IPS Laurentiu Streza, 10 ani de la intronizare

Clerul şi credincioşii din Arhiepiscopia Sibiului şi din întreaga Mitropolie a Ardealului au sărbătorit vineri, 13 noiembrie împlinirea unui deceniu de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu. La Sibiu, sărbătoarea a fost marcată de liturghia arhierească şi de o ceremonie, ambele oficiate în Catedrala mitropolitană.

Manifestările duhovniceşti dedicate acestui moment aniversar au început la Catedrala mitropolitană din Sibiu prin Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu, împreună cu Preasfinţitul Ilarion-Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi cu un sobor de preoţi şi diaconi format din membri ai administraţiei eparhiale, protopopi, clericii Catedralei din Sibiu şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna”. Între oaspeţii de seamă s-au numărat Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit de Detroit în cadrul Arhidiocezei Greceşti din America, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, protopopi şi preoţi din Arhiepiscopia Sibiului şi alte eparhii ale Mitropoliei Ardealului.

Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr., care a evocat personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, pomenit în Biserica Ortodoxă şi la 13 noiembrie.

După Sfânta Liturghie, un sobor slujitor condus de PS Episcop Ilarion a oficiat un Te Deum pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu la acest ceas aniversar. La final, Părintele Episcop a citit mesajul de felicitare transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române către IPS Mitropolit Laurenţiu la acest moment de sărbătoare. Mesajul Patriarhului României a fost intitulat “Teologie dinamică, activitate liturgică şi pastorală bogată”

Recunoştinţă şi apreciere

Vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea, a transmis mesajul de felicitare şi recunoştinţa clerului şi credincioşilor pentru Părintele Mitropolit, subliniind cele mai importante realizări pastorale, misionare, culturale şi administrative în cei zece ani de păstorire din scaunul şagunian.

Din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a fost transmis un mesaj prin decanul instituţiei, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel.

“IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit tuturor pentru gândurile calde, felicitările şi recunoştinţa exprimate la ceas aniversar şi a subliniat faptul că acest moment este o sărbătoare a Mitropoliei Ardealului.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

13 Noiembrie 2015

Vizualizari: 101

Voteaza:

IPS Laurentiu Streza, 10 ani de la intronizare 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

IPS Laurentiu Streza

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE