IPS Parinte Mitropolit Irineu, la hramul Bisericii 'Sf. Ioan Valahul'

Luni, 12 mai, biserica „Sfantul Ioan Valahul” din Craiova, cartierul Craiovita Noua, si-a sarbatorit ocrotitorul, pe Sfantul Ioan Valahul. Cu acest prilej, in mijlocul credinciosilor, a poposit IPS Parinte Mitropolit Irineu care a savarsit Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.

In cuvantul de invatatura, rostit la finele slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a subliniat viata curata si plina de har a mucenicului, mladita a neamului nostru, exemplu peste veacuri de credinta si jertfelnicie pentru Mantuitorul Hristos.

„Sfantul Ioan Valahul a gandit ca este mai bine sa stea cu Mantuitorul Hristos decat cu lumea aceasta, care oricum se sfarseste, oricum este trecatoare ca floarea campului, ca un vis care trece repede. Pe toate le gandea barbateste, socotindu-le cu buna cuviinta, intocmai ca un om intelept. Fara de frica a primit mucenicia, stiind ca dincolo de moarte Mantuitorul Hristos i-a pregatit o cununa nevestejita, nemurire si salasluire laolalta cu ingerii si cu dreptii Sai. In felul acesta, Sfantul Ioan si-a incredintat sufletul in mana Parintelui Ceresc, spre preamarirea Bisericii noastre. E adevarat ca daci ar fi ramas in tata, cu alti tineri, poate ca ar fi ajuns la deplinatatea sfinteniei. Cu toate acestea, felul chemarii sale spre marturisirea Domnului, prin jertfa trupului sau, il duce si mai departe. De aici intelegem ca, pentru fiecare in parte, Dumnezeu are un plan randuit. De fiecare data insa omul este cel care alege. In aceasta alegere, Sfantul Ioan a socotit mai de folos impreunarea cu Hristos, partea cea buna, partea cea buna care nu se va lua de la el”, a spus IPS Parinte Irineu.

La final, preotul Ioan Doran, parohul sfantului lacas, a multumit IPS Parinte Irineu pentru folosul Sfintei Liturghii savarsite in mijlocul credinciosilor craioveni, pentru binecuvantarile arhieresti si pentru cuvantul de invatatura. Totodata, intru pomenirea celor care au ostenit la ridicarea sfantului lacas, IPS Parinte Mitropolit, inconjurat de soborul preotilor slujitori, a savarsit slujba Parastasului.

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.
Pe aceeaşi temă

14 Mai 2014

Vizualizari: 567

Voteaza:

IPS Parinte Mitropolit Irineu, la hramul Bisericii 'Sf. Ioan Valahul' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE