Manastirea Baia de Arama la ceas de praznic

Cateva zeci de credinciosi din zona de nord a judetului Mehedinti si-au indreptat pasii in ziua praznuirii Sfintei Mucenite Marina catre manastirea Baia de Arama care si-a serbat hramul.

Imbracati dupa datina in frumoasele costume traditionale romanesti, drept-slavitorii crestini au intampinat cu bucurie si dragoste pe Intaistatatorul Eparhiei Severinului si Strehaiei, Preasfintitul Parinte Nicodim.



Parintele Episcop a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca in biserica manastirii, rectitorita de domnitorul martir Constantin Brancoveanu, dupa care a slujit slujba Parastasului pentru binecredinciosii ctitori si miluitori ai sfantului lacas de inchinare.

In cadrul Sfintei Liturghii, Preasfintia Sa a hirotonit un nou slujitor al Sfantului Altar, pe diaconul Ionel Despau. Proaspatul hirotonit va asigura serviciul religios zilnic la biserica manastirii in care a primit Taina Preotiei.

Manastirea de la Baia de Arama dainuie de pe vremea Sf. Nicodim de la Tismana, insa ea a fost rectitorita de Sf. Domnitor Constantin Brancoveanu la anul 1703.

Intrucat locuitorii din zona au avut dintotdeauna o evlavie deosebita la Sf. Mucenita Marina, ierarhul locului a randuit ca manastirea de la Baia de Arama sa se bucurie si de obladuirea duhovniceasca a sfintei.

Sursa: episcopiaseverinului.ro
 

.

18 Iulie 2014

Vizualizari: 209

Voteaza:

Manastirea Baia de Arama la ceas de praznic 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE