Manastirea Maxineni si-a cinstit ocrotitorul

Ca in fiecare an, in ziua de 24 iunie, cand Biserica Ortodoxa cinsteste Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Manastirea Maxineni din judetul Braila si-a sarbatorit ocrotitorul.

Asezata strategic, la confluenta raurilor Siret si Buzau, manastirea a fost ctitorita de domnitorul Matei Basarab al Tarii Romanesti in perioada 1636-1637, iar astazi se constituie intr-unul din cele mai importante repere istorice ale judetului Braila.

Manifestarile liturgice si pastoral misionare au debutat in ajunul sarbatorii prin oficierea slujbei de priveghere si au continuat in ziua hramului.

La altarul de vara amenajat in curtea manastirii, InaltpreasfinTitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, inconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie, in prezenta rugatoare a evlaviosilor credinciosi sositi in numar mare atat din Braila, cat si din localitațile județelor invecinate.

Pentru a spori evlavia si bucuria duhovniceasca a credinciosilor, din patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos a fost adusa spre venerare racla cu moastele Sfantului Vasile cel Mare.

Astfel, numerosi credinciosi de la parohiile din apropiere, insotiti de pastorii lor duhovnicesti, au venit in pelerinaj, atat catre sfanta manastire, cat si catre sfintii lui Dumnezeu, pentru a se ruga si saruta sfintele moaste.

Raspunsurile la Sfanta Liturghie au fost oferite de o parte a grupului de copii si tineri de la parohia Viziru de Jos, participanti la programul catehetic national „Hristos impartasit copiilor“. La momentul chinonicului, acestia au prezentat un program artistic inchinat Sfantului Voievod Martir Constantin Brancoveanu.
La final, in biserica ridicata pe locul ruinelor vechii biserici, a fost savarsita slujba parastasului, in cadrul careia au fost pomeniti binefacatorii sfantului asezamant: voievozii ctitori, egumeni, monahi si ostenitori.

La sfarsit, manastirea a pregatit, cu ajutorul parohiilor din judetul Braila, agapa frateasca pentru toți credinciosii veniti la hramul voievodalei Manastiri Maxineni.

Istoric
Ramasitele vechii ctitorii voievodale dateaza din prima parte a secolului a XVII-lea, cand domnitorul muntean Matei Basarab a ridicat aici o biserica de zid pe locul uneia mai vechi de lemn. Aceasta veche si renumita vatra monahala a fost constant sprijinita material de catre domnii munteni Mihnea al III-lea Radu, Serban Cantacuzino, dar si de domnii fanarioti ai Tarii Romanesti.

Cu toate acestea, manastirea devine pustie la mijlocul secolului al XVIII-lea, petrecand astfel pana in anul 1917, cand in timpul luptelor din Primul Razboi Mondial, biserica si chiliile sunt distruse.

Abia in anul 1990, la initiativa si cu eforturile IPS Arhiepiscop Casian al Dunarii de Jos, manastirea este reinfiintata, primul ei staret fiind pc. arhim. Simeon Ovezea. De-a lungul ultimilor 10 ani au avut loc ample lucrari de constructie a ansamblului manastiresc, iar la hramul manastirii din anul 2004 s-a savarsit si slujba de sfintire a bisericii noi, care va primi un nou ocrotitor spiritual – Sfantul Voievod Stefan cel Mare.

Incepand cu anul 2007, biserica veche a manastirii a intrat intr-un amplu proces de consolidare si restaurare prin grija Centrului Eparhial, cu sustinerea financiara a Consiliului Judetean Braila si cu eforturile Muzeului Brailei.

Sursa: edj.ro

.

26 Iunie 2014

Vizualizari: 146

Voteaza:

Manastirea Maxineni si-a cinstit ocrotitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE