Istorie, spiritualitate si cultura la Targoviste

Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la sarbatoarea Sfantului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului si Mitropolitul Tarii Romanesti, Targoviste, duminica, 11 august 2013:

Ziua de 11 august are o semnificatie deosebita pentru Biserica Ortodoxa Romana si in mod special pentru Arhiepiscopia Targovistei, care isi sarbatoreste astazi ocrotitorul spiritual, pe Sfantul Ierarh Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului si Mitropolit al Ţarii Romanesti, intelept invatator al credintei ortodoxe si al valorilor Evangheliei Mantuitorului Hristos, personalitate marcanta a vietii spirituale si culturale, crestine si romanesti, de la inceputul secolului al XVI-lea.

Intre rugatorii fierbinti catre Dumnezeu ai neamului romanesc, care au luminat viata duhovniceasca si culturala a poporului roman, il avem la loc de cinste si pe Sfantul Ierarh Nifon, cel dintai sfant canonizat pe teritoriul tarii noastre, care a ramas in memoria Bisericii ca fiind intelept Arhipastor, grabnic ajutator, pilda luminoasa pentru credinta, traire si evlavie crestina.

Dintre roadele sale duhovnicesti cele mai cunoscute, se remarca in primul rand aleasa indrumare spirituala pe care a oferit-o, ca parinte spiritual, fiului sau duhovnicesc, Sfantul Voievod Neagoe Basarab, care a devenit mai apoi un model vrednic de principe crestin si mare sprijinitor al Ortodoxiei universale.

De asemenea, un alt mare dar oferit de catre Sfantul Ierarh Nifon spiritualitatii si culturii noastre nationale este tiparirea primelor carti pe teritoriul tarii noastre si in sud-estul european: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Tetraevangheliarul (1512), toate tiparite, la indemnul staruitor al Sfantului Ierarh Nifon, de catre Voievodul Radu cel Mare si Sfantul Voievod Neagoe Basarab, la Targoviste, prin osteneala si priceperea Ieromonahului Macarie.

Erudit si luptator, evlavios si harnic, aparator neinfricat al principiilor evanghelice, Sfantul Ierarh Nifon nu a ingropat nici unul din talantii daruiti lui de Dumnezeu, ci pe toti i-a inmultit spre folosul tuturor, avand o constiinta puternica in ceea ce priveste responsabilitatea pastorala, precum si un mare zel misionar in raspandirea Cuvantului lui Dumnezeu si intarirea credintei ortodoxe in vremuri grele, cand majoritatea crestinilor din Rasarit se afla sub stapanire otomana.

Anul acesta, 2013, este marcat in viata Bisericii Ortodoxe Romane de aniversarea a 1700 de ani de la proclamarea, de catre Sfantul Imparat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasa de la Mediolanum (Milano), in anul 313, prin care inceta persecutia impotriva crestinilor. In acest context, bucuria sarbatorii de astazi, cu alese reverberatii spirituale si culturale, se adauga la omagierea aniversarii anul acesta a 325 de ani de la urcarea pe tronul Ţarii Romanesti a Sfantului Voievod Martir Constantin Brancoveanu (1688) si a 420 de ani de la urcarea pe tron a marelui voievod Mihai Viteazul (1593), primul unificator al romanilor intr-un singur stat (1600).

Desi au domnit in perioade diferite, acesti mari aparatori ai credintei crestine ortodoxe si ai Bisericii noastre, se aflau uniti in comuniunea marturisirii lui Hristos, care a rodit raze si chipuri de lumina in poporul roman, sfintind timpul si legaturile intre generatii, pentru ca "Iisus Hristos, ieri si azi si in veci este Acelasi” (Evrei 13, 8).

Sarbatoarea de azi ne indeamna sa pastram si noi dreapta credinta a sfintilor si a inaintasilor nostri si sa o transmitem generatiilor viitoare cu evlavie si dragoste de Biserica, prin rugaciune si milostenie, prin cresterea copiilor si tinerilor in credinta ortodoxa stramoseasca, prin zidirea de locasuri sfinte si prin ajutorarea semenilor nostri aflati in saracie, in suferinta si singuratate.

In aceste zile de sarbatoare si pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopala din Targoviste, cand pelerinii credinciosi cinstesc cu deosebita evlavie si bucurie moastele Sfantului Ierarh Nifon, sa cerem ajutorul sau pentru a ne intari in credinta si a spori in fapte bune. Sa-l rugam sa mijloceasca pentru noi ca Dumnezeu sa ne daruiasca sanatate si ajutor in viata si sa reverse in sufletele noastre harul, pacea si bucuria Sfantului Duh, pentru a transmite cu multa evlavie sfintenia acestei sarbatori, in familiile noastre, in parohii, in manastiri, in orase si sate, in tara si strainatate, pretutindeni unde vietuim si lucram.

Cu prilejul acestei sfinte sarbatori, crestine si romanesti, felicitam pe Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, si pe toti colaboratorii sai de la Centrul eparhial, dimpreuna cu clerul, cinul monahal si credinciosii eparhiei, dorindu-le multa sanatate, pace, bucurie si ajutor de la Dumnezeu in lucrarea pastorala si social – misionara.

Preamilostivul Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Nifon, sa va binecuvinteze pe toti cei prezenti la sarbatoare: ierarhi, cler, autoritati si credinciosi pelerini, si sa va rasplateasca osteneala si darnicia, evlavia si dorinta de innoire si sfintire a vietii, pentru a va bucura impreuna cu toti sfintii in Biserica lui Hristos de pe pamant si din ceruri!

Cu multa pretuire si parinteasca binecuvantare,

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: basilica.ro

11 August 2013

Vizualizari: 311

Voteaza:

Istorie, spiritualitate si cultura la Targoviste 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE