IPS Teodosie, de sapte ani, arhiepiscop al Tomisului


IPS Teodosie, de sapte ani, arhiepiscop al Tomisului

In duminica Intrarii Domnului in Ierusalim, pe 8 aprilie 2001, Inaltpreasfintitul Teodosie a fost intronizat arhiepiscop al Tomisului. Ieri, Sfanta Liturghie a marelui praznic a fost savarsita la Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel, de catre ierarhul tomitan, alaturi de Preasfintitul Visarion, episcop de Tulcea.

Cu aceasta ocazie, ieri, la miezul zilei, in Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel a avut loc un Te Deum prilejuit de implinirea a sapte ani de la intronizarea Inaltpreasfintitului Teodosie ca arhiepiscop de Tomis. La sfarsitul slujbei, a fost lansata culegerea "Itinerarii pastorale in condeiul presei VI". Volumul prezinta activitatea Inaltpreasfintitului Teodosie, oglindita de cotidianele locale si, partial, de cele centrale, in perioada aprilie 2007 - martie 2008. Praznicul Floriilor a coincis si cu cel al Sfantului Teotim, episcopul Tomisului. Din acest motiv, IPS Teodosie a mentionat ca Sfantul Gheorghe va fi cinstit de credinciosii dobrogeni in a doua zi de Paste. Conform randuielilor liturgice, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a aprobat, la propunerea Permanentei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor, ca slujba Sfantului Gheorghe sa fie oficiata impreuna cu slujba praznicului Intrarii Domnului in Ierusalim, deoarece ziua sarbatoririi Purtatorului de Biruinta cade miercuri, in Saptamana Patimilor. Inaltpreasfintitul Teodosie care a implinit sapte ani de cand se afla in functia de arhiepiscop al Tomisului si-a dovedit vrednicia chemarii la slujirea arhiereasca, prin ridicarea de biserici, reactivarea vechilor manastiri inchise in perioada comunista si deschiderea de cantine sociale. Inca de la inceputul activitatii sale, acesta a initiat o serie de programe sociale, printre care merita amintite prevenirea abandonului scolar, reintegrarea detinutilor in societate, stoparea avorturilor si asistarea femeilor abuzate. Pe langa misiunea sa slujitoare, in calitate de decan al Facultatii de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Ovidius, a largit oferta educationala cu noi sectii: asistenta sociala, muzica sacra, studii masterale de comunicare, liturgica si drept canonic.

Mirela STINGA 

Sursa: ziuact.ro

.

20 Aprilie 2008

Vizualizari: 541

Voteaza:

IPS Teodosie, de sapte ani, arhiepiscop al Tomisului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE