Mii de bucuresteni la hramul 'Bisericii Sfantul Mina-Vergu'

Mii de credincioși au participat vineri, 11 noiembrie 2016, la hramul Bisericii Sfântul Mina-Vergu din Capitală. Cei prezenți au avut ocazia să se închine la moaștele Sfântului Mina, informează Radio Trinitas.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În cuvântul rostit, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evidențiat modelul de viață creștină a Sfântului Mina.

Sfântul Mina deși provenea dintr-o familie nobilă, fiu și nepot de guvernator, care avea absolut tot ceea ce îi trebuia, a prețuit mai mult lucrurile cu adevărat folositoare decât lucrurile trecătoare. Dragostea unor creștini față de Mântuitorul arătată și prin vărsarea sângelui și prin această dorință de a mărturisi până la capăt chiar cu prețul vieții ne arată că Dumnezeu a avut în toată lumea și în toate timpurile oameni aleși. Prin credința și sângele acestora, Biserica s-a zidit cu mai multă tărie, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei a subliniat că nu există o mai mare bucurie decât a dobândi viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.

Toate ale lumii acesteia trec, demnități așa cum au fost cele din familia Sfântului Mina, ranguri, slujiri înalte cum a fost și slujirea din armata imperială. Însă bucuria de a fi împreună cu Mântuitorul Hristos este veșnică. De aceea noi ar trebui să descoperim că cel mai important lucru din viața noastră este șederea în Împărăția lui Dumnezeu.

După cum spun cuvintele Scripturii: Cei care îl slujesc pe Domnul întră întru bucuria Domnului lor, adică a Mântuitorului Hristos, a evidențiat ierarhul.

În continuare, Preasfințitul Sa a oferit parohiei bucureștene din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un rând de Sfinte Vase.

La rândul său, părintele Gheorghe Ispas, parohul bisericii bucureștene Sfântul Mina-Vergu a mulțumit Părintelui Patriarh Daniel pentru darul primit.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a binecuvântat pe cei prezenți.

Andrei Pau
Sursa: basilica.ro

11 Noiembrie 2016

Vizualizari: 108

Voteaza:

Mii de bucuresteni la hramul 'Bisericii Sfantul Mina-Vergu' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE