, ne-a zis ca ar vrea sa ne inscrie, dar nu avea bani sa ne plateasca taxa de scolarizare care era de 1.000 de lei. Noi, cand am auzit asta, am fost de acord ca o sa ne platim noi taxa. Eu mi-am platit-o chiar cu banii primiti fara voia mea, pe fereastra, de la oamenii care veneau in vizita la manastire si la cimitir, duminica.

Cine v-a fost nas de calugarie?

La calugarie mi-a fost nas chiar parintele director, si nu staretul, cum ar fi trebuit. Asta pentru ca fusesem alesi pentru tunderea in monahism 16 frati, si nu puteam incapea toti sub mantia staretului, care s-a gandit ca cei care urmam Seminarul sa fim condusi sub mantia parintelui director Chesarie Paunescu. El este cel care m-a ajutat la scoala, el este si cel care m-a calugarit. Acest om nu mi-a spus niciodata cuvinte duhovnicesti sau sa imi dea niscaiva povete de suflet, dar felul in care se comporta el cu mine, cu lumea, era mai mult decat o lectie, si s-a intiparit in mine, incat as putea zice ca sunt ceea ce sunt datorita lui si celorlalti parinti duhovnici de la Cernica; de la ei am inceput sa fiu altul, am avut o alta viata dupa momentul calugariei. Care a fost lectia invatata de la parintele director? Vedeam postul pe care il tinea, metaniile pe care le facea, voia lui buna, fara insa a rade, faptul ca nu tipa niciodata, desi motive se iveau; in prezenta unui astfel de om nici nu se putea sa nu fii cuviincios. Sa va povestesc o intamplare hazlie cu el.

Dupa 1945, in Romania s-a instaurat un regim potrivnic Bisericii, pe care a trebuit sa-l suportati si Inalt Preasfintia Voastra. Cat de mult a suferit Biserica in acest rastimp?
Dupa absolvirea seminarului, am ajuns student la Facultatea de Teologie din Bucuresti, si stateam la Sfanta Manastire Antim. La Antim a fost o perioada foarte frumoasa, desi eram in mijlocul orasului. Acolo am primit ascultarea de a ma ocupa de gradina de zarzavat si sa fiu preot de rand. Totusi, aceeasi perioada a fost si cea in care comunismul a inceput sa isi scoata coltii.

La manastire eram sapte-opt studenti, cu totii veniti de la Seminarul monahal de la Cernica, si era inca bombardament, prin 1943. Si noi am vazut ca viitorul tarii nu va fi tocmai fericit. Pentru ca ne ploua in biserica, ne-am apucat noi, studentii, si am facut cele doua turle la manastirea lui Antim Ivireanul; in timpul cat lucram si dupa aceea, am intampinat o serie de greutati. Unii dintre noi cantau foarte frumos: cine canta se ducea la cor, cine nu - la matura; eu am cazut la matura, asa incat am carat toata caramida, lemnele si molozul care erau acolo. Va inchipuiti ca nu prea am putut invata chiar cum trebuie la facultate, de aceea am mai stat un an ca sa imi pregatesc teza de licenta, caci altfel nu puteam face fata. In lucrarea de reparatie am intampinat greutati, dupa cum era de asteptat, mai ales in legatura cu aprobarea din partea statului. Noi insa am perseverat, stiind ca poporul ne ajuta si este cu noi si toate s-au facut numai cu banii de la credinciosii care veneau la biserica: cu ajutorul lui Dumnezeu si stradania noastra am reusit ca sa ridicam si sa acoperim cele doua turle ale bisericii. Mai trebuiau numai tencuite si pictate. Apoi au venit vremurile grele.

In acest rastimp, patriarh al Romaniei a devenit vrednicul de pomenire Justinian. Justinian, dupa cum bine stim, era tanar, a venit si a vazut ceea ce facusem noi, s-a bucurat, si a preluat lucrarea din stadiul in care se afla. Tot atunci patriarhul ne-a mai spus ca Biserica are nevoie de noi toti, si asa cum am facut ascultare pana in acel moment, tot asa sa facem si pe mai departe, dandu-ne cate ceva de realizat fiecaruia. Pe mine m-a randuit staret la Manastirea Caldarusani, in 3 octombrie 1952. I-am spus patriarhului ca lucrarea aceea, de refacere a turlelor, am facut-o din dragoste pentru Sfanta Biserica si ca noi veniseram acolo ca sa facem carte, ba chiar infiintaseram sau incropiseram o mica biblioteca. Patriarhul ne-a spus ca putem face carte si acolo pe unde ne ducem, adica acolo unde avea sa ne trimita, pentru ca vom lucra tot in Biserica.

"La venirea comunismului, l-am socotit o ocupatie ruseasca"

Care erau preocuparile studentilor teologi in acea perioada?

Fiecare dintre noi avem felul nostru de a trai duhovniceste, de a intelege viata, de a ne exprima, de a ne purta cu lumea: oricat am vrea sa ne imitam unul pe altul, nu vom putea niciodata intru totul. Eu, care eram la matura, veneam in contact cu toata lumea si, ca sa nu fiu pus cumva in incurcatura, nu am citit ani buni de zile nici ziare de dreapta, nici de stanga, nu am citit nimic altceva afara de cartea noastra bisericeasca. De ce? Chiar daca ar fi vrut sa ma traga cineva de limba, intr-un subiect sau altul, despre unul sau despre altul, sa nu am ce spune. Pentru ca eu toata ziua vorbeam acolo; mai eram si duhovnic acolo, cu parintele Damian, si noi veneam totdeauna in contact cu oamenii si tocmai atunci incepuse si comunismul sa ia fiinta.

La venirea comunismului, l-am socotit o ocupatie ruseasca. Pentru ca, inainte de anii 1948-1949, noi nici macar nu auzisem de comunism, sau daca auzisem, nu cunosteam pe nimeni care sa faca parte din acest partid. Doar apoi romanii au fost constransi sa intre in sanul acestui partid strain de neam si de tara, pentru ca aveau copii, care nu puteau sa isi faca studiile daca nu ar fi avut parintii inscrisi in partid. Spre exemplu, pe cand eram episcop la Galati trebuia sa ii indemn pe cei care veneau sa se inscrie la seminar (pe atunci trebuiau sa se duca la Buzau, inca nu era seminar la Galati) sa se duca si sa fie infiati in acte de vreo ruda mai apropiata, de un unchi sau var, ca sa isi schimbe numele si sa nu se inscrie cu numele tatalui sau daca acesta era membru de partid, caci, prin statutul de membru, acesta era obligat sa isi creasca copiii asa cum stim cu totii.

Dupa perioada de la Antim, eu am fost numit, asa cum spuneam, staret la manastirea Caldarusani; parintele Sofian si parintele Petroniu Tanase au fost dusi la Neamt ca profesori, si asa am fost risipiti in toate partile tarii. Prin urmare, inca de la inceputul perioadei sale de dominatie, comunismul nu a lasat Biserica sa isi duca traiul linistit pe drumul ei cel crestinesc, pe drumul romanesc, pe drumul urmat de milenii de neamul nostru.

Ca episcop, ati intampinat greutati din partea autoritatilor de atunci?

La 15 decembrie 1970 am fost hirotonit arhiereu-vicar pentru Eparhia Dunarii de Jos. Dupa hirotonie, am fost chemat la Bucuresti si cel care conducea in acea vreme Cultele ne-a chemat pe toti cei care fuseseram facuti arhierei: pe mine, pe Nestor, pe Antonie si pe Vasile de la Oradea. Am fost facuti dintr-odata patru arhierei: a fost o minune de la Dumnezeu pentru credinciosi. Dar noi am fost trimisi in calitate de arhierei vicari ca sa ii vanam pe episcopi, sa spunem la Securitate tot ce fac, sa le macinam autoritatea: asta era planul lor, dar nici unul dintre noi nu a facut treaba asta, ci au fost o pleiada de carturari, caci cel putin Antonie si Nestor au tiparit foarte multe carti, au fost membri ai Academiei Romane si ai celei din Rusia. Toti ne-am vazut de treaba noastra; atunci cand ne intalneam, ne spuneam ofurile intre noi. Partidul ne impusese ca noi sa nu facem slujbe, sa nu iesim in lume si sa nu strangem oamenii in jurul nostru pe perioada in care se desfasurau muncile agricole (arat, semanat, recoltat) trebuia sa slujim acolo unde ne gaseam.

In acea perioada lumea era mereu suspectata si era supravegheata neincetat, zi si noapte. I-am intrebat odata, pe cand eram staret la Caldarusani, pe cativa militieni care patrulau pe strazi calare, de ce fac acest lucru inutil, de vreme ce nimeni nu vorbeste impotriva regimului ziua in amiaza mare si in mijlocul strazii, si mi-au spus ca macar asa intretin o atmosfera de intimidare si dau impresia ca urmaresc si cunosc totul. Era o teama extraordinara: nu aveai nici o certitudine pe nici o zi. Spre exemplu, eu, care treceam de om cumsecade si la comunisti, si la ai nostri, ma asteptam oricand sa fiu ridicat si dus la inchisoare. Auzisem ca tehnica lor era sa vina noaptea si sa te ia pe sus, cu totul pe neasteptate, asa incat imi facusem o haina mai groasa pe care o tineam agatata in cui, la intrare, ca, in caz ca vor veni dupa mine, sa o pot lua cat mai repede. Mai mult: invatasem mai multe rugaciuni pe de rost, ma spalam cu apa rece, lucru pe care l-am facut pana la batranete, caci voiam sa fiu pregatit, sa fiu invatat cu frigul, despre care auzisem ca domneste in temnitele noastre. Mi-amintesc ca eram la Caldarusani si trebuia data jos tencuiala de pe toti peretii, caci nu se mai facusera reparatii de peste 70-80 de ani. Cu acest prilej parca citeam intreaga istorie a bisericii pe zidurile ei, toata viata manastirii: pe unde s-a spart, pe unde s-a facut un geam, pe unde s-a facut o usa, pe unde a fost o intrare. Atunci m-am gandit ca maine-poimaine ii dau si eu o tencuiala si o varuiala si asa cum n-am stiut eu despre acele informatii care se puteau citi in peretii cladirii, tot asa nu vor sti nici cei de dupa mine, si atunci am inceput sa imi fac un fel de insemnari si astfel a aparut o carte despre Caldarusani. Numai ca nu semnam, pentru ca te pomeneai cand nu te asteptai cu Securitatea. Asa s-a intamplat in anul 1959-1960, cand a fost o furtuna de trei zile de nu mai putea merge cu nimic, oamenii mergeau aproape pe deasupra caselor: m-am trezit cu Securitatea pe capul meu. Ce-au gandit ei: acuma il prindem pe popa! Inchipuiti-va cat eram de urmarit! Toate fituicile pe care le faceam eu, insemnarile despre manastire, le pastram poate candva va iesi o carte; si a stat unul in ploaie, seara, mai mult de un ceas la geamul meu, ca sa vada ce fac cu acele hartii. Ei bine, dupa ce a vazut ca eu tot imi fac de lucru cu ele, a intrat inauntru si mi-a luat un pachet cu insemnari, caci nu putea sa citeasca, sa vada ce scrie in ele, asa incat a trebuit sa le scriu din nou. El a plecat bucuros, pesemne crezand ca se duce la birou cu dovada despre ce face popa noaptea, despre cine stie ce fel de comploturi, dar sefii lui de la Securitate si-au dat seama ca sunt fara nici o valoare pentru ei si l-au atentionat ca facuse o greseala, furandu-mi munca. Dupa acest incident, acelasi ins mi-a devenit unul dintre cei mai apropiati prieteni, ca sa zicem asa, astfel incat imi spunea, ma anunta de fiecare data cand veneau controale si ma punea in garda, aratandu-mi cum sa ma comport cu oaspetii: pe asta cinsteste-l, pe asta omeneste-l.

Cum s-a desfasurat pastorirea arhiereasca la Galati?

Cu toata impotrivirea din partea autoritatilor, am reusit sa fac patru biserici noi in Eparhia Dunarii de Jos: ii puneam pe oameni sa inceapa constructia, si celor de la partid le spuneam ca m-am dus sa le zic oamenilor sa sisteze lucrarile, dar ca m-au alungat cu pietre si ca nu vor sa renunte, asa incat constructia continua; dar mai erau si printre comunisti oameni cu inima care ma ajutau tacit.

Cand am ajuns la Galati, inainte de a intra in oras, am intalnit un peisaj dezolant: era o iarna trista, pustiu, batea un vant rece care starnea ciulinii uscati ducandu-i de colo-colo, de parca ar fi fost o turma de oi fara pastor. Asa incat prima senzatie a fost nu ca am inaintat in treapta ierarhica, episcopala, ci ca am fost trimis acolo la canon, sa ispasesc cine stie ce pedeapsa. Nimic nu semana cu teritoriul infloritor de altadata, despre care ne vorbeste istoria, caci acolo isi avusesera sediul, in primele secole, 14 scaune episcopale, si se gaseau mai bine de 40 de basilici crestine. Dar Bunul Dumnezeu S-a indurat de acele meleaguri si la un an de la sosirea mea acolo, adica in anul 1971, s-a facut descoperirea moastelor martirilor de la Niculitel.

Descoperirea moastelor martirilor de la Niculitel

Cum au fost descoperite moastele martirilor de la Niculitel si cum a reusit Biserica sa le pastreze, stiut fiind ca regimul comunist nu permitea acest lucru?

Eu am auzit de aceasta extrem de importanta descoperire, si m-am dus sa vorbesc cu seful santierului arheologic, care nu m-a lasat sa intru, dar m-a lasat sa privesc de mai de departe ceea ce faceau ei acolo. Dupa ce au terminat, m-am dus la acelasi sef, cerandu-i osemintele sfintilor, dar el mi-a zis ca trebuie trimise la Bucuresti pentru nu stiu ce fel de expertize, insa mie mi se parea inadmisibil sa faci cercetari pe oase de sfinti. M-am dus la directorul santierului, si l-am rugat sa imi scrie un act in care declara ca nu ii trebuie osemintele. Dar am ajuns apoi si la patriarh si la secretarul general al partidului, care era un fel de liber cugetator, dar care parea de treaba, desi imi spusese ca nu ma poate ajuta in aceasta problema; i-am spus ca nu plec de acolo pana ce nu imi da aprobarea sa iau moastele sfintilor, iar dupa ce a trecut acest timp de asteptare, m-a chemat aproape de el si mi-a soptit la ureche sa incerc sa le fur, ca poate se rezolva asa, pe cale neoficiala. Acasa aveam un consilier de incredere, caruia am spus sa facem niste sicriase, dar pesemne Securitatea ajunsese inaintea noastra, caci nimeni nu voia sa ne faca astfel de obiecte; am gasit in cele din urma niste tractoristi care mi le-au facut din niste tabla galvanizata. Asadar, am plecat la situl arheologic, luand cu noi si un fotograf si un om care se pricepea sa aseze osemintele. In timp ce lucram la ridicarea moastelor de la fata locului, ma gandeam la ce avea sa spuna Sinodul de fapta mea, mai putin in limitele legalitatii, ma temeam de Securitate, ca aveam si eu lucratorii mei, unul dintre securisti chiar ma avertizase ca imi voi strica serios dosarul daca voi face vreo miscare in privinta moastelor, dar am indraznit. Am infasurat cu cate o patura fiecare sicrias si le-am dus la Manastirea Cocos, caci acolo eram sigur ca nu vor indrazni sa vina sa le ia, caci nu se prea bagau in biserica. Se stie ca pe langa cei patru sfinti martiri, adica Zotic, Atal, Camasie si Filip, asa cum sunt trecuti ei in calendarul nostru, acolo mai erau ingropati alti doi martiri, carora nu li se cunoaste numele, si ale caror moaste nu am reusit sa le luam de acolo.

Silviu-Anton LUPU

Sursa: ziarullumina.ro

.

09 Aprilie 2014

Vizualizari: 801

Voteaza:

IPS Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, a trecut la cele vesnice 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE