IPS Mitropolit Teofan: 'Calugarii si calugaritele sunt chemati sa reintregeasca ceata ingerilor cazuti'

În după-amiaza zilei de 7 noiembrie 2016, în ajunul prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereştilor puteri, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de Priveghere la Mănăstirea Războieni.

Credincioși din zonă, alături de obștea mănăstirii, au participat la slujba arhierească de seară, săvârşită întru cinstirea ocrotitorilor acestui sfânt lăcaş.

După slujbă, IPS Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat cum poate dobândi omul o viață de înger: „Călugării și călugărițele, în mod special, sunt chemați și sunt chemate să reîntregească ceata îngerilor căzuți. De aceea, viețuitorii și viețuitoarele așezărilor monahale încearcă să se dezbrace de orice urmă de putere, de avere și de plăcere, și, prin ascultare, sărăcie de bună voie și feciorie, se străduiesc să recâștige lumea cea sfântă a îngerilor. De asemenea, oamenii din lume sunt chemați să dobândească în viața de familie viață de înger, prin așezarea la rugăciunea înaintea Domnului, prin citirea cărților sfinte și cunoașterea lui Dumnezeu, prin participarea la Sfânta Liturghie. Sfinții Îngeri sunt așezați de conștiința Bisericii ca modele pentru noi oamenii, ca să știm unde ar trebui să fim, să constatăm unde suntem și să nu ne pierdem ținta de a ajunge tot acolo, în lumea îngerilor.

La final, stareța Mănăstirii Războieni - stavrofora Olimpiada, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan mai multe volume pentru biblioteca mănăstirii, după care, conform tradiţiei slujbelor arhiereşti, credincioşii prezenţi au fost binecuvântaţi de IPS Teofan.

Mănăstire zidită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă
Mănăstirea Războieni este o mănăstire ortodoxă construită în anul 1496 în satul Războieni din județul Neamț. Ea se află la o distanță de 26 km de orașul Piatra Neamț.

Biserica mănăstirii are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. Locașul de cult este clădit pe osemintele ostașilor căzuți în luptă, după unele estimări în număr de 10 000. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm se află acele oseminte.

Biserica „Sfinții Voievozi" din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări. În anul 1803, mitropolitul Veniamin Costachi a schimbat statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici. Printre starețele Mănăstirii Războieni este de menționat schimonahia Suzana Ștefănescu (1830-1925), sora episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Ea a stărețit aici între anii 1906-1925, lăsând în Mănăstirea Războieni, la moartea sa, o obște de peste 50 de călugărițe. De-a lungul timpului, biserica a suferit unele modificări constructive. Astfel, în secolul al XIX-lea s-au adăugat două turnulețe, fără legătură cu bolțile, precum și un mic pridvor care a încadrat ușa de intrare de pe latura sudică. Fațadele exterioare au fost tencuite și văruite. În anul 1862 a fost construit turnul-clopotniță pe sub care se intră în incinta mănăstirii.

Mănăstirea Războieni a fost desființată prin Decretul nr. 410/1959, iar biserica voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate. Între anii 1975-1977 au fost efectuate lucrări de restaurare a bisericii. Cu acest prilej au fost îndepărtate cele două turle adăugate în secolul al XIX-lea, pridvorul de la intrare și celelalte adaosuri, biserica fiind readusă la înfățișarea inițială. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea unor gropi în care se aflau osemintele oștenilor căzuți, înhumate fără o ordine anume. Deoarece craniile decedaților nu au fost descoperite, se presupune că ele au fost depuse sub altar.

După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, aici sosind un grup de maici și surori de la Mănăstirea Văratec, precum și cele patru călugărițe care făceau parte din obștea mănăstirii la momentul desființării. În prezent, Mănăstirea Războieni are o obște de 26 de monahii și surori. Aici funcționează ateliere de croitorie, sculptură, litografiere icoane, țesut covoare și tâmplărie.

Sursa: doxologia.ro

08 Noiembrie 2016

Vizualizari: 75

Voteaza:

IPS Mitropolit Teofan: 'Calugarii si calugaritele sunt chemati sa reintregeasca ceata ingerilor cazuti' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE