IPS Parinte Irineu a sfintit Gradinita 'Sfantul Stelian' din Targu Jiu

Preșcolarii din Târgu Jiu vor învăța din acest an la o grădiniță aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei. Miercuri, 17 septembrie, a avut loc inaugurarea Grădiniței „Sfântul Stelian” din Târgu Jiu, înființată de Arhiepiscopia Craiovei și Asociația „Vasiliada”, filiala Târgu Jiu, iar cu acest prilej a fost săvârșită slujba de sfințire de către IPS Părinte Mitropolit Irineu, alături de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj, printre ei îi amintim pe Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj și Ion Ișfan, inspectorul școlar general al ISJ Gorj, copiii înscriși la grădiniță, alături de părinți, și cadrele didactice ale unității de învățământ preșcolar. „Noi am preluat această grădiniţă şi continuăm să ducem mai departe pregătirea şi educarea tinerelor vlăstare de aici, din oraşul Târgu-Jiu. Este o bucurie pentru noi că însuşi cuvântul grădiniţă ne arată că aceşti copii sunt flori, sunt vlăstare ale noastre, sunt bucuria părinţilor care i-au născut şi, în acelaşi timp, sunt bucuria educatorilor care îi pregătesc pentru viaţă”, a subliniat IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.



Totodată, reprezentanții ISJ Gorj și-au exprimat dorința de a sprijini cadrele didactice de aici în activitatea pedagogică pe care o vor desfășura. „Ne bucură foarte mult că această clădire are viaţă în continuare. Noi, Inspectoratul Şcolar, îi vom ajuta cu tot ce vor avea nevoie referitor la programele de învăţământ. Această grădiniță este inclusă în sistemul educaţional”, a declarat Ion Işfan.

Prof. Vasile Gogonea
Gabriela Firu
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.

23 Septembrie 2014

Vizualizari: 709

Voteaza:

IPS Parinte Irineu a sfintit Gradinita 'Sfantul Stelian' din Targu Jiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE