Itinerarul religios-istoric in parohiile ortodoxe din judetul Covasna

 

COMUNICAT DE PRESA

 

In cadrul "ZILELOR NICOLAE COLAN", editia a XV-a, joi, 30 noiembrie 2007, continuand traditia inceputa in anul 1998 s-a desfasurat Itinerarul religios-istoric in parohiile ortodoxe din judetul Covasna: Bacel, Bretcu, Chichis, Covasna, Dobolii de Jos, Martanus, Papauti, Sfantu Gheorghe, Targu Secuiesc, Zagon si Zabala, cu participarea tinerilor de la Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR) Bucuresti, Seminarul Teologic Ortodox si Fundatia "Sfantul Sava" din Buzau, Protopopiatului Ortodox Targoviste, Asociatia Pro Vita Sibiu si de la Filialele Ligii Tineretului Crestin Ortodox Roman din Brasov si Sf. Gheorghe.

 

La Parohia Dobolii de Jos a avut loc Prezentarea statutului si programului Asociatiei Comunitatii Ortodoxe din Dobolii de Jos. Cu aceasta ocazie reluand, intr-o forma actualizata experienta din perioada interbelica, cand mai multe parohii si scoli normale din intreaga tara patronau parohii ortodoxe si scoli in limba romana din actualele judete Covasna si Harghita, s-a adoptat un "Act de infratire" intre preotul Gheorghe Chivulescu, parohul Catedralei Eroilor din Targoviste si crestinii ortodocsi din parohia respectiva si credinciosii ortodocsi din Parohia Dobolii de Jos si preotul lor paroh Viorel Damian. "Prin acest act - se spune in documentul mentionat - vom pune inceputul unei colaborari fructuoase in ceea ce priveste pastrarea identitatii credintei ortodoxe si a traditiilor neamului romanesc".

Reprezentantul Forumului Civic al Romanilor din Harghita si Covasna, domnul Ioan Lacatusu, prezent la incheierea acestui act de infratire a declarat ca va solicita binecuvantarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei si Harghitei, pentru a incheia asemenea acte de infratire si parteneriat de catre cat mai multe parohii din Eparhia Covasnei si Harghitei cu parohii din intreaga tara.

 

Biroul de presa al

Forumului Civic al Romanilor din Harghita si Covasna

Mihail Broanar

.

29 Noiembrie 2007

Vizualizari: 669

Voteaza:

Itinerarul religios-istoric in parohiile ortodoxe din judetul Covasna 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE