Lansare de carte si Concert International de Muzica Psaltica in Aula BCU Iasi

Duminică, 3 iulie a.c., de la ora 18.00, înAula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, Editura Doxologia va lansa cartea „Influențe Art Nouveau în arta decorative eclesială – Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași” de Ieromonahul Mihail Gheațău. În cadrul acestui eveniment invitații vor putea asista și la un Concert Internațional de Muzică Psaltică, susținut în cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu” - Ediția a IV-a.

Editura Doxologia, în parteneriat cu Asociația Iubire și Încredere a pregătit un eveniment special pentru a marca lansarea pe piață a unui volum special, „Influențe Art Nouveau în arta decorative eclesială – Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași” de Ieromonahul Mihail Gheațău. Lucrarea încearcă să prezinte, mai ales prin intermediul imaginilor, o parte mai puțin vizibilă și încă necercetată a patrimoniului mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. Albumul pune în lumină valoarea artistică a obiectelor de cult tezaurizate aici, inedite piese de mobilier de strană și odoare bisericești, care nu au avut aceeași vizibilitate și nici același impact mediatic de care, pe bună dreptate, s-a bucurat broderia în piatră care acoperă integral suprafața exterioară a bisericii.

Ieromonahul Mihail Gheaţău este licenţiat al Universităţii de Artă „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. În anul 1995 este închinoviat la Schitul Sihla al Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ. Transferat la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din laşi, este tuns în monahism în anul 1998. Este hirotonit ierodiacon în anul 1999, iar în anul 2000, ieromonah.

Publicul prezent la evenimentul de pe 3 iulie se va putea bucura și de un Concert Internațional de Muzică Psaltică, susținut în cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu” - Ediția a IV-a.Vor concerta:Protopsaltul Antonios Aetopoulos din Grecia, membru al Corului Grecesc de Muzică Bizantină „Lycourgos Angelopoulos”;Corul psaltic „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași, dirijor Arhid. Ciprian Rusu; Corul Vlaho-Bizantin al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, dirijor Arhid. Prof. Constantin Stoica; Corul„Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, dirijor Diac. Prof. Mihai Ursache; Formația de muzică psaltică a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, dirijor Cezar Murariu; Matei Doroșincă, elev al Colegiului Național de Arte „Octav Bancilă” Iași.

Intrarea este liberă.
 

28 Iunie 2016

Vizualizari: 122

Voteaza:

Lansare de carte si Concert International de Muzica Psaltica in Aula BCU Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE