Liturghie arhiereasca la Biserica 'Sfintii Imparati Constantin si Elena' din Tg. Jiu

Sfântă Liturghie arhierească la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Tg. Jiu

În ziua de 21 mai 2015, de sărbătoarea Înălţării Domnului, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi de Ziua Eroilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Tg. Jiu, în prezenţa credincioşilor veniţi să preguste din minunata frumuseţe a acestei zile de «florar», înmiresmată cu parfumul florilor credinţei care ne umple inima de bucurie, după cum ne-a precizat Profesor Vasile Gogonea.



“Noi suntem făcuţi ca să moştenim Împărăţia Cerului”

În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a subliniat faptul că Ziua de 21 mai are mai multe semnificaţii, pentru că: “În primul rând este Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar la 40 de zile de la Învierea Domnului, cu trupul pe care l-a luat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, El S-a Înălţat dincolo de timp şi spaţiu, chiar dacă a arătat că atât de mult iubeşte lumea, pentru că realitatea umană nu poate să-L omită pe Dumnezeu, când libertatea omului merge până într-acolo încât omul poate să-L tăgăduiască pe Dumnezeu, chiar să lupte împotriva Lui Dumnezeu şi să-L răstignească. Dumnezeu se lasă cuprins de pornirea oamenilor, ca El să-i cuprindă în iubirea Sa, ca să transforme lucrurile rele în lucruri bune. Aşa se face că Dumnezeu primeşte de la noi cuie, spini, dar tocmai în momentul acela, Atotputernicia Lui Dumnezeu se arată şi El înviază pentru a Se Înălţa la cer, pentru ca să ne arate că biruie moartea, că stricăciunea este înghiţită de nestricăciune, căci El, Cel Atotputernic, biruieşte porţile iadului, le zdrobeşte şi scoate de acolo pe cei legaţi şi ţinuţi de veacuri în întuneric. Noi nu suntem făcuţi doar să ne asimilăm cu pământul, ci, suntem făcuţi ca să moştenim Împărăţia Cerului, pentru ca Cel dintâi înviat din morţi să ne ridice împreună cu El acolo sus, la ceruri. Toţi suntem laolaltă, pentru că El este Cel Întâi Născut, iar aşa cum în familia noastră noi suntem în părinţii noştri, înainte de a ne naşte, şi apoi împreună cu ei, ca să devenim urmaşii lor, aşa Mântuitorul Hristos ne-a făcut urmaşii Tatălui Ceresc. Mântuitorul Hristos ne-a arătat că El a biruit moartea, cea care est singurul nostru duşman de care ne înfricoşăm, de care ne întristăm, de care suferim. Dar, ea este şi singurul duşman pe care îl putem birui cu ajutorul Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că El a biruit moartea şi ne-a dat puterea ca şi noi s-o biruim”, a evidenţiat Arhieria Sa.

“Sărbătoarea Înălţării Domnului, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, strămoşii noştri, şi a eroilor noştri este sărbătoarea unităţii naţionale”

În continuare, IPS Irineu a apreciat că este un adevăr incontestabil că Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt mari, sunt apreciaţi şi plăcuţi înaintea Lui Dumnezeu şi cinstiţi de biserică, nu numai pentru că au dat libertate creştinilor să creadă şi să se roage, dar şi să nu mai fie martirizaţi, aruncaţi la fiare sălbatice, pentru că ei au fost credincioşi, au fost truditori, iar Sfântul Constantin era un postitor şi un rugător neîntrecut. Totodată, noi “suntem uniţi cu eroii prin pământul pe care îl călcăm. Din munte şi până-n vale, pământul acesta este plin de mormintele lor. Nu numai pe aceia îi pomenim, care au murit în războaie, care au murit în Războiul de Independenţă sau în războaiele mondiale, ci, îi pomenim pe toţi cei care ne-a lăsat ceva, ne-au dat ceva ca noi să fim astăzi în unitate”. De aceea: “Sărbătoarea Înălţării Domnului, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, strămoşii noştri, şi a eroilor noştri este sărbătoarea unităţii naţionale, care trebuie să îmbărbăteze şi să cuprindă sufletele noastre. Pentru că numai în unitate, numai în dragoste, numai într-o strânsă conlucrare unii cu alţii, putem să biruim. Felicităm pe toţi cei care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ne rugăm ca Dumnezeu să le dea sănătate, pace, bucurie şi îmbelşugare. Iar dumneavoastră, cei care sunteţi la această parohie, în Oraşul acesta, Dumnezeu să vă ajute, să vă dea multă bucurie şi împlinire, a încheiat IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Sursa: basilica.ro

 

.

22 Mai 2015

Vizualizari: 178

Voteaza:

Liturghie arhiereasca la Biserica 'Sfintii Imparati Constantin si Elena' din Tg. Jiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE