Manastirea Botiza si-a serbat hramul in prezenta Preasfintitulului Iustin Sigheteanul

Sâmbătă, 6 august 2016, de sărbătoarea „Schimbarea la Faţă a Domnului”, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Botiza, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

Din sobor au făcut parte: părintele Mihai Chira, protopopul Vişeului, ieromonahul Cleopa, duhovnicul mănăstirii, stareţii mănăstirilor Moisei, Petrova, Dragomireşti, Strâmtura, precum şi preoţii ai parohiilor din Botiza şi din parohiile învecinate. Cu mulţimea credincioşilor s-au rugat stavrofora Rafaela Rogojan, stareţa mănăstirii Botiza, precum şi stareţele mănăstirilor Bârsana şi Ieud. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi de pe Valea Izei, iar la momentul pricesnei a cântat cunoscuta interpretă de muzică populară Măriuca Trifoi, de naştere din Botiza.

Preasfințitul Iustin Sigheteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat credincioşilor Evanghelia zilei dar a vorbit şi despre Lumina Taborică. Primarul comunei Botiza, Florea Poienar a primit, în premieră absolută pentru un necleric, Ordinul şi Crucea „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, ca semn de apreciere şi preţuire pentru păstrarea dreptei credinţe şi pentru relaţiile deosebite de colaborare pe care le are cu parohiile ortodoxe din comună şi asfaltarea drumului de acces spre mănăstire.

Piatra de temelie pentru Mănăstirea Botiza s-a pus în 14 august 1991 de Î.P.S Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului. Locul ales pentru înălţarea locaşului de închinare este în apropierea toponimului „Dealul Mănăstirii”, care înseamnă că aici a fost cândva mănăstire sau proprietatea a aparţinut unei mănăstiri vechi. Până în 2001, lucrările la mănăstire au fost coordonate de preotul paroh Isidor Berbecaru.

Mănăstirea are o biserică de lemn în stil maramureşean, care a fost târnosită la 5 august 2007 de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul. În biserică este pusă spre închinare o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus „Mângâietoarea”, copie celei existente în Sfântul Munte Athos. Ansamblul monahal este realizat din lemn, în stil maramureşean: Casa Monahală, care are un Paraclis cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” şi spaţii destinate pentru chilii, ateliere şi trapeză, biserică, Altar de Vară, poartă cu turn clopotniţă. În fază de construire se află casa pentru preotul duhovnic. Mănăstirea are un atelier de croitorie şi broderie.

În duminici şi în zilele de sărbătoare, credincioşii din Botiza şi satele învecinate urcă în deal, la mănăstire, ca să se roage.

Sursa: episcopiammsm.ro
 

08 August 2016

Vizualizari: 377

Voteaza:

Manastirea Botiza si-a serbat hramul in prezenta Preasfintitulului Iustin Sigheteanul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE